Hipofiza

Hipofiza este o glandă mică aflată la baza creierului, în legătură strânsă cu hipotalamusul. Hipofiza are lob anterior, lob intermediar și lob posterior. Lobul anterior produce hormoni care influențează alte glande sau țesuturi: hormonul de creștere, hormonul care stimulează tiroida și hormonul care stimulează corticosuprarenala, precum și hormoni implicați în reproducere. Lobul posterior eliberează în sânge hormoni produși de neuroni ai hipotalamusului, printre care hormonul antidiuretic și oxitocina (numită și ocitocină).

Deși i se spune uneori „glanda conducătoare”, hipofiza nu decide singură activitatea întregului sistem endocrin. Hipotalamusul o controlează, iar hormonii glandelor periferice pot reduce prin feedback secreția unor hormoni hipofizari. Când urmărești o schemă, întreabă cine produce hormonul, cine îl eliberează și unde acționează. Organul care produce un hormon nu este întotdeauna cel care îl eliberează: ADH este produs în hipotalamus și eliberat prin lobul posterior al hipofizei. Această deosebire contează când citești o schemă hormonală. Lecția Reglarea nervoasă și umorală a secreției endocrine explică acest circuit.

Hipofiza este mică, de mărimea unui bob de mazăre, și se află într-o adâncitură a osului sfenoid, sub creier, numită șaua turcească. Hormonul de creștere (STH) influențează creșterea în lungime a oaselor: la copii, deficitul produce nanism hipofizar, iar excesul produce gigantism.

Prolactina stimulează producerea laptelui după naștere, iar oxitocina favorizează eliberarea lui în timpul suptului. ADH reglează cantitatea de apă din corp: când bei puțin și transpiri mult, urina devine mai concentrată și mai puțină.

Unde se află și cum este alcătuită

Hipofiza este cât un bob de mazăre, cântărește aproximativ 0,5–0,6 g și stă la baza craniului, în șaua turcească a osului sfenoid. O tijă subțire, tija hipofizară (infundibulul), o leagă de hipotalamus, partea diencefalului aflată deasupra ei. Lobul anterior și cel posterior au origini și structuri diferite: adenohipofiza este țesut glandular, iar neurohipofiza este formată din terminațiile axonilor unor neuroni din hipotalamus. Hipofiza are cu hipotalamusul atât o legătură vasculară (adenohipofiza, prin sistemul port), cât și una nervoasă (neurohipofiza, prin axonii hipotalamici).

Adenohipofiza: hormonii stimulatori

Adenohipofiza secretă șase hormoni: hormonul de creștere (STH sau GH, cu 191 de aminoacizi), prolactina (PRL), TSH, ACTH, FSH și LH; lobul intermediar secretă MSH. Patru dintre ei acționează asupra altor glande endocrine: TSH asupra tiroidei, ACTH asupra corticosuprarenalei, FSH și LH asupra gonadelor. Se numesc hormoni stimulatori (tropi), pentru că rolul lor este să pornească secreția glandei-țintă. Hormonul de creștere și prolactina acționează direct asupra țesuturilor. GH acționează direct și prin factorul de creștere insulinic 1 (IGF-1, produs de ficat) și prin somatomedine, crește sinteza de proteine, mobilizează lipidele și crește glicemia. El stimulează creșterea în lungime a oaselor prin cartilajele de creștere, explicate în lecția despre sistemul osos. Secreția lui este pulsatilă, cu vârf în somnul profund, de aceea somnul insuficient la copil poate afecta creșterea. Prolactina stimulează lactația.

Neurohipofiza: hormonii hipotalamusului

Neurohipofiza nu sintetizează hormoni. ADH-ul și oxitocina sunt sintetizați în nucleii supraoptic și paraventricular ai hipotalamusului, coboară pe axoni până în neurohipofiză și sunt eliberați în sânge atunci când organismul are nevoie de ei. ADH-ul crește reabsorbția apei în tubii colectori ai rinichiului: osmoreceptorii hipotalamici detectează creșterea osmolalității plasmei (valoare normală aproximativ 285–295 mOsm/kg) și stimulează secreția de ADH, așa că după o transpirație abundentă urina devine mai puțină și mai concentrată. Oxitocina contractă uterul la naștere și celulele mioepiteliale din glanda mamară, pentru eliminarea laptelui la supt.

Hipotalamusul și feedbackul

Dacă o problemă întreabă ce se întâmplă după scăderea hormonilor tiroidieni, pornește de la hipotalamus, care trimite semnale către adenohipofiză; aceasta secretă mai mult TSH, iar tiroida este stimulată să producă hormoni. Când concentrația lor crește, feedbackul reduce stimularea. Separat, lobul intermediar secretă hormonul melanocitostimulator (MSH), iar STH (hormonul somatotrop) al adenohipofizei stimulează creșterea inclusiv prin somatomedine.

Hipotalamusul controlează adenohipofiza prin neurohormoni de eliberare și de inhibiție (TRH, CRH, GnRH, GHRH, somatostatina, dopamina), care ajung la ea prin sistemul port hipotalamo-hipofizar. Secreția este reglată prin feedback negativ: când hormonul glandei-țintă crește în sânge, hipotalamusul și hipofiza își reduc secreția. Exemplu: hormonii tiroidieni în exces scad secreția de TSH, iar tiroida încetinește; când scad, TSH-ul crește din nou.

Exemple rezolvate

Exemplul 1: hormonul și ținta

Pentru fiecare hormon hipofizar, numește glanda sau organul-țintă: TSH, ACTH, LH (la bărbat), FSH, STH, prolactina, ADH, oxitocina.

Primii șase hormoni sunt secretați de adenohipofiză; ultimii doi sunt eliberați de neurohipofiză.

Exemplul 2: un argument

Scrie un argument că hipofiza influențează metabolismul energetic al organismului.

Răspuns posibil: Adenohipofiza secretă TSH, care stimulează tiroida să secrete tiroxină și triiodotironină. Acești hormoni cresc oxidările din celule, deci metabolismul energetic.

Exemplul 3: feedbackul negativ

Ce se întâmplă cu secreția de TSH dacă în sânge crește concentrația de tiroxină?

1. Tiroxina în exces acționează asupra hipotalamusului și a adenohipofizei.
2. Prin feedback negativ, secreția de TSH scade.
3. Tiroida este mai puțin stimulată, iar concentrația de tiroxină revine spre normal.

Exemplul 4: lanțul hipotalamus – hipofiză – tiroidă

1. Corpul are nevoie de mai multă energie, de exemplu pe timp de iarnă, iar hormonii tiroidieni din sânge scad.
2. Hipotalamusul detectează scăderea și trimite spre hipofiză un semnal chimic.
3. Hipofiza (lobul anterior) eliberează TSH în sânge.
4. TSH ajunge la tiroidă și o stimulează să producă mai mulți hormoni tiroidieni.
5. Când hormonii tiroidieni ajung la nivelul potrivit, hipotalamusul și hipofiza reduc semnalele: aceasta este reglarea prin feedback negativ.

Exemplul 5: afirmația de corectat

„Ocitocina și ADH-ul sunt sintetizate de neurohipofiză.” Este adevărată sau falsă? Corectaz-o, dacă e cazul.

Răspuns: falsă. Varianta corectă: „Ocitocina și ADH-ul sunt eliberate în sânge de neurohipofiză.” Ele sunt sintetizate de hipotalamus.

Exemplul 6: efectul deficitului de ADH

Un pacient cu diabet insipid elimină 12 L de urină pe zi, față de 1,5 L la o persoană sănătoasă.

1. Volumul urinii este de $\frac{12}{1,5}=8$ ori mai mare.
2. Urina este diluată, pentru că rinichiul nu mai reabsoarbe apa; pacientul are sete mare și bea mult.
3. Glicemia este normală, spre deosebire de diabetul zaharat.
4. Tratamentul înlocuiește ADH-ul cu un analog sintetic (desmopresină).

Exemplul 7: grilă cu patru afirmații

După un efort lung, pe căldură, un elev a transpirat mult și a băut puțină apă. Sunt adevărate afirmațiile:

1. eliberarea de ADH crește;
2. ADH-ul este secretat de adenohipofiză;
3. rinichii reabsorb mai multă apă, iar urina devine mai puțină și mai concentrată;
4. urina devine mai puțină datorită ocitocinei.

Analiza afirmațiilor:

• Afirmația 1 este adevărată: organismul a pierdut apă, iar ADH-ul o economisește.
• Afirmația 2 este falsă: ADH-ul este sintetizat de hipotalamus și eliberat de neurohipofiză.
• Afirmația 3 este adevărată: acesta este efectul ADH-ului asupra tubilor renali.
• Afirmația 4 este falsă: volumul urinei este redus de ADH; ocitocina acționează asupra uterului și a glandei mamare.

Sunt adevărate 1 și 3, deci, după cheia UMFCD, răspunsul este B.

Diferențiază hormonii adenohipofizari de cei eliberați prin neurohipofiză; nu atribui sinteza ADH și oxitocinei lobului posterior. Asociază TSH cu tiroida, ACTH cu cortexul suprarenal, FSH/LH cu gonadele și STH cu creșterea. Într-o schemă de feedback, marchează stimulul, secreția și inhibiția.

Reține clasificarea: adenohipofiza — STH, PRL, TSH, ACTH, FSH, LH; neurohipofiza — ADH, oxitocină (depozit și eliberare). Excesul de STH la adult produce acromegalie; la copil, gigantism; deficitul la copil, nanism hipofizar. Hipofiza se află în șaua turcească și este legată de hipotalamus prin tija hipofizară.

Pentru întrebările despre axe, reține două lucruri: hormonii hipotalamici sunt eliberatori sau inhibitori, iar hormonii adenohipofizari de tip „trop” (TSH, ACTH, FSH, LH) acționează asupra altor glande, în timp ce STH și prolactina acționează direct asupra țesuturilor. Dacă o tumoră distruge adenohipofiza, scad treptat toate glandele dependente de ea, iar dacă distruge neurohipofiza apare diabetul insipid.

Exemplu în formatul examenului (complement grupat). Despre hipofiză sunt corecte afirmațiile:

1. Adenohipofiza sintetizează ADH și oxitocină.
2. Neurohipofiza eliberează ADH și oxitocină.
3. Hormonul de creștere este secretat de neurohipofiză.
4. ADH crește reabsorbția apei în tubii colectori ai rinichiului.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: c. Afirmația 1 este falsă: ADH și oxitocina sunt sintetizate de neuronii hipotalamusului, nu de adenohipofiză. Afirmația 2 este adevărată: neurohipofiza stochează și eliberează cei doi hormoni. Afirmația 3 este falsă: hormonul de creștere (STH) este secretat de adenohipofiză. Afirmația 4 este adevărată: ADH crește reabsorbția apei în tubii colectori, iar urina devine mai concentrată.

Unde apare la examen

• Admiterea la Medicină, UMF „Carol Davila”: concursul din 2026 cere tot manualul de clasa a XI-a de la Editura Corint, cu excepția paginii despre disfuncțiile endocrine (pag. 61), deci hipofiza se cere cu hormonii și efectele lor, fără nanism, gigantism sau diabet insipid.
• Bacalaureatul, Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană: programa de examen include topografia, hormonii și efectele definitorii ale hipofizei și disfuncțiile ei: nanismul hipofizar, gigantismul, acromegalia, diabetul insipid. La sesiunea din iunie–iulie 2026, varianta 3 a cerut la Subiectul al III-lea un argument pentru afirmația că hipofiza poate influența activitatea gonadelor.
• Clasa a VII-a: programa include localizarea glandelor endocrine, între care hipofiza, a principalilor hormoni și a efectelor lor.

Greșeli frecvente

• Greșit: Neurohipofiza sintetizează ADH și oxitocina.
  Corect: Acești hormoni sunt sintetizați în hipotalamus; neurohipofiza îi depozitează și îi eliberează în sânge.
• Greșit: TSH este hormonul secretat de tiroidă.
  Corect: TSH este secretat de adenohipofiză și stimulează tiroida.
• Greșit: Excesul de hormon de creștere produce gigantism la orice vârstă.
  Corect: La copil, înaintea închiderii cartilajelor de creștere, produce gigantism; la adult produce acromegalie.
• Greșit: ADH și ACTH sunt același hormon.
  Corect: ADH-ul (antidiuretic) acționează pe rinichi; ACTH-ul pe corticosuprarenală.
• Greșit: LH acționează numai la femei.
  Corect: La bărbat, LH stimulează secreția de testosteron, iar FSH spermatogeneza.
• Greșit: Prolactina și oxitocina au același rol.
  Corect: Prolactina stimulează producerea laptelui, oxitocina eliminarea lui.
• Greșit: Hipofiza se află în osul occipital sau în etmoid.
  Corect: Șaua turcească aparține osului sfenoid.

Înainte și după

Întrebări frecvente