Iona

„Iona” de Marin Sorescu a apărut în revista „Luceafărul” în ianuarie 1968, iar prima reprezentație a avut loc în 1969, la Teatrul Mic din București. Piesa face parte din trilogia „Setea muntelui de sare” (1974), alături de „Paracliserul” și „Matca”. Autorul o numește „tragedie în patru tablouri”; în manualele de liceu este încadrată ca dramă modernă cu caracter de parabolă. Tema este destinul tragic al individului care trăiește acut alienarea și se străduiește să-și asume propriul destin într-o lume absurdă. Pescarul Iona ajunge în burta unui pește uriaș și caută o ieșire, dar nu află decât alte burți. Singurul personaj care vorbește mult este Iona, iar monologul lui ține locul dialogului cu cei absenți și cu sine însuși.

Tabloul I. Scena este împărțită în două: o jumătate înfățișează gura unui pește uriaș, cealaltă apa, marcată cu cercuri de cretă. Iona stă în gura peștelui, nepăsător, cu năvodul aruncat peste cercurile de cretă, și pescuiește peștișori dintr-un mic acvariu. Iona își strigă singur numele, răgușit, nu primește niciun răspuns și constată că nu are nici ecou. După ce peștele îl înghite, Iona trece de la lacrimi la râs, glumește că ar trebui un grătar „la intrarea în orice suflet” și caută „un loc să-l străpungă”.

Călătoria prin burți. În tablourile următoare, Iona taie un perete și dă de o altă burtă; în manual, această repetiție este numită „un șir nesfârșit de burți”. Pe fundal apare o mică moară de vânt, Iona se folosește de propria unghie, se gândește la mama sa și îi apar în față doi pescari. Iona se dedublează și vorbește cu el însuși, își amintește idealurile și își simte condiția de „pescar pescuit”. La final, el nu mai caută salvarea în afară, ci în sine.

Titlul și biblicul. Numele trimite la profetul biblic Iona, înghițit de un pește mare și eliberat după trei zile; în ebraică, numele înseamnă „porumbel”, simbol al păcii și al libertății. Piesa nu repovestește episodul biblic, ci îl folosește ca punct de plecare pentru o situație existențială.

Simboluri. Peștele cel mare și burțile succesive sugerează spații închise și un destin din care nu se iese ușor. Marea arată incertitudinea lumii exterioare. Acvariul din tabloul I este o lume în miniatură. Cuțitul și unghia sunt unelte ale evadării, iar în final gestul de a se căuta pe sine. Lumina, din ultima replică, reprezintă căutarea unui sens.

Mijloace artistice. Ironia și umorul ușurează tonul, dar sub ele rămâne gravitatea: tragicul și comicul coexistă. Repetiția situației (pește în pește) construiește impresia unui labirint, iar indicațiile scenice organizează trecerea dintre tablouri și spațiile imaginate. Distribuția cuprinde, pe lângă Iona, doi pescari și figuranți.

Exemplu lucrat — monologul ca dialog absent. Cerința: „Arată cum se manifestă singurătatea în tabloul I.” Pas 1: Iona strigă „Io... na”, ca să verifice dacă are ecou, și constată că nu are. Pas 2: replica „Pustietatea măcar ar trebui să-mi răspundă: ecoul” arată că așteaptă un răspuns al lumii. Pas 3: după înghițire, el își răspunde singur („– Putea să pună și el o strecurătoare. – Un grătar, ceva.”), deci vorbește în locul interlocutorilor absenți. Concluzie: monologul compensează lipsa dialogului și susține tema alienării.

Exemplu lucrat — gestul final. Cerința: „Comentează simbolul luminii din finalul piesei.” Pas 1: notez replica „Răzbim noi cumva la lumină”. Pas 2: observ pluralul „noi”, care îl cuprinde pe Iona și pe ceilalți. Pas 3: observ că lumina nu e un loc concret, ci un sens spre care se tinde. Pas 4: concluzie: finalul păstrează simultan tragicul și voința de a găsi sens, iar căutarea trece din spațiul exterior în cel interior.

Pentru Bac: un eseu despre teatrul postbelic poate urmări specia, tema, tabloul I, călătoria prin burți, monologul, simbolurile și relația dintre început și final.

Greșeli frecvente

• Greșit: În tabloul I, Iona stă pe mal și este înghițit abia în tabloul al II-lea.
  Corect: Tabloul I începe cu Iona în gura peștelui uriaș, iar înghițirea are loc tot în tabloul I: după ea, Iona rămâne în același tablou, vorbește și caută un loc „să-l străpungă”.
• Greșit: Finalul spune că Iona a găsit o ieșire geografică sigură.
  Corect: Gestul final mută căutarea spre interior și păstrează tensiunea tragică.
• Greșit: Piesa „Iona” spune povestea biblică a profetului, adaptată pentru teatru.
  Corect: Piesa pornește de la un nume biblic și construiește o situație existențială proprie.
• Greșit: Titlul „tragedie în patru tablouri” înseamnă că piesa are patru acte cu mai multe personaje care vorbesc.
  Corect: „Tablou” indică o unitate de spațiu și imagine, iar vorbește aproape numai Iona.

Înainte și după