Senzații și percepții

Senzația ne informează despre o însușire a stimulului, precum temperatura unei căni; percepția organizează însușirile într-un obiect recunoscut ca întreg. Receptorii primesc energia stimulilor, iar analizatorii includ și căile de conducere și zonele nervoase de prelucrare. Percepția depinde de ceea ce vine de la simțuri și de așteptările persoanei, de aceea uneori apar iluzii.

Pragul absolut este intensitatea minimă la care un stimul poate fi detectat în condiții date. Adaptarea senzorială schimbă sensibilitatea după stimulare continuă. Selectivitatea perceptivă desprinde obiectul relevant de fundal, iar constanța permite recunoașterea lui când se schimbă distanța ori iluminarea. O iluzie este o percepere inexactă a unui stimul real; ea nu înseamnă inventarea unui obiect absent. Pentru a explica o greșeală perceptivă, compară proprietățile stimulului cu interpretarea făcută de observator.

• senzație: semnal psihic elementar despre însușirea unui stimul; elevul detectează luminozitatea unei lămpi.
• percepție: organizarea informației senzoriale într-un obiect cu sens; elevul recunoaște lampa pe birou.
• stimul: eveniment fizic ce poate activa un receptor; lumina cade pe retină.
• receptor: structură care transformă energia stimulului în semnal nervos; celulele retiniene răspund la lumină.
• prag senzorial: intensitatea minimă necesară detectării unui stimul; un sunet slab devine abia audibil.
• adaptare senzorială: schimbarea sensibilității după expunere susținută; parfumul din cameră se simte mai puțin după câteva minute.
• procesare bottom-up: interpretare pornită de la caracteristicile stimulului; elevul identifică litere necunoscute după forme.
• procesare top-down: interpretare ghidată de cunoștințe și așteptări; elevul ghicește un cuvânt din contextul frazei.
• iluzie perceptivă: interpretare eronată a unui stimul prezent; două linii egale par inegale din cauza săgeților.
• constanță perceptivă: recunoașterea proprietăților stabile în condiții schimbătoare; o ușă este percepută drept aceeași de la distanțe diferite.

Exemplu analizat: Privim un cuvânt scris neclar. Înregistrăm trăsăturile literelor, apoi folosim contextul propoziției. Dacă așteptarea domină datele, putem citi alt cuvânt decât cel tipărit. Comparația dintre semnal, organizare și interpretare separă senzația de percepție.

Praguri și legi. Pragul absolut este intensitatea minimă a stimulului care produce o senzație; pragul diferențial este diferența minimă sesizabilă dintre doi stimuli. Legea lui Weber spune că raportul ΔI / I dintre pragul diferențial și intensitatea inițială este aproximativ constant pentru un analizator. Dacă fracția Weber pentru greutăți ridicate este 0,02, la o greutate inițială de 500 g diferența minimă sesizabilă este 500 × 0,02 = 10 g, iar la 1000 g este 20 g. Adaptarea senzorială modifică sensibilitatea: după câteva minute într-o încăpere întunecată vedem mai bine. Legile generale ale percepției includ integralitatea și structuralitatea (obiectul este perceput ca întreg organizat), selectivitatea (desprinderea figurii de fond), constanța, semnificația și proiectivitatea (raportarea imaginii la obiectul exterior). Principiile gestaltiste de grupare sunt: proximitatea, similaritatea, închiderea, continuitatea și relația figură–fond. Constanța perceptivă face ca o ușă deschisă să fie percepută dreptunghiulară, deși imaginea retiniană este trapezoidală. Iluzia Müller-Lyer arată că două segmente egale par inegale când au la capete săgeți orientate diferit.

Exemplu 2. Într-o sală, un elev distinge cu greu două lămpi aproape la fel de luminoase, dar le vede diferit când contrastul crește. Pași: (1) diferența dintre intensități este sub pragul diferențial; (2) mărind intensitatea uneia, ΔI depășește pragul; (3) senzația de „diferit” apare. Percepția completează apoi datele: recunoaște lămpile ca obiecte.

La Bac, distinge senzația, care reflectă o însușire separată, de percepția, care reflectă unitar obiectul prezent. Analizatorul are receptor, cale de conducere și zonă corticală; receptorul primește stimulul. Văzul și auzul sunt modalități senzoriale diferite. Pragul absolut indică intensitatea minimă detectabilă în condiții date, iar adaptarea senzorială este modificarea sensibilității după stimulare continuă. În percepție, selectivitatea separă figura de fundal și constanța păstrează identificarea obiectului când condițiile se schimbă. Iluzia perceptivă este interpretarea inexactă a unui stimul real. Dacă două segmente egale par inegale, există un stimul prezent, deci exemplul privește iluzia, nu halucinația, care apare fără stimul real.

Exemplu în format de examen. Cerință: „Deosebiți senzația de percepție, prin câte un exemplu.” Răspuns-model: senzația reflectă o însușire a stimulului (căldura unei căni); percepția reflectă obiectul ca întreg (recunoașterea cănii de pe birou). Deosebirea: senzația este parțială și elementară, percepția este integrală și include experiența anterioară. Definițiile trebuie să precizeze caracterul parțial al senzației și caracterul integral al percepției, iar fiecare este însoțită de un exemplu.

Alt item. Cerință: „Prezentați două legi ale percepției, cu exemple.” Răspuns-model: legea proximității — elementele apropiate sunt percepute ca grup (punctele așezate în perechi apropiate sunt văzute ca perechi); legea similarității — elementele asemănătoare sunt percepute ca grup (rândurile de cercuri și pătrate alternate sunt văzute pe linii de același fel). Răspunsul precizează legea și o ilustrează.

Greșeli frecvente

• Greșit: Cine vede două segmente egale ca fiind inegale are o halucinație.
  Corect: Iluzia este perceperea inexactă a unui stimul real; halucinația apare fără stimul prezent.
• Greșit: Conform legii lui Weber, diferența minimă sesizabilă este aceeași la orice intensitate, de exemplu 10 g la 500 g și la 1000 g.
  Corect: Constant este raportul ΔI / I; diferența minimă crește odată cu intensitatea inițială, adică 10 g la 500 g și 20 g la 1000 g.
• Greșit: Percepția este o copie exactă a stimulului.
  Corect: Percepția depinde de organizarea datelor senzoriale, de experiență și de așteptări; de aceea apar iluziile.
• Greșit: Adaptarea senzorială este o boală a organelor de simț.
  Corect: Este o modificare normală a sensibilității în funcție de intensitatea stimulului.

Înainte și după