Reabsorbția tubulară

După filtrare, lichidul care a intrat în tubul nefronului conține apă și numeroase substanțe mici. Organismul nu le pierde pe toate. Reabsorbția tubulară înseamnă trecerea unor substanțe din lichidul tubular înapoi spre sângele din capilarele din jur. Astfel se recuperează cea mai mare parte a apei filtrate și multe substanțe folositoare. Sensul cuvântului „înapoi” este important: materialul pornise din sânge, fusese filtrat și se întoarce acum în sânge.

În condiții obișnuite, glucoza filtrată este recuperată în tubul proximal. Și aminoacizii, o parte dintre săruri și multă apă sunt reabsorbiți. Segmente diferite ale nefronului nu fac exact același lucru; de aceea drumul lichidului prin tub contează. Unele transferuri folosesc transportori din membranele celulelor, iar apa poate urma diferențele de concentrație create de deplasarea substanțelor dizolvate.

Reabsorbția explică de ce volumul urinei finale este mult mai mic decât volumul filtratului inițial. Dacă privești o schemă, arată săgeata de la tub spre capilar, apoi numește substanța recuperată. Nu confunda procesul cu absorbția apei din intestin: ambele aduc substanțe spre sânge, dar au loc în organe diferite și după etape diferite.

În tubul proximal se reabsorb cantități mari de apă și substanțe dizolvate; transportul activ al sodiului contribuie la crearea gradientelor care favorizează alte transferuri. Ansa Henle și segmentele distale participă la ajustarea compoziției lichidului tubular. Hormonii precum ADH și aldosteronul influențează recuperarea apei sau a sodiului în anumite segmente. Nu presupune că fiecare substanță este reabsorbită integral sau în același loc.

În tubul proximal are loc reabsorbția obligatorie a apei și a multor substanțe utile. Reabsorbția facultativă a apei în tubul distal și colector depinde de ADH. Glucoza filtrată este reabsorbită până la pragul renal; pragul glicemiei este aproximativ 160–180 mg/dl, peste care glucoza poate apărea în urină (glicozurie). Reabsorbția mută substanțele din lumenul tubului renal spre sânge.

Repartiția reabsorbției. În tubul contort proximal se reabsorb aproximativ 65% din apă și din sodiul filtrat, aproape toată glucoza și toți aminoacizii, bicarbonatul și o parte din uree. Glucoza și aminoacizii trec prin cotransport cu sodiul (transportor SGLT2 pentru glucoză), iar sodiul este scos din celulă de pompa Na⁺/K⁺-ATPază din membrana bazolaterală. Apa urmează sodiul prin osmoză, de aceea reabsorbția proximală este obligatorie și nu este reglată de hormoni. Ansa Henle creează gradientul de concentrație din medulară: ramura descendentă este permeabilă la apă, iar ramura ascendentă este impermeabilă la apă și reabsoarbe NaCl, diluând lichidul tubular. Această organizare în contracurent permite rinichiului să producă urină mai concentrată decât plasma. Tubul contort distal și tubul colector reglează fin: aldosteronul crește reabsorbția sodiului, iar ADH crește permeabilitatea tubului colector pentru apă (reabsorbție facultativă).

Exemplu rezolvat 1: ce se întâmplă cu apa filtrată? Se filtrează 180 L pe zi și se elimină 1,5 L.

1. Tubul contort proximal reabsoarbe 65%: $180\cdot 0,65=117$ L; rămân $180-117=63$ L.
2. Ansa Henle reabsoarbe aproximativ 15% din filtrat: $180\cdot 0,15=27$ L; rămân $63-27=36$ L.
3. Tubul distal și colector reabsorb restul, în funcție de ADH: $36-1,5=34,5$ L.
4. Concluzie: reabsorbția facultativă, controlată de ADH, decide dacă urina finală are 1,5 L sau, în lipsa ADH, mult mai mult.

Exemplu rezolvat 2: glicozuria în diabet. O persoană are glicemia 300 mg/dL, iar pragul renal pentru glucoză este aproximativ 180 mg/dL.

1. Cantitatea de glucoză filtrată crește proporțional cu glicemia.
2. Transportorii din tubul proximal se saturează: nu pot reabsorbi mai mult decât capacitatea lor maximă.
3. Glucoza rămasă în tub nu mai este reabsorbită și apare în urină (glicozurie).
4. Glucoza din tub reține apa prin osmoză, deci volumul urinei crește (poliurie) și apare setea (polidipsie).

Reabsorbția are loc pe două căi: prin celulele tubulare (calea transcelulară) și printre ele (calea paracelulară).

La admitere, leagă transportul glucozei de tubul proximal și distinge reabsorbția obligatorie de ajustările hormonale ale apei. O substanță poate fi prezentă în filtrat și absentă din urina finală dacă a fost recuperată. Dacă un item cere sensul transferului, pornește din lumenul tubului și ajunge la capilarul peritubular.

Reține: tubul contort proximal reabsoarbe obligatoriu aproximativ două treimi din apă; ramura descendentă a ansei Henle este permeabilă la apă, iar cea ascendentă este impermeabilă la apă; reabsorbția facultativă a apei are loc în tubul distal și colector sub acțiunea ADH. Glucoza se reabsoarbe în tubul proximal prin cotransport cu sodiul; pragul renal al glucozei este de aproximativ 180 mg/dL. Diureticele din clasa celor de ansă acționează în ramura ascendentă a ansei Henle.

Reține că ureea este reabsorbită parțial în tubul proximal.

Exemplu în formatul examenului (complement grupat). Despre reabsorbția tubulară sunt corecte afirmațiile:

1. Aproximativ două treimi din apa filtrată se reabsoarbe în tubul contort proximal.
2. Glucoza se reabsoarbe prin cotransport cu sodiul.
3. ADH crește reabsorbția apei în tubul colector.
4. Ramura ascendentă a ansei Henle este permeabilă la apă.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: a. Afirmația 4 este falsă, deoarece ramura ascendentă a ansei Henle este impermeabilă la apă și reabsoarbe NaCl.

Greșeli frecvente

• Greșit: Reabsorbția transportă apa și substanțe dizolvate din sânge în tub.
  Corect: Reabsorbția transportă substanțe din lichidul tubular în sânge.
• Greșit: Glucoza nu apare în urina finală deoarece nu a fost filtrată.
  Corect: Glucoza este filtrată și, în condiții normale, reabsorbită aproape complet.
• Greșit: Glucoza se reabsoarbe în ansa Henle.
  Corect: Glucoza se reabsoarbe aproape complet în tubul contort proximal.

Înainte și după