Noutățile Gramaticii Academiei

Gramatica limbii române a Academiei (GALR) a apărut în 2005, în două volume, și a fost reeditată în 2008 într-un tiraj revizuit. Față de gramatica academică veche (GLR), ea schimbă trei lucruri:

• analizează enunțul pe grupuri sintactice (nominal, verbal, adjectival, adverbial, prepozițional), nu doar cuvânt cu cuvânt;
• desparte funcții care erau tratate împreună și ajunge la șapte complemente (direct, secundar, indirect, prepozițional, de agent, posesiv, comparativ): complementul prepozițional de cel indirect, complementul secundar de cel direct, complementul posesiv de atribut pronominal în dativ, complementul comparativ de circumstanțialul de mod comparativ; tot aici se deosebesc complementul predicativ al obiectului și predicativul suplimentar;
• leagă fenomenele gramaticale de folosirea enunțului în context (perspectiva discursivă și pragmatică).

Un exemplu simplu: în „Depinde de vreme” grupul „de vreme” este complement prepozițional, pentru că prepoziția „de” este cerută de verb. În „I-am telefonat Anei”, „Anei” este complement indirect, exprimat prin dativ. Complementul de agent și predicativul suplimentar existau și în gramatica veche; ele nu sunt noutăți ale GALR, ci funcții pe care manualele le păstrează. Noutatea este felul în care GALR le înscrie într-un sistem: separă complementele (necircumstanțiale, de regulă obligatorii) de circumstanțiale (de regulă facultative).

La școală se învață funcțiile în ordinea programei. Noțiunile avansate (grupuri, centru, predicatul enunțării) apar mai ales la liceu, la filologie.

Grupul sintactic are un centru, cuvântul în jurul căruia se organizează ceilalți. În grupul nominal „cele două cărți noi ale colegului”, centrul este „cărți”; „cele două”, „noi” și „ale colegului” îl determină. În grupul verbal „citește atent”, centrul este verbul. Analiza pe grupuri arată de ce acordul se face cu centrul: „cărțile noi” (feminin plural, ca „cărțile”).

GALR distinge complementul direct de complementul secundar. În „L-am întrebat pe Andrei ora”, verbul cere două obiecte: „pe Andrei” este complement direct, iar „ora” este complement secundar. Verbul „a întreba” are astfel două complemente necircumstanțiale: primul este persoana întrebată, marcat cu „pe” (în GALR, „pe” este marca prepozițională a complementului direct, nu o prepoziție cerută de verb), iar al doilea, „ora”, poate fi înlocuit prin „ceva” și nu admite dublare prin pronume.

Complementul posesiv este un dativ care arată posesorul, nu destinatarul. În „Îmi repar bicicleta”, „îmi” arată cine este posesorul bicicletei; în „Îmi aduce bicicleta”, „îmi” arată cine o primește. Decizia vine din sensul construcției, nu din forma de dativ.

GALR deosebește pozițiile sintactice predicative (numele predicativ, complementul predicativ al obiectului, predicativul suplimentar), a căror citire semantică exprimă o proprietate a unei entități, de cele referențiale, care desemnează entități. Printre cele predicative, numele predicativ și complementul predicativ al obiectului sunt poziții matriciale (cerute de verb), iar predicativul suplimentar este o poziție reorganizată sintactic. În prezentarea Academiei, subiectul este interpretat ca un tip special de complement al predicatului, iar circumstanțialele sunt ierarhizate sintactic. Tot Academia notează distincția dintre predicatul enunțării (predicatul enunțiativ, care poate fi simplu sau complex) și predicatul exclusiv semantico-sintactic. Ediția din 2008 a adăugat capitolul „Complementul. Prezentare generală”, o sinteză despre definiția, tipologia și ierarhizarea complementelor.

Complementul predicativ al obiectului este cerut de un verb atributiv necopulativ și se leagă de un complement direct sau indirect: în „Am numit-o pe Ana secretară”, „secretară” este complement predicativ al obiectului. Fără el, enunțul rămâne neterminat. Predicativul suplimentar nu este cerut de verb: „Copilul a venit obosit” se înțelege și fără „obosit”.

Aceleași enunțuri pot fi privite din două părți. Școala analizează „Cartea a fost citită de elev” cu un complement de agent („de elev”) pe lângă un predicat verbal la diateza pasivă. Perspectiva GALR așază enunțul și într-un șir de reorganizări ale grupului verbal, între care se numără pasivizarea („Elevul a citit cartea” → „Cartea a fost citită de elev”) și impersonalizarea („Se vorbește mult despre carte”).

Exemplu lucrat: Distingem funcțiile din „Se teme de câini, dar se plimbă în parc seara”.

1. „De câini” este cerut de verbul „se teme”; fără el enunțul rămâne neterminat: complement prepozițional.
2. „În parc” arată locul și poate fi șters fără să strice enunțul: circumstanțial de loc.
3. „Seara” arată momentul: circumstanțial de timp.

Concluzie: aceeași prepoziție poate introduce un complement prepozițional sau un circumstanțial; decide relația cu verbul (cerută sau facultativă), nu cuvântul de legătură.

Exemplu lucrat: Analizăm „Copilul a venit obosit”. „A venit” este predicat verbal. „Obosit” spune cum a venit copilul, dar nu este circumstanțial de mod: se acordă cu subiectul („copilul obosit”) și completează și verbul, și subiectul. Funcția se numește element predicativ suplimentar. Verificare: în „Fetele au venit obosite”, adjectivul își schimbă forma odată cu subiectul. Concluzie: „obosit” este element predicativ suplimentar al subiectului.

Exemplu lucrat: Cum recunoaștem subiectul în „Scriu” și în „Ana a intrat. Citește acum”? În „Scriu”, subiectul „eu” este inclus în desinența verbului. În „Citește acum”, subiectul („Ana”) nu apare, dar se subînțelege din enunțul anterior. Concluzie: subiectul inclus se deduce din forma verbului, cel subînțeles din context.

Greșeli frecvente

• Greșit: „La excursie” din „Mă gândesc la excursie” este circumstanțial de loc fiindcă începe cu „la”.
  Corect: Este complement prepozițional cerut de „mă gândesc”.
• Greșit: „Anei” din „I-am scris Anei” este complement prepozițional.
  Corect: Este complement indirect exprimat prin dativ.
• Greșit: „Secretară” din „Am numit-o pe Ana secretară” este complement direct.
  Corect: Este complement predicativ al obiectului (în gramatica veche, element predicativ suplimentar), cerut de verbul „a numi”.
• Greșit: Predicativul suplimentar este o funcție introdusă de GALR.
  Corect: Funcția era cunoscută din gramatica veche; GALR o deosebește de complementul predicativ al obiectului.

Înainte și după