Dovezile paleontologice ale evoluției

Fosilele sunt urme sau resturi ale organismelor care au trăit în trecut, păstrate în roci ori în alte medii. Ele pot arăta forma corpului, urme de mișcare sau schimbări ale unor grupe de-a lungul timpului. Geologii folosesc poziția straturilor și metode de datare pentru a stabili ordinea și vârsta aproximativă a fosilelor. Astfel se poate compara o formă veche cu rudele ei mai recente sau actuale.

Fosilizarea este rară. Organismele cu părți dure și condiții potrivite de îngropare au șanse mai mari să lase urme, așa că registrul fosil nu reprezintă egal toate speciile care au existat. O fosilă asemănătoare unui organism actual nu înseamnă automat că este strămoșul direct al acelui organism; poate fi o rudă pe o ramură apropiată. Într-un desen cu straturi, identifică ce strat este mai vechi înainte de a propune o succesiune evolutivă. Nu transforma ordinea straturilor într-o scară în care fiecare specie ar fi „superioară” celei anterioare. Lecția Dovezile evoluției compară fosilele cu alte dovezi, iar Evoluția omului oferă un exemplu de interpretare a unor descoperiri fosile.

În stratele geologice mai vechi apar peștii, apoi amfibienii și reptilele; păsările și mamiferele sunt cunoscute din straturi mai recente. Fosilele de tranziție au combinații de trăsături: Archaeopteryx, de exemplu, avea pene și aripi, dar și caractere scheletice asemănătoare reptilelor. Ordinea fosilelor în straturi este una dintre dovezile schimbării vieții în timp.

Exemplu pe pași: vârsta unei fosile cu carbon radioactiv. Unele organisme conțin carbon-14, un izotop care se descompune în timp. Timpul de înjumătățire al carbonului-14 este de 5 730 de ani: după acest interval rămâne jumătate din cantitatea inițială.

1. Un os fosil conține 25% din cantitatea de carbon-14 pe care o avea organismul viu.
2. De la 100% la 50% a trecut un timp de înjumătățire, iar de la 50% la 25% încă unul: 2 timpi de înjumătățire.
3. Vârsta: $2\cdot 5730=11460$ de ani.
4. Metoda se potrivește pentru resturi mai tinere de aproximativ 50 000 de ani. Fosilele mult mai vechi se datează prin alte metode, folosind izotopi cu timp de înjumătățire mai lung.

Principiul suprapunerii spune că, în rocile sedimentare nederanjate, stratul de jos este mai vechi decât cel de deasupra. Așa putem ordona fosilele fără a cunoaște vârsta lor exactă.

Greșeli frecvente

• Greșit: Registrul fosil este incomplet, deci nu oferă informații reale.
  Corect: Fosilele sunt dovezi reale, interpretate ținând cont de lacunele registrului.
• Greșit: Orice fosilă asemănătoare este strămoș direct al unei specii actuale.
  Corect: Fosila poate aparține unei linii înrudite, fără să fie strămoș direct.
• Greșit: Vârsta fosilelor se află prin carbon-14 pentru orice fosilă.
  Corect: Carbonul-14 se folosește pentru resturi de până la aproximativ 50 000 de ani; pentru fosile mai vechi se folosesc alte metode de datare radiometrică.

Înainte și după