Vorbire directă și indirectă

În vorbirea directă redai replica unui personaj. O poți începe pe rând nou, cu linie de dialog, după două puncte; dacă replica intră în enunț, o poți marca prin ghilimele. În vorbirea indirectă spui ce a comunicat personajul, cu verbe ca „a spus”, „a întrebat”, „a răspuns”, fără a păstra replica între ghilimele. Păstrezi sensul vorbelor, dar adaptezi persoana și cuvintele de timp și loc.

Model rezolvat — replică reală din „D-l Goe” de I. L. Caragiale: Goe spune: „Mam' mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!” (textul integral se află pe Wikisource). În vorbire indirectă: „Goe o întreabă pe Mam' mare de ce nu mai vine trenul și spune că vrea să vină.” „Eu” devine „Goe”, întrebarea devine propoziție subordonată, iar trenul este numit pentru a lămuri la ce se referă „nu mai vine”. Sensul și nerăbdarea rămân, dar semnele unei replici autonome dispar.

Pentru a transforma o replică din vorbire directă în vorbire indirectă, parcurge pașii:

1. Scoate ghilimelele sau linia de dialog.
2. Alege verbul de introducere: „a spus”, „a întrebat”, „a cerut”.
3. Leagă replica de verb prin „că”, „să”, „dacă” sau un cuvânt interogativ.
4. Schimbă persoana: „eu” devine „el” sau „ea”.
5. Schimbă cuvintele de timp și de loc: „mâine” devine „a doua zi”, „aici” devine „acolo”.

Exemplu lucrat: Ana a spus: „Vin mâine.” În vorbire indirectă: „Ana a spus că vine a doua zi.” Verbul „vin” devine „vine”, pentru că „eu” devine „ea”, iar „mâine” devine „a doua zi”. Alt exemplu: Radu a întrebat: „Unde este caietul meu?” devine „Radu a întrebat unde este caietul lui.” Cuvântul „meu” devine „lui”.

În vorbirea indirectă nu mai folosești ghilimele și nu mai pui semnul întrebării în propoziția subordonată, pentru că întrebarea devine o relatare.

Atenție la timpul verbului. Prezentul din replică rămâne de obicei prezent: „Sunt obosit” devine „A spus că este obosit”. O acțiune terminată poate rămâne la perfect compus sau poate trece la mai-mult-ca-perfect: „Am terminat tema” devine „A spus că a terminat tema” ori „A spus că terminase tema”. Pentru o acțiune viitoare sunt corecte două forme: „Ana a spus că vine a doua zi” sau „Ana a spus că va veni a doua zi”.

La transformare, adaptezi persoana, cuvintele de timp și cele de loc la noua situație de comunicare, iar felul replicii (afirmație, întrebare, ordin, exclamare) hotărăște cuvântul care leagă replica de verbul de introducere.

Exemplu rezolvat, pas cu pas — stil indirect liber: în „Ion” de Liviu Rebreanu (capitolul II), naratorul povestește că Ion „n-a mai vrut să se ducă la școala cea mare”. Apoi continuă: „De ce să-și sfarme capul cu atâta carte? Cât îi trebuie lui, știe.” Întrebarea nu are ghilimele, linie de dialog sau un verb ca „s-a întrebat”, dar nu aparține naratorului: este gândul lui Ion, redat la persoana a III-a („lui”, „știe”). Aceasta este vorbirea indirectă liberă: vocea personajului se amestecă în relatarea naratorului. Pentru a o recunoaște, caută o întrebare sau o exclamație în mijlocul narațiunii și verifică dacă are verbe la persoana a III-a, nu la prima.

Tabel de transformări:

Tipul replicii. Enunțul declarativ devine o propoziție cu „că”: „Vin” → „a spus că vine”. Ordinul sau rugămintea devine o propoziție cu „să”: „Vino!” → „i-a cerut să vină”. Întrebarea cu răspuns da/nu devine o propoziție cu „dacă”: „Vii?” → „a întrebat dacă vine”. Întrebarea cu cuvânt interogativ îl păstrează: „Unde pleci?” → „a întrebat unde pleacă”.

Punctuația. În vorbirea directă folosești ghilimele („…”) sau linia de dialog (—). În vorbirea indirectă nu folosești niciuna, iar propoziția nu primește semnul întrebării sau al exclamării al replicii originale. Verbul de introducere poate fi „a zis”, „a răspuns”, „a strigat”.

Exemplu lucrat — ordin: Profesorul a zis: „Deschideți caietele!” În indirect: „Profesorul le-a cerut elevilor să deschidă caietele.” Imperativul „deschideți” devine conjunctivul „să deschidă”, iar verbul de introducere arată că este un ordin.

Exemplu lucrat — întrebare cu dacă: Profesorul l-a întrebat pe Radu: „Ai terminat tema?” În indirect: „Profesorul l-a întrebat pe Radu dacă a terminat tema.” Persoana a II-a „ai” devine persoana a III-a „a”, pentru că vorbește despre Radu.

Verbe de introducere. Alegi verbul după intenția replicii: „a spus”, „a afirmat” (declarații), „a întrebat”, „a cerut” (ordin), „a rugat” (rugăminte), „a strigat” (exclamare). Verbul îți arată și starea vorbitorului.

Cum verifici o transformare: citește propoziția nouă și întreabă-te dacă păstrează sensul replicii, dacă persoana este corectă și dacă nu a rămas niciun semn al vorbirii directe.

Exemplu lucrat — rugăminte: Copilul i-a zis tatălui: „Mă ajuți, te rog?” În indirect: „Copilul l-a rugat pe tata să-l ajute.” Verbul „a rugat” păstrează intenția replicii, nu doar cuvintele; pronumele „mă” devine „l-”, pentru că vorbește despre copil.

Exemplu lucrat — exclamare: Radu a strigat: „Ce frumos este aici!” În indirect: „Radu a exclamat cât de frumos este acolo.” Exclamația se păstrează prin „cât de”, iar „aici” devine „acolo”.

Greșeli frecvente

• Greșit: Radu a întrebat unde este caietul meu?
  Corect: Radu a întrebat unde este caietul lui; în vorbirea indirectă dispare semnul întrebării și „meu” devine „lui”.
• Greșit: Las „eu, aici, mâine” neschimbate când povestitorul și momentul se schimbă.
  Corect: Adaptez persoana, locul și timpul la noua situație.
• Greșit: Ana a spus că „vin mâine”.
  Corect: Ana a spus că vine a doua zi; în vorbirea indirectă adaptez persoana și cuvintele de timp.

Înainte și după