Grupele sanguine

Grupa sangvină arată ce antigene se găsesc pe suprafața globulelor roșii. În sistemul ABO, o persoană poate avea antigenul A, antigenul B, ambii sau niciunul dintre ei; grupele sunt A, B, AB și O. În sistemul Rh, cel mai cunoscut antigen este D: prezența lui definește Rh pozitiv, iar absența Rh negativ.

Aceste antigene contează la transfuzii. Dacă o persoană primește globule roșii cu antigene față de care are anticorpi, poate apărea o reacție periculoasă. De aceea, personalul medical verifică grupa, componenta transfuzată și compatibilitatea prin teste. Regula simplă „O poate dona tuturor” se referă doar la anumite situații cu globule roșii și nu înlocuiește testele; pentru plasmă, regulile de compatibilitate diferă.

Grupele sunt moștenite prin gene, dar nu se pot ghici sigur după aspectul unei persoane. Niciun calcul făcut acasă nu poate stabili grupa necesară unei intervenții medicale. Poți exersa cu cartonașe pe care desenezi antigenele A și B, apoi verifici ce anticorpi ar putea recunoaște antigenele străine. Scopul este să înțelegi de ce compatibilitatea depinde de ambele persoane și de ce componentă a sângelui este transfuzată.

Exemplu pe pași: poate persoana cu grupa A să primească sânge de la persoana cu grupa B?

1. Persoana A are pe globulele roșii antigenul A și în plasmă anticorpi împotriva antigenului B (anti-B).
2. Globulele roșii ale donatorului B au antigenul B.
3. Anticorpii anti-B ai primitorului recunosc antigenul B și lipesc globulele roșii; sângele se aglutinează și poate bloca vasele.
4. Concluzie: transfuzia B către A nu este permisă. Persoana cu grupa O poate dona globule roșii celorlalte grupe, pentru că ele nu au antigen A sau B.

Pentru transfuzii: Persoana cu grupa O are globule roșii fără antigen A sau B, deci poate dona sânge celorlalte grupe ABO, pe când persoana cu grupa AB nu are anticorpi anti-A sau anti-B, deci poate primi globule roșii de la oricare dintre grupe. În practică, medicii aleg totuși sânge de aceeași grupă și fac teste de compatibilitate.

În sistemul ABO, antigenele A și B sunt produse prin modificarea unor structuri glucidice de pe eritrocite. Plasma conține, în mod obișnuit, anticorpi împotriva antigenului ABO absent: anti-B la grupa A, anti-A la B, ambii la O, niciunul dintre aceștia la AB. Sistemul Rh este mai complex decât un singur antigen, dar antigenul D este central pentru clasificarea uzuală. Anticorpii anti-D apar de regulă după expunere, nu sunt prezenți natural la toți indivizii Rh negativi. Compatibilitatea se verifică practic prin teste de laborator.

În incompatibilitatea Rh materno-fetală, o mamă Rh negativă poate forma anticorpi anti-D după contactul cu eritrocite Rh pozitive ale fătului. La o sarcină ulterioară cu făt Rh pozitiv, anticorpii materni pot traversa placenta și pot distruge eritrocitele fetale. Profilaxia cu imunoglobulină anti-D previne sensibilizarea în situațiile indicate medical. Anticorpii anti-D nu sunt prezenți natural la orice persoană Rh negativă.

Genetica ABO. Grupele sunt determinate de o genă cu trei alele: $I^A$ și $I^B$ sunt codominante, iar $i$ este recesivă. Persoanele cu grupa A au genotipul $I^A{I}^A$ sau $I^{A}i$, cele cu grupa B $I^B{I}^B$ sau $I^{B}i$, cele cu grupa AB $I^A{I}^B$, iar cele cu grupa O $ii$. Sistemul a fost descoperit de Karl Landsteiner în 1901; factorul Rh a fost descris în 1940 pe eritrocitele de macac Rhesus.

Exemplu rezolvat 1: copiii a doi părinți. Mama are grupa A (genotip $I^{A}i$), iar tatăl grupa B (genotip $I^{B}i$).

1. Gameții mamei: $I^A$ și $i$; gameții tatălui: $I^B$ și $i$.
2. Combinațiile: $I^A{I}^B$ (AB), $I^{A}i$ (A), $I^{B}i$ (B), $ii$ (O).
3. Fiecare grupă are probabilitatea $\frac{1}{4}$, adică 25%.
4. Concluzie: din doi părinți cu grupe A și B pot rezulta toate cele patru grupe.

Exemplu rezolvat 2: incompatibilitatea Rh. Mama este Rh negativă ($dd$), tatăl Rh pozitiv heterozigot ($Dd$).

1. Copilul este $Dd$ (Rh pozitiv) sau $dd$ (Rh negativ), fiecare cu probabilitatea $\frac{1}{2}$.
2. Dacă primul copil este Rh pozitiv, la naștere eritrocitele lui pot ajunge în sângele mamei, care formează anticorpi anti-D.
3. La o sarcină ulterioară cu făt Rh pozitiv, anticorpii traversează placenta și distrug eritrocitele fetale (boala hemolitică a nou-născutului).
4. Prevenirea: mama primește imunoglobulină anti-D în primele 72 de ore după naștere.

Compatibilitatea se verifică înainte de transfuzie prin proba încrucișată: hematiile donatorului se amestecă cu serul primitorului și invers, iar dacă nu apare aglutinare, sângele poate fi administrat. Transfuzia cu grupă incompatibilă produce hemoliza hematiilor donatorului, cu risc pentru rinichi și circulație, de aceea se transfuzează de regulă sânge izogrup, iar în urgență, când nu este timp pentru determinare, poate fi folosit sânge de grupa O Rh-negativ.

Pentru eritrocite, verifică antigenele donatorului față de anticorpii primitorului; pentru plasmă, raționamentul este inversat față de anticorpii produsului transfuzat. În problemele ABO, nu deduce că grupa O nu are niciun antigen de pe globulele roșii, ci doar că nu are A sau B. În sistemul Rh, anti-D nu este un anticorp natural universal. Nu transforma tabelele școlare într-o regulă clinică fără proba de compatibilitate.

Reține regulile: grupa O este donator universal de eritrocite și primește numai O; grupa AB este primitor universal de eritrocite. Pentru plasmă, regula este inversă: plasma AB (fără anticorpi) este donator universal de plasmă. Grupa se determină prin aglutinare cu seruri test anti-A, anti-B și anti-D. Anticorpii anti-A și anti-B sunt prezenți natural, iar anti-D se formează după sensibilizare. Alela $i$ este recesivă, iar alelele $I^A$ și $I^B$ sunt codominante.

Exemplu în formatul examenului (complement grupat). Despre grupele sanguine sunt corecte afirmațiile:

1. Persoana cu grupa AB are în plasmă anticorpi anti-A și anti-B.
2. Persoana cu grupa O are anticorpi anti-A și anti-B.
3. Alelele $I^A$ și $I^B$ sunt recesive față de alela $i$.
4. La o persoană Rh negativă, anticorpii anti-D apar de regulă după expunerea la eritrocite Rh pozitive.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: c. Afirmația 1 este falsă: grupa AB are ambele antigene, deci nu are anticorpi anti-A și anti-B. Afirmația 2 este adevărată: pe eritrocitele grupei O lipsesc antigenele A și B, iar în plasmă sunt prezenți ambii anticorpi. Afirmația 3 este falsă: $i$ este recesivă, iar $I^A$ și $I^B$ sunt codominante. Afirmația 4 este adevărată: anti-D nu este un anticorp natural, ci se formează după sensibilizare (transfuzie sau sarcină cu făt Rh pozitiv).

Greșeli frecvente

• Greșit: Regulile pentru transfuzia de globule roșii sunt identice cu cele pentru plasmă.
  Corect: Se verifică componente și anticorpi diferiți.
• Greșit: Fiecare persoană Rh negativă are de la naștere anti-D.
  Corect: Anticorpii anti-D apar, de regulă, după expunere.
• Greșit: Doi părinți cu grupele O și AB pot avea un copil cu grupa AB sau O.
  Corect: Părinții $ii$ și $I^A{I}^B$ pot avea numai copii $I^{A}i$ (grupa A) sau $I^{B}i$ (grupa B).

Înainte și după