Limbajul

Limbajul permite formularea și schimbul de idei cu ajutorul semnelor. Limba este sistemul de semne și reguli împărtășit de o comunitate; vorbirea este folosirea concretă a acestui sistem de către o persoană. Când un elev explică problema colegului, mesajul are funcție comunicativă. Când își spune în minte pașii, limbajul sprijină organizarea propriei activități.

Funcția cognitivă a limbajului ajută clasificarea și raționamentul, iar funcția expresivă face cunoscute trăirile și atitudinile. Dialogul alternează intervențiile interlocutorilor; monologul este o expunere susținută de un singur vorbitor. Contextul schimbă interpretarea: „E târziu” poate fi o constatare ori o sugestie de a încheia discuția. Pentru a înțelege mesajul, elevul corelează cuvintele, situația și intenția comunicată, fără să confunde interpretarea cu o certitudine despre mintea celuilalt.

• limbaj: activitate psihică de utilizare a limbii sau a altor semne pentru comunicare și organizarea gândirii; elevul formulează o idee în cuvinte.
• limbă: sistem social de semne și reguli împărtășite; colegii folosesc limba română.
• vorbire: utilizarea concretă a limbii de către o persoană; elevul rostește o explicație.
• funcție comunicativă: transmiterea informației către altcineva; elevul dă indicații colegului.
• funcție cognitivă: sprijinirea clasificării și raționamentului; elevul numește categoriile unei probleme.
• funcție expresivă: exprimarea trăirilor și atitudinilor; elevul spune că este bucuros.
• limbaj intern: folosirea cuvintelor în orientarea propriei acțiuni; elevul își spune în minte pașii.
• dialog: schimb de mesaje între interlocutori; doi colegi clarifică sarcina.
• monolog: discurs susținut al unui singur vorbitor; elevul ține o prezentare.
• context: situație ce contribuie la înțelegerea mesajului; sensul unei expresii se schimbă după împrejurare.

Exemplu analizat: Un elev își explică în minte pașii rezolvării, apoi îi prezintă colegului. Prima utilizare sprijină organizarea gândirii; a doua comunică. Limba oferă codul comun, iar vorbirea este folosirea sa concretă. Fără context, aceeași propoziție poate fi interpretată diferit.

Componente, funcții, dezvoltare. În analiza limbii distingem sunetele și organizarea lor (nivelul fonetic și fonologic), vocabularul (lexicul), formele cuvintelor (morfologia), combinarea lor (sintaxa), sensul (semantica) și folosirea în context (pragmatica). Funcțiile limbajului sunt comunicativă, cognitivă (instrument al gândirii), reglatorie (de autoreglare) și expresivă. Lev Vîgotski a numit limbaj interior (limbajul intern din glosar) vorbirea pentru sine, condensată și fără sunet, care se sprijină pe limbajul exterior; la copii, vorbirea cu voce tare în timpul rezolvării sarcinilor se interiorizează treptat, iar în sarcini dificile poate reapărea. Noam Chomsky a susținut că omul are o predispoziție înnăscută pentru limbaj („gramatica universală”), în opoziție cu explicația prin învățare operantă a lui Skinner. Etapele achiziției: gângurit în jurul vârstei de 6 luni, primele cuvinte în jur de 12 luni, combinații de două cuvinte pe la 18–24 de luni. Limbajul poate fi oral sau scris, dialogat sau monologat.

Exemplu 2. Un copil de doi ani spune „Mama papa” pentru a cere mâncare. Pași: (1) combinație de două cuvinte — etapa vorbirii telegrafice; (2) funcția — comunicativă; (3) lipsesc flexiunea și conectorii, ceea ce arată că sintaxa se dezvoltă ulterior. În același timp, copilul care își comentează jocul în șoaptă folosește limbajul cu funcție reglatorie.

Distinge limba, sistemul social de semne și reguli, de vorbire, folosirea sa individuală, și de limbaj, capacitatea de comunicare și organizare a gândirii prin semne. Funcția comunicativă transmite informații altcuiva, funcția cognitivă sprijină clasificarea și raționamentul, iar funcția expresivă exteriorizează trăiri și atitudini. Limbajul intern poate orienta pașii fără rostire. În dialog interlocutorii schimbă mesaje; în monolog vorbește susținut unul singur. Contextul contribuie la sens: „E frig aici” poate fi constatare ori cerere indirectă. La examen, identifică funcția dominantă din situația dată și justifică prin rolul mesajului, nu doar prin prezența cuvintelor.

Exemplu în format de examen. Cerință: „Deosebiți limba de vorbire.” Răspuns-model: limba este sistemul de semne și reguli comune unei comunități (limba română), iar vorbirea este folosirea individuală și concretă a limbii (cum își formulează o elevă răspunsul la oral). Deosebirea: limba este socială și relativ stabilă, vorbirea este individuală și variabilă. Se cer definiția fiecărei noțiuni, deosebirea și un exemplu pentru fiecare.

Alt item. Cerință: „Prezentați funcția cognitivă și funcția reglatorie a limbajului, prin exemple.” Răspuns-model: funcția cognitivă — limbajul ajută la formularea și organizarea gândurilor (elevul își explică în cuvinte raționamentul); funcția reglatorie — limbajul orientează propria acțiune (elevul își spune în șoaptă pașii). Se cer definiții și exemple distincte.

Greșeli frecvente

• Greșit: Limbajul interior este vorbire cu voce tare, adresată altcuiva.
  Corect: limbajul interior este vorbirea pentru sine, condensată și fără sunet, prin care ne orientăm gândirea și acțiunea.
• Greșit: Un copil de doi ani care spune doar „Mama papa” nu comunică.
  Corect: mesajul are funcție comunicativă; vorbirea lui este telegrafică, fiindcă sintaxa și flexiunea se dezvoltă mai târziu.
• Greșit: Limbajul servește numai comunicării.
  Corect: Limbajul are și funcții cognitivă și reglatorie: ne ajută să gândim și să ne planificăm activitatea.
• Greșit: Limbă și limbaj înseamnă același lucru.
  Corect: Limba este sistemul de semne al unei comunități, iar limbajul este capacitatea și activitatea de comunicare prin semne.

Înainte și după