Secreția tubulară

Secreția tubulară este o etapă a formării urinei în care anumite substanțe trec din sângele capilarelor din jurul nefronului în lichidul aflat în tub. Ea are sens opus reabsorbției. Rinichiul poate astfel adăuga la filtrat substanțe care nu au trecut suficient prin filtrul glomerular sau poate regla mai precis compoziția mediului intern.

Exemple de substanțe secretate tubular sunt ionii de hidrogen, unii ioni de potasiu și anumite substanțe străine organismului. Proporțiile lor depind de nevoile corpului și de condițiile fiziologice. Secreția ajută la reglarea echilibrului acido-bazic și a concentrației unor ioni. A spune „secreție” nu înseamnă că întregul rinichi produce din nimic acele substanțe: multe provin din sânge și sunt transferate prin celulele tubulare.

Urina finală rezultă din combinarea filtrării, reabsorbției și secreției. În schema nefronului, secreția este reprezentată prin trecerea din capilar spre tub, iar reabsorbția prin trecerea în sens invers. Dacă enunțul vorbește despre o substanță care ajunge suplimentar în lichidul tubular după filtrare, verifică dacă procesul cerut este secreția. Nu confunda această etapă cu eliminarea urinei prin uretră, care are loc mai târziu.

Secreția tubulară implică transport prin celulele epiteliale ale nefronului, în special în segmentele proximal și distal, după substanță. Transferul ionilor ${\mathrm{H}}^{+}$ participă la controlul pH-ului, iar secreția ${\mathrm{K}}^{+}$ contribuie la echilibrul potasiului; aldosteronul influențează acest din urmă proces. Excreția unei substanțe depinde de cantitatea filtrată, de cea reabsorbită și de cea secretată, nu numai de filtrarea glomerulară.

În secreția tubulară, substanțele trec din capilarele peritubulare în lumenul nefronului, contribuind la eliminarea unor ioni și compuși. De exemplu, secreția ionilor de hidrogen ajută la reglarea echilibrului acido-bazic, iar unele medicamente pot fi secretate tubular. Această etapă este distinctă de filtrarea glomerulară, care are loc la începutul nefronului.

Locurile secreției. În tubul contort proximal se secretă acizi și baze organice: acid uric, creatinină în mică măsură, penicilină, unele diuretice și acidul para-aminohipuric (PAH). Transportul se face prin transportori ai celulelor tubulare și consumă energie. În tubul distal și colector se secretă ioni de potasiu (sub acțiunea aldosteronului) și ioni de hidrogen (prin celulele intercalate), iar celulele tubulare produc amoniac din glutamină, care se leagă de ionii de hidrogen și formează ioni de amoniu, eliminați în urină. Prin secreția H⁺ și prin reabsorbția bicarbonatului, rinichiul reglează pH-ul sângelui: în acidoză urina devine acidă (pH 4,5–5), iar în alcaloză alcalină (până la aproximativ 8).

Secreția explică de ce unele substanțe sunt eliminate mai rapid decât ar permite numai filtrarea: PAH este filtrat și secretat, deci este îndepărtat aproape complet dintr-o singură trecere prin rinichi, de aceea se folosește pentru măsurarea fluxului plasmatic renal. Unele medicamente (penicilina) sunt secretate, iar probenecidul poate fi folosit pentru a le prelungi efectul, pentru că ocupă aceiași transportori. Gută: acidul uric este filtrat, reabsorbit și secretat, iar dezechilibrul duce la depunerea cristalelor în articulații.

Exemplu rezolvat 1: bilanțul unei substanțe. Pentru substanța X: se filtrează 100 mg/min, se reabsorb 20 mg/min și se secretă 15 mg/min.

1. Relația: excretat = filtrat − reabsorbit + secretat.
2. $100-20+15=95$ mg/min.
3. Dacă nu ar exista secreție, s-ar excreta numai $100-20=80$ mg/min.
4. Concluzie: secreția crește eliminarea.

Exemplu rezolvat 2: aldosteronul în exces. O femeie are tensiune arterială crescută, slăbiciune musculară și potasiu seric de 2,8 mmol/L (valoarea normală este 3,5–5).

1. Un exces de aldosteron (de exemplu un adenom suprarenalian, sindrom Conn) crește reabsorbția sodiului în tubul distal.
2. În același timp crește secreția de potasiu în tub, deci se pierde potasiu în urină.
3. Sodiul și apa reținute cresc volumul sanguin și tensiunea.
4. Potasiul scăzut (hipokaliemia) explică slăbiciunea musculară.

Pentru bilanțul unei substanțe, folosește relația conceptuală „excretat = filtrat − reabsorbit + secretat”. Semnul plus pentru secreție arată adăugarea în lichidul tubular, iar semnul minus pentru reabsorbție arată recuperarea. Nu transforma această relație într-un calcul numeric fără valori și unități date de enunț.

Reține direcția: secreția trece substanțele din sânge (capilare peritubulare) în lumenul tubului; reabsorbția invers. Aldosteronul stimulează secreția de potasiu și reabsorbția de sodiu în tubul distal. Secreția ionilor de hidrogen participă la menținerea pH-ului sângelui, iar rinichiul elimină astfel aproximativ 50–100 mmol de H⁺ pe zi. O substanță secretată poate fi eliminată prin urină chiar dacă nu a fost filtrată.

Pentru întrebările despre echilibrul acido-bazic, reține că în acidoză rinichiul secretă mai mulți ioni de hidrogen și reabsoarbe bicarbonat, iar urina devine acidă, în timp ce în alcaloză face invers. Dacă rinichiul funcționează mai puțin, medicamentele secretate tubular se elimină mai lent, de aceea dozele se ajustează în insuficiența renală.

Exemplu în formatul examenului (complement grupat). Despre secreția tubulară sunt corecte afirmațiile:

1. Secreția tubulară trece substanțele din lumenul tubului în capilarele peritubulare.
2. Aldosteronul stimulează secreția de sodiu și reabsorbția de potasiu în tubul distal.
3. În acidoză, rinichiul secretă mai puțini ioni de hidrogen, iar urina devine alcalină.
4. Penicilina și acidul para-aminohipuric sunt secretate în principal în tubul colector.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: e. Toate afirmațiile sunt false. În 1, sensul descris este al reabsorbției; secreția merge din capilar în tub. În 2, aldosteronul stimulează reabsorbția sodiului și secreția potasiului. În 3, în acidoză se secretă mai mulți ioni H⁺ și urina devine acidă. În 4, aceste substanțe sunt secretate în principal în tubul contort proximal.

Greșeli frecvente

• Greșit: Secreția tubulară și reabsorbția au același sens.
  Corect: Secreția trece substanțe din sânge în tub, iar reabsorbția din tub în sânge.
• Greșit: Secreția tubulară înseamnă eliminarea urinei prin uretră.
  Corect: Eliminarea urinei este micțiune; secreția tubulară are loc în nefron.
• Greșit: Secreția tubulară are loc în glomerul.
  Corect: Secreția are loc în tubii nefronului (contort proximal, contort distal și colector), iar în glomerul are loc filtrarea.

Înainte și după