Imaginația

Imaginația construiește imagini și scenarii folosind elemente ale experienței. Când elevul își reprezintă o cameră după descrierea dintr-o carte, folosirea este reproductivă; când inventează o încăpere fără model direct, este creatoare. Aceeași capacitate ajută la anticiparea pașilor unui proiect. Imaginea mentală rămâne însă o posibilitate, nu o dovadă că evenimentul a avut loc.

Combinarea reunește elemente cunoscute într-o formă nouă. Aglutinarea unește părți disparate într-un ansamblu, cum se întâmplă la un personaj fantastic alcătuit din trăsături de animale diferite. Hiperbolizarea modifică exagerat o însușire și are două forme: amplificarea mărește însușirea, diminuarea o micșorează. Pentru a distinge procedeele, se compară rezultatul imaginar cu elementele de plecare: ce s-a unit, ce s-a mărit și ce s-a micșorat? Empatia imaginativă încearcă reprezentarea perspectivei altuia, fără a pretinde că îi cunoaștem sigur gândurile.

• imaginație: proces de construire a unor reprezentări noi din experiență; elevul concepe un oraș fictiv.
• reproductivă: reconstituirea mentală a unui obiect pe baza descrierii; elevul își imaginează locul descris într-un text.
• creatoare: producerea unei combinații originale de imagini; elevul inventează un personaj nou.
• anticipare: proiectarea mentală a unei situații viitoare; elevul își imaginează pașii prezentării.
• combinare: reunirea elementelor cunoscute într-o configurație nouă; elevul combină două idei pentru un afiș.
• aglutinare: unirea de părți disparate într-o imagine unitară; un personaj fantastic are trăsături de animale diferite.
• amplificare: accentuarea exagerată a unei însușiri (forma de mărire a hiperbolizării); un gigant din poveste are dimensiuni enorme.
• diminuare: reducerea imaginativă a unei însușiri (forma de micșorare a hiperbolizării); un personaj cât un deget apare în poveste.
• empatie imaginativă: simularea perspectivei altei persoane; elevul își imaginează cum vede colegul conflictul.
• limită a imaginației: necesitatea verificării când o imagine este tratată drept fapt; elevul nu confundă scenariul cu un eveniment real.

Exemplu analizat: La pregătirea unui proiect, elevul își imaginează rezultatul, combină idei și anticipează obstacole. Dacă reface scena dintr-o descriere, folosirea este reproductivă; dacă produce o soluție neobișnuită, este creatoare. Imaginația folosește experiența, dar rezultatul ei nu devine dovadă despre realitate fără verificare.

Tipuri și procedee. Imaginația poate fi voluntară (planificarea unui proiect) sau involuntară (visul, reveria), reproductivă (recompunerea unei imagini după descriere) sau creatoare (invenția unui mecanism). Procedeele de elaborare a imaginilor sunt: aglutinarea (lipirea de părți din obiecte diferite: sirena), hiperbolizarea (mărirea sau micșorarea exagerată a unei însușiri: amplificarea în cazul uriașului, diminuarea în cazul piticului), schematizarea (reținerea trăsăturilor esențiale: o hartă a metroului), tipizarea (concentrarea trăsăturilor unei categorii într-un personaj: avarul), analogia (transferul unui principiu dintr-un domeniu în altul: aripa avionului după aripa păsării). Imaginația se sprijină pe experiență și pe gândire: ea combină amintiri în configurații noi, iar rezultatele pot fi evaluate prin realism, utilitate sau originalitate. În știință, ea formulează ipoteze.

Exemplu 2. Autorul de benzi desenate creează un personaj cu corp de pisică și aripi de vultur. Pași: (1) procedeul — aglutinarea; (2) materialul — elemente luate din experiență (pisica, vulturul); (3) rezultatul — o imagine nouă, care nu a existat ca atare. Dacă personajul este prezentat ca o persoană uriașă, procedeul este hiperbolizarea, în forma amplificării.

Imaginația reproductivă reconstruiește după o descriere; imaginația creatoare produce combinații originale. Într-un text cu un personaj alcătuit din părți de animale diferite, procedeul este aglutinarea; gigantul ilustrează hiperbolizarea prin amplificare, iar personajul cât un deget, hiperbolizarea prin diminuare. Combinarea reunește elemente cunoscute, iar anticiparea proiectează o situație viitoare. Exemplul trebuie analizat după transformarea efectivă: o scenă viitoare poate fi anticipată și creatoare, dar termenii nu sunt sinonimi. Empatia imaginativă încearcă perspectiva altei persoane; ea nu dovedește că îi cunoaștem gândurile. Imaginea mentală trebuie verificată când este folosită ca afirmație despre realitate.

Exemplu în format de examen. Cerință: „Identificați procedeul imaginației în fiecare caz: (a) un sculptor realizează un centaur; (b) autorul unui roman creează un personaj care concentrează trăsăturile tuturor zgârciților.” Rezolvare: (a) aglutinare, deoarece unește părți din ființe diferite (om și cal); (b) tipizare, deoarece concentrează trăsăturile unei categorii într-o figură reprezentativă. Pentru fiecare răspuns se cere definiția procedeului și legătura cu cazul.

Alt item. Cerință: „Deosebiți imaginația reproductivă de cea creatoare.” Răspuns-model: cea reproductivă recompune o imagine pe baza unei descrieri (elevul își închipuie Delta Dunării după textul din manual); cea creatoare produce imagini noi (elevul proiectează un personaj pentru un joc). Criteriul de deosebire: existența unui model dat sau nu.

Răspunsurile bune nu enumeră procedee fără exemple: fiecare procedeu (aglutinare, hiperbolizare, schematizare, tipizare, analogie) se definește într-o propoziție și se ilustrează printr-un caz din literatură, artă sau tehnică.

Greșeli frecvente

• Greșit: Orice amintire este imaginație reproductivă.
  Corect: amintirea readuce în minte ceva trăit; imaginația reproductivă construiește o imagine după o descriere, pentru un obiect sau un loc pe care persoana poate să nu le fi văzut.
• Greșit: Dacă un elev își imaginează un scenariu, acesta s-a și petrecut.
  Corect: imaginea mentală este o posibilitate; ca afirmație despre realitate trebuie verificată.
• Greșit: Imaginația creează imagini din nimic.
  Corect: Imaginația recombină elemente ale experienței trecute.
• Greșit: Imaginația este utilă doar în artă.
  Corect: Imaginația este implicată și în știință (ipoteze, modele), în planificare și în empatie.

Înainte și după