Fertilizarea in vitro

Fertilizarea in vitro, prescurtat FIV, este o tehnică de reproducere asistată în care ovocitele și spermatozoizii sunt aduși împreună în laborator. După stimularea ovariană și recoltarea ovocitelor, poate avea loc fecundația în afara corpului. Un embrion timpuriu poate fi apoi transferat în uter. Unele etape și indicații diferă între cazuri; reușita nu este garantată într-un singur ciclu. Metoda este folosită pentru anumite situații de infertilitate și poate implica și alte decizii medicale și etice.

„In vitro” descrie locul etapei inițiale de fecundație, nu locul întregii dezvoltări. Embrionul nu crește până la naștere într-un vas de laborator; pentru sarcină este necesară implantarea în uter. FIV nu modifică automat genele embrionului. Într-o schemă, separă formarea gameților, recoltarea lor, fecundația, dezvoltarea timpurie, transferul și implantarea. Nu confunda metoda cu clonarea sau cu terapia genică. Lecțiile Fecundația la om, Dezvoltarea embrionară și fetală și Aplicații și bioetică în genetica umană oferă biologia și cadrul deciziilor informate. Consilierea descrie și opțiunile disponibile dacă un transfer nu duce la sarcină.

Stimularea ovariană urmărește obținerea mai multor ovocite; laboratorul poate folosi inseminare convențională sau injectare intracitoplasmatică a spermatozoidului, după indicație. Embrionii sunt cultivați timpuriu și evaluați înaintea transferului. Testarea genetică preimplantatorie, când este folosită, are întrebări și limite separate de actul FIV. Rezultatul depinde de vârstă, calitatea gameților, cauzele infertilității și alți factori clinici.

În fertilizarea in vitro, ovocitele recoltate după stimulare ovariană sunt puse în contact cu spermatozoizi sau sunt fertilizate prin injectare intracitoplasmatică, apoi embrionii sunt cultivați înaintea transferului uterin. De exemplu, o obstrucție tubară împiedică întâlnirea gameților în trompă; fertilizarea în laborator poate ocoli această barieră, dar implantarea și sarcina nu sunt garantate.

Tehnica a fost pusă la punct de Robert Edwards și Patrick Steptoe; primul copil născut prin FIV, Louise Brown, s-a născut în 1978, iar Edwards a primit Premiul Nobel în 2010. Etapele sunt: stimularea ovariană cu gonadotropine (FSH) timp de aproximativ 8–12 zile, cu monitorizare ecografică; declanșarea maturării finale a ovocitelor cu hCG; recoltarea ovocitelor, aproximativ 36 de ore mai târziu, prin puncție transvaginală sub ghidaj ecografic; fecundarea în laborator, prin inseminare convențională sau prin injectare intracitoplasmatică a unui spermatozoid (ICSI), indicată în infertilitatea masculină severă, de exemplu când numărul de spermatozoizi este sub 15 milioane pe mililitru; cultivarea embrionilor 3–5 zile, până la stadiul de blastocist; transferul în uter; sprijinul cu progesteron; testul de sarcină după aproximativ două săptămâni. Riscurile includ sindromul de hiperstimulare ovariană și sarcina multiplă. Indicațiile includ obstrucția trompelor, endometrioza, infertilitatea masculină, infertilitatea de cauză neprecizată și vârsta avansată.

Exemplu rezolvat 1: pierderile pe parcursul unui ciclu (valori de exercițiu).

1. Se recoltează 12 ovocite; 9 sunt mature ($\frac{9}{12}=75\%$).
2. Dintre cele 9 ovocite mature, 7 sunt fecundate ($\frac{7}{9}\approx 78\%$).
3. Dintre cei 7 zigoți, 3 ajung la stadiul de blastocist ($\frac{3}{7}\approx 43\%$).
4. Din 12 ovocite recoltate rămân 3 blastocisti, adică 25%. Un blastocist este transferat, iar ceilalți pot fi congelați; implantarea fiecărui blastocist nu este garantată.

Exemplu rezolvat 2: câți embrioni se transferă? (valori de exercițiu). O pacientă are 2 blastocisti de bună calitate. Presupunem că fiecare se implantează independent de celălalt, cu probabilitatea $0,30$.

1. Varianta A, transferul ambilor într-un ciclu: probabilitatea ca niciunul să nu se implanteze este $0,7\cdot 0,7=0,49$, deci șansa unei sarcini este $1-0,49=0,51$ (51%).
2. În varianta A, probabilitatea ca ambii să se implanteze este $0,3\cdot 0,3=0,09$ (9%): sarcină gemelară, cu risc de naștere prematură și de greutate mică la naștere.
3. Varianta B, transferul unui singur blastocist, iar al doilea (congelat) într-un ciclu următor, dacă primul nu reușește: șansa cumulată după cele două cicluri este tot $1-0,7\cdot 0,7=0,51$ (51%).
4. Concluzie: șansa cumulată este aceeași, 51%, dar în varianta B nu există sarcină gemelară din acest transfer. Prețul este un ciclu în plus; de aceea se recomandă tot mai des transferul unui singur embrion.

Embrionii nefolosiți pot fi congelați (crioconservați) pentru transferuri ulterioare sau pot fi donați cercetării cu acordul cuplului, iar legislația fiecărei țări stabilește durata păstrării și destinația lor.

Greșeli frecvente

• Greșit: La FIV, dezvoltarea completă a copilului are loc în laborator.
  Corect: Fecundația și primele etape pot fi în laborator; dezvoltarea ulterioară are loc după implantare.
• Greșit: Transferul embrionului garantează nașterea.
  Corect: Implantarea și evoluția sarcinii nu sunt garantate.
• Greșit: Embrionii obținuți prin FIV sunt selectați pentru trăsături dorite.
  Corect: FIV obține embrioni prin fecundație în laborator; selecția după anumite variante genetice se face numai prin testare genetică preimplantatorie, indicată medical pentru boli grave, și este o procedură distinctă.

Înainte și după