Documentarea și citarea surselor

Documentarea înseamnă să găsești surse potrivite, să le citești și să notezi de unde vine fiecare informație. Într-o fișă bibliografică treci datele cărții; într-o fișă de citat păstrezi formularea exactă și pagina; într-o fișă de rezumat redai cu propriile cuvinte ideile și indici sursa. Când citezi în lucrare, pui cuvintele preluate între ghilimele și trimiți la sursă, iar ideile preluate cu alte cuvinte cer tot trimitere.

Cele trei fișe, pe un text real. Lucrăm cu „Introducție la «Dacia literară»” de Mihail Kogălniceanu (1840), disponibil pe Wikisource.

• Fișa bibliografică: Kogălniceanu, Mihail, „Introducție la «Dacia literară»”, Dacia literară, Iași, 1840, text online pe Wikisource, consultat la data la care l-ai deschis. Pentru o ediție tipărită adaugi editura și pagina din exemplarul folosit; pagina nu se inventează pentru varianta online.
• Fișa de citat: „Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana.” Ghilimelele arată că transcrierea este exactă, iar sub citat treci sursa.
• Fișa de rezumat: „Revista își propune ca partea de critică să judece cărțile apărute, nu pe autorii lor.” Formularea este a elevului și redă o idee din sursă fără să pretindă că reproduce cuvintele ei.

Forme de preluare. Citatul direct păstrează cuvintele sursei între ghilimele și cere trimitere exactă. Pasajele omise dintr-un citat se marchează cu [...], iar citatele din limbi străine se dau în traducere, cu originalul în subsol. Parafraza redă ideea cu cuvinte proprii și cere tot trimitere, pentru că ideea nu îți aparține. Rezumatul redă esențialul unei surse mai lungi.

Plagiatul. Preiei fără trimitere o formulare sau o idee, chiar dacă schimbi câteva cuvinte. Din fraza lui Kogălniceanu, varianta „Critica noastră va fi imparțială; judecăm cartea, nu persoana”, dată ca text propriu, este plagiat: ideea și construcția rămân ale sursei. Îl eviți prin trei gesturi: notezi sursa în momentul în care citești, pui ghilimele la citatul exact și scrii trimiterea în text.

Notele de subsol. Prima citare a unei lucrări cere datele complete: autor, titlu, loc, an, pagină. La citările următoare folosești abrevieri (scrise cu italice):

• Ibidem trimite la aceeași lucrare din nota imediat precedentă (eventual aceeași pagină);
• idem înlocuiește numele autorului când nota precedentă are același autor, dar altă lucrare;
• op. cit. trimite la o lucrare citată mai devreme, nu în nota precedentă, și se folosește când de la acel autor ai consultat o singură lucrare;
• apud arată că ai citat prin intermediul altui autor, pentru o lucrare pe care n-ai citit-o direct. Sistemul de citare ales se păstrează pe toată lucrarea, iar în lucrările școlare o trimitere completă este mai bună decât o abreviere ambiguă.

Evaluarea surselor. Înainte de a folosi o sursă, verifici autorul (competența lui), data (cât de actuală este), editorul sau site-ul (cine răspunde de conținut) și scopul (informare, promovare, opinie). O sursă fără autor sau fără dată se folosește cu prudență, iar informațiile importante se confirmă într-o a doua sursă. Distingi sursa primară (textul analizat, de exemplu introducerea lui Kogălniceanu) de sursa secundară (un studiu critic despre el): prima îți dă textul însuși, a doua îți dă o interpretare a lui, care propune un sens și se confruntă cu textul. O imagine preluată se folosește numai după ce verifici permisiunea și cu sursa indicată.

Exemplu lucrat — notele unei lucrări despre „Dacia literară”. Cerința: „Scrie patru note de subsol: primul citat din Kogălniceanu, al doilea din aceeași sursă, al treilea dintr-un alt autor și al patrulea din nou din Kogălniceanu.” Pas 1: prima citare cere datele complete: „Mihail Kogălniceanu, Introducție la «Dacia literară», în Dacia literară, Iași, 1840, p. [pagina din ediția folosită].” Pas 2: nota următoare e aceeași lucrare și vine imediat după prima: „Ibidem, p. [..].” Pas 3: nota despre celălalt autor cere datele lui complete, pentru că e prima lui citare. Pas 4: revenirea la Kogălniceanu nu mai poate fi ibidem, fiindcă nota precedentă e a altui autor; dacă ai citit de la el o singură lucrare, scrii „Kogălniceanu, op. cit., p. [..].” Rezultat: patru note, câte una pentru fiecare citat cerut.

Exemplu lucrat — bibliografia. Gramatica limbii române (GALR), vol. I–II, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Academiei Române, București, 2008: fișa conține titlul, ediția, editura, locul și anul. Intrările bibliografiei se ordonează alfabetic după autor sau, la lucrările colective, după titlu, în același format.

Pentru o documentare responsabilă:

1. Notează de la început datele fiecărei surse.
2. Separă ce copiezi de ce formulezi tu.
3. Pune ghilimele și trimiterea la citatele exacte.
4. Alcătuiește bibliografia în același format pentru toate intrările.

Greșeli frecvente

• Greșit: Pun ghilimele unei parafraze și o prezint ca vorbele lui Kogălniceanu.
  Corect: Pun ghilimele numai în jurul cuvintelor transcrise exact.
• Greșit: Adaug un număr de pagină pe care nu l-am verificat.
  Corect: Notez pagina ediției folosite ori adresa sursei online.
• Greșit: Schimb câteva cuvinte dintr-o propoziție a sursei și o prezint ca formulare proprie, fără trimitere.
  Corect: Orice idee preluată, chiar parafrazată, cere trimitere; ghilimelele sunt pentru citatul exact.
• Greșit: Scriu ibidem pentru o sursă citată cu trei note mai devreme.
  Corect: Ibidem trimite doar la nota imediat precedentă; pentru o sursă mai veche folosești op. cit. sau titlul prescurtat.

Înainte și după