Aldosteronul și echilibrul hidrosalin

Aldosteronul este un hormon produs de cortexul glandelor suprarenale. El participă la reglarea cantității de sodiu și potasiu din organism, mai ales prin acțiunea asupra părții distale a nefronului. Când acțiunea lui crește, rinichiul reține mai mult sodiu din lichidul tubular și poate elimina mai mult potasiu. Apa poate urma sodiul, contribuind la menținerea volumului lichidelor din corp.

Această relație nu înseamnă că aldosteronul pompează direct apa în sânge în același mod în care ADH modifică permeabilitatea pentru apă a tubilor colectori. Hormonii cooperează, dar au ținte și efecte principale diferite. Nici concentrația sodiului din sânge nu se poate ghici doar dintr-o singură valoare hormonală; contează și aportul de sare și apă, alte mecanisme de reglare și funcția rinichilor.

Pentru a înțelege schema, identifică întâi locul producerii hormonului: suprarenala, deasupra rinichiului. Apoi identifică organul țintă: rinichiul. Marchează săgeata sodiului din tub spre sânge și, pentru potasiu, sensul posibil de eliminare în tub. Nu confunda locul producției cu organul asupra căruia acționează. Denumirea „echilibru hidrosalin” amintește că apă și săruri trebuie reglate împreună, fără a fi totuși aceeași substanță.

Aldosteronul este un mineralocorticoid din zona glomerulară a cortexului suprarenal. În segmentele distale ale nefronului crește reabsorbția $\mathrm{N}{\mathrm{a}}^{+}$ și favorizează secreția ${\mathrm{K}}^{+}$. Sistemul renină–angiotensină–aldosteron poate stimula eliberarea hormonului când perfuzia renală sau volumul circulant scad. Efectul asupra apei este legat de transportul substanțelor dizolvate și de condițiile de permeabilitate, astfel încât nu se reduce la „aldosteronul reține orice cantitate de apă”.

Când presiunea arterială și perfuzia renală scad, sistemul renină–angiotensină stimulează secreția de aldosteron. În nefronul distal, acesta crește reabsorbția de sodiu și eliminarea de potasiu; apa urmează sodiul în condiții potrivite. De exemplu, un exces de aldosteron favorizează hipertensiunea și hipokaliemia, pe când lipsa lui poate produce pierdere de sare.

Aldosteronul este un hormon steroid, sintetizat din colesterol în zona glomerulară a cortexului suprarenal. Secreția lui este stimulată de angiotensina II (sistemul renină–angiotensină–aldosteron), de creșterea potasiului din sânge (cel mai puternic stimul direct) și, într-o mică măsură, de ACTH; peptidul natriuretic atrial o inhibă. Sistemul renină–angiotensină funcționează astfel: scăderea tensiunii sau a volumului determină celulele juxtaglomerulare să elibereze renină; renina transformă angiotensinogenul din plasmă în angiotensină I, iar enzima de conversie (ACE) o transformă în angiotensină II, care contractă vasele, stimulează secreția de aldosteron, setea și eliberarea de ADH.

În celulele principale din tubul distal și tubul colector, aldosteronul pătrunde în celulă, se leagă de receptori intracelulari și crește sinteza canalelor de sodiu (ENaC) și a pompelor Na⁺/K⁺-ATPază; efectul apare după aproximativ o oră. Rezultatul este reabsorbția sodiului (și a apei care îl urmează), secreția potasiului și a ionilor de hidrogen. Excesul (hiperaldosteronismul primar, sindromul Conn) produce hipertensiune, hipokaliemie și slăbiciune musculară. Lipsa (boala Addison) produce pierdere de sodiu, hipotensiune, hiperkaliemie, slăbiciune și pigmentarea pielii. Medicamentele care blochează sistemul (inhibitorii enzimei de conversie, spironolactona) scad tensiunea.

Exemplu rezolvat 1: cât sodiu este reabsorbit? Concentrația plasmatică a sodiului este 140 mmol/L, se filtrează 180 L pe zi, iar în urină se elimină 150 mmol pe zi (aproximativ 9 g de NaCl).

1. Sodiul filtrat: $180\cdot 140=25200$ mmol pe zi.
2. Sodiul reabsorbit: $25200-150=25050$ mmol.
3. Procentul: $\frac{25050}{25200}\cdot 100\approx 99,4\%$.
4. Concluzie: aldosteronul reglează fin ultima fracțiune a reabsorbției, în tubul distal și colector.

Exemplu rezolvat 2: după o transpirație abundentă.

1. Pierderea de apă și sare scade volumul sanguin și tensiunea.
2. Rinichiul eliberează renină, se formează angiotensina II, iar cortexul suprarenal secretă aldosteron.
3. Rinichiul reabsoarbe sodiul, iar apa îl urmează; urina devine mai puțină.
4. Concluzie: aldosteronul menține volumul lichidelor corpului, iar ADH completează efectul pentru apă.

La admitere, separă aldosteronul de ADH: primul este secretat de cortexul suprarenal și acționează prioritar asupra sodiului și potasiului; al doilea este eliberat de neurohipofiză și favorizează recuperarea apei. Verifică și sensul transportului pentru fiecare ion înainte de a decide efectul asupra urinei.

Reține: aldosteronul — zona glomerulară, mineralocorticoid; angiotensina II și potasiul îl cresc; acționează în tubul distal și colector; reabsorbe sodiu, secretă potasiu și hidrogen. Boala Addison — hipotensiune și hiperkaliemie; sindromul Conn — hipertensiune și hipokaliemie. Spironolactona este un antagonist al receptorului aldosteronului. Distinge efectul pe apă: ADH modifică permeabilitatea, aldosteronul transportul sodiului.

Pentru întrebările cu valori, reține potasiul seric normal de 3,5–5 mmol/L și sodiul seric de aproximativ 135–145 mmol/L. Excesul de aldosteron scade potasiul (hipokaliemie) și poate produce alcaloză, pentru că rinichiul elimină și ioni de hidrogen; lipsa lui crește potasiul (hiperkaliemie), cu risc de tulburări de ritm cardiac. Sistemul renină–angiotensină–aldosteron este activat de scăderea perfuziei renale și este țintă pentru medicamentele antihipertensive.

Exemplu în formatul examenului (complement grupat). Despre aldosteron sunt corecte afirmațiile:

1. Se sintetizează în zona glomerulară a corticosuprarenalei.
2. Hipokaliemia stimulează secreția lui.
3. Crește secreția de potasiu în tubul distal.
4. Peptidul natriuretic atrial stimulează secreția lui.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: b. Afirmația 2 este falsă, deoarece secreția de aldosteron este stimulată de hiperkaliemie. Afirmația 4 este falsă, deoarece peptidul natriuretic atrial inhibă secreția de aldosteron.

Greșeli frecvente

• Greșit: Aldosteronul este produs în medulara suprarenală.
  Corect: Aldosteronul este produs în zona glomerulară a cortexului suprarenal.
• Greșit: Aldosteronul și ADH au exact același efect.
  Corect: Aldosteronul reglează mai ales transportul sodiului și potasiului, iar ADH permeabilitatea pentru apă.
• Greșit: Aldosteronul crește pierderea de sodiu prin urină.
  Corect: Aldosteronul crește reabsorbția sodiului în tubul distal și colector, deci scade eliminarea lui.

Înainte și după