ADH și echilibrul hidric

Cantitatea de apă eliminată prin urină se poate modifica fără ca rinichiul să înceteze să filtreze sângele. Unul dintre hormonii care participă la reglare este ADH, numit și hormon antidiuretic sau vasopresină. El este produs în hipotalamus și eliberat în sânge prin neurohipofiză. Când organismul are nevoie să păstreze apă, acțiunea ADH favorizează recuperarea ei în segmentele distale ale nefronului și în tubii colectori.

Dacă se recuperează mai multă apă, urina finală poate avea volum mai mic și poate fi mai concentrată. Când acțiunea ADH este redusă, se poate pierde mai multă apă prin urină. Relația nu spune singură câtă apă trebuie să bea cineva sau dacă un anumit rezultat este boală; intervin și aportul de lichide, alte semnale hormonale și funcția rinichilor.

ADH nu „oprește” filtrarea glomerulară și nu adaugă apă în urină. În schema nefronului, urmărește sensul transferului: apa trece din lichidul tubular spre sânge. Pentru un exercițiu, compară două situații la aceeași persoană: când ADH crește, reabsorbția apei crește; când scade, efectul poate fi invers. Nu confunda acest hormon cu aldosteronul, care acționează în principal asupra transportului de sodiu.

O creștere a osmolarității plasmei poate stimula eliberarea ADH, iar hormonul crește permeabilitatea pentru apă a celulelor din tubii colectori prin inserția canalelor de tip aquaporină. Aceasta permite reabsorbția apei în condițiile gradientului osmotic renal. Reglarea are buclă de feedback: păstrarea apei poate reduce ulterior stimulul inițial. Efectul volumului sanguin asupra ADH trebuie interpretat împreună cu alte mecanisme homeostatice.

În deshidratare, creșterea osmolarității plasmei stimulează osmoreceptorii hipotalamici și eliberarea ADH din neurohipofiză. Tubii colectori devin mai permeabili la apă, astfel volumul urinei scade, iar concentrația ei crește. Dacă ADH lipsește, apare diabetul insipid: se elimină cantități mari de urină diluată și apare sete intensă.

ADH (vasopresina) este un peptid de nouă aminoacizi, sintetizat în principal în nucleul supraoptic al hipotalamusului și, într-o mică parte, în nucleul paraventricular. El este transportat prin axoni la neurohipofiză, unde este depozitat și eliberat. Eliberarea este stimulată de creșterea osmolarității plasmei (o creștere de 1–2% față de valoarea normală de aproximativ 290 mOsm/L activează osmoreceptorii hipotalamici), de scăderea volumului sanguin cu peste 10% (prin baroreceptori), de angiotensina II, de durere și de stres. Alcoolul și o creștere a volumului sanguin inhibă secreția de ADH, de aceea alcoolul produce diureză. În rinichi, ADH se leagă de receptorii V₂ ai celulelor tubului colector, ceea ce duce la inserția canalelor pentru apă (aquaporina 2) în membrana apicală; apa trece prin osmoză în interstițiul medular hiperton. În doze mari, ADH se leagă de receptorii V₁ din vase, produce vasoconstricție și crește tensiunea arterială, de unde numele de vasopresină.

Urina poate avea osmolaritate între aproximativ 50 mOsm/L (fără ADH, urină diluată) și aproximativ 1 200 mOsm/L (cu ADH maxim, urină concentrată), în raport cu plasma (aproximativ 290 mOsm/L). Diabetul insipid central apare prin lipsa de ADH (traumatism cranian, tumori hipofizare); diabetul insipid nefrogen apare când rinichiul nu răspunde la ADH. Ambele produc poliurie (3–20 L pe zi) și sete intensă. Secreția excesivă de ADH produce retenție de apă și hiponatremie.

Exemplu rezolvat 1: volumul urinei și osmolaritatea. Rinichiul trebuie să elimine zilnic aproximativ 600 mOsm de substanțe dizolvate.

1. Cu ADH maxim (1 200 mOsm/L): $V=\frac{600}{1200}=0,5$ L pe zi.
2. La osmolaritatea plasmei (aproximativ 290 mOsm/L): $V=\frac{600}{290}\approx 2$ L pe zi.
3. Fără ADH (50 mOsm/L): $V=\frac{600}{50}=12$ L pe zi.
4. Concluzie: ADH poate modifica volumul urinei de la 0,5 la 12 L pe zi, pentru aceeași cantitate de substanțe eliminate.

Exemplu rezolvat 2: hemoragie. O persoană pierde 15% din volumul sanguin.

1. Tensiunea arterială scade, iar baroreceptorii din sinusul carotidian și din crosa aortei trimit mai puține impulsuri.
2. Hipotalamusul crește sinteza și eliberarea ADH, iar vasopresina contractă vasele.
3. Rinichiul reabsoarbe mai multă apă în tubul colector, deci urina devine puțină și concentrată.
4. Concluzie: ADH ajută la refacerea volumului sanguin și a tensiunii.

La admitere, diferențiază locul producerii ADH de locul eliberării lui: hipotalamus, respectiv neurohipofiză. Într-un item despre urină concentrată, verifică dacă se întreabă efectul ADH asupra permeabilității colectorului sau efectul aldosteronului asupra sodiului. Nu afirma că ADH este secretat de rinichi.

Reține: ADH se sintetizează în hipotalamus (nucleii supraoptic și paraventricular) și se eliberează în neurohipofiză; acționează pe receptorii V₂ din tubul colector și crește permeabilitatea pentru apă; diabetul insipid produce poliurie cu urină diluată. Glicemia este normală în diabetul insipid, spre deosebire de diabetul zaharat. Alcoolul scade secreția de ADH.

Pentru întrebările cu valori, reține osmolaritatea plasmei de aproximativ 290 mOsm/L și limitele urinei, între aproximativ 50 și 1 200 mOsm/L. Când organismul pierde apă (transpirație, diaree, aport scăzut), ADH crește și urina devine puțină și concentrată; când bei mult, ADH scade și urina devine abundentă și diluată. Ceea ce deosebește diabetul insipid de diabetul zaharat este glicemia: la primul este normală, la al doilea este crescută, iar urina conține glucoză.

Exemplu în formatul examenului (complement grupat). Despre ADH sunt corecte afirmațiile:

1. ADH este sintetizat în hipotalamus.
2. ADH determină inserția aquaporinelor în tubii colectori.
3. Alcoolul inhibă secreția de ADH.
4. Lipsa de ADH produce oligurie.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: a. Afirmația 4 este falsă, deoarece lipsa de ADH produce poliurie, cu urină diluată.

Greșeli frecvente

• Greșit: ADH este produs de rinichi.
  Corect: ADH este sintetizat în hipotalamus și eliberat prin neurohipofiză; rinichiul este organ-țintă.
• Greșit: Creșterea ADH produce obligatoriu mai multă urină diluată.
  Corect: ADH favorizează reabsorbția apei și tinde să reducă volumul urinei, în contextul funcției renale.
• Greșit: Alcoolul crește secreția de ADH și reține apa în organism.
  Corect: Alcoolul inhibă secreția de ADH, de aceea crește volumul urinei.

Înainte și după