Forme verbale nepersonale

Unele forme verbale nu arată singure persoana: infinitivul, gerunziul, participiul și supinul. Le întâlnești în grupuri precum „a citi”, „citind”, „citit” și „de citit”. Sensul acțiunii rămâne, dar forma nu spune „eu” sau „tu” fără un alt element al enunțului.

Programa le cere în doi pași. În clasa a V-a, la timpurile compuse: „verbe auxiliare (a fi, a avea, a vrea) și forme verbale nepersonale (infinitivul, participiul)”. În clasa a VII-a: „Utilizări sintactice ale formelor verbale nepersonale: infinitivul, gerunziul, participiul, supinul.”

Caută într-un text două forme verbale care nu arată persoana. Spune cum le recunoști și construiește o propoziție cu „a scrie” sau „scriind”.

Infinitivul scurt este „a citi” și se recunoaște după marca „a”, iar infinitivul lung („citire”) funcționează ca substantiv. Gerunziul se termină în -ând sau -ind: „alergând”, „citind”, și exprimă o acțiune simultană cu alta: „Citind, am înțeles ideea.” Participiul este „citit”; are valoare verbală în timpurile compuse („am citit”) și se acordă când are valoare adjectivală: „carte citită”, „cărți citite”. Supinul folosește prepoziția de, pentru sau la cu forma invariabilă: „Am de citit un capitol”, „pentru citit”, „la cules”. „Carte citită” descrie cartea; „carte de citit” arată ce urmează să faci cu ea.

Iată formele nepersonale ale unor verbe:

Infinitivul lung se formează de la infinitivul scurt prin terminația -re („a citi” – „citire”) și are caracter de substantiv.

Exemplu lucrat: Formăm formele nepersonale ale verbului „a scrie”.

1. Infinitivul scurt: „a scrie”.
2. Infinitivul lung: „scriere”.
3. Gerunziul: „scriind”.
4. Participiul: „scris”.
5. Supinul: „de scris”.

Concluzie: infinitivul lung și gerunziul se formează regulat de la infinitiv (scriere, scriind), iar participiul „scris” trebuie învățat, pentru că nu se formează la fel ca „citit”.

Formele nepersonale au și funcții sintactice. Infinitivul poate fi subiect („A învăța cere răbdare”) sau atribut („dorința de a pleca”). Gerunziul este de obicei circumstanțial de mod sau de timp („Intră zâmbind”; „Venind acasă, am găsit o scrisoare”). Participiul adjectival este atribut („tema rezolvată”) sau nume predicativ („Copilul pare obosit”). Supinul este atribut („mașină de spălat”) sau circumstanțial de scop („A plecat la cules”).

Dacă ai dubii, caută în propoziție prepoziția: dacă înaintea formei apare „de”, „pentru” sau „la”, este supin; dacă forma se acordă cu un substantiv, este participiu adjectival; dacă se termină în -ând sau -ind, este gerunziu.

De ce nu pot fi singure predicat. Predicatul cere un verb care arată persoana: „eu scriu”, „tu scrii”. Formele „a scrie”, „scriind”, „scris” și „de scris” sunt aceleași oricine ar face acțiunea. De aceea, de regulă, nu formează singure predicatul, ci îl însoțesc pe al altui verb. În instrucțiuni ca „A se păstra la rece.”, infinitivul ține locul unui îndemn; analiza unor asemenea enunțuri diferă de la o gramatică la alta, așa că ele nu sunt folosite ca exemple în această lecție.

Infinitivul. Numește acțiunea: „a desena”, „a citi”. După verbul „a putea”, „a” lipsește: „Pot desena.” Infinitivul poate fi:

• subiect: „A alerga dimineața te înviorează.” (Ce te înviorează?);
• atribut: „dorința de a câștiga”;
• circumstanțial de scop: „A venit pentru a ne ajuta.”

Formele în -re („citirea”, „plecarea”) sunt substantive, nu verbe: au articol și se pot combina cu un adjectiv („o citire atentă”).

Gerunziul. Se termină în -ând sau -ind: „cântând”, „scriind”. Arată de obicei o împrejurare a altei acțiuni:

• circumstanțial de mod: „A intrat fluierând.” (Cum a intrat?);
• circumstanțial de timp: „Ieșind din școală, l-am întâlnit pe Andrei.” (Când? În timp ce ieșeam.)

Participiul. Se termină de obicei în -t sau -s: „lucrat”, „văzut”, „scris”. Intră în timpurile compuse („am scris”, „voi fi scris”) și în construcțiile pasive („a fost premiată”). Când determină un substantiv, se acordă cu el ca un adjectiv: „un caiet uitat”, „o carte uitată”. Programa de clasa a VII-a vorbește, la adjectiv, despre „adjectivul participial”, adică participiul folosit ca adjectiv; funcția lui este de atribut adjectival.

Supinul. Are înainte o prepoziție, de obicei „de”, apoi forma de participiu, care nu se acordă: „probleme de rezolvat”, „rufe de spălat”. Poate fi:

• atribut: „Am două probleme de rezolvat.” (Care probleme?);
• circumstanțial de scop: „Am adus apă pentru spălat vasele.” (Cu ce scop?)

Participiu sau supin?

Testul: pune substantivul la plural. Dacă forma verbală se schimbă („călcată” devine „călcate”), este participiu. Dacă rămâne la fel și are prepoziție („de călcat”), este supin.

Scrierea corectă. Îndreptarul din 2024 (§III.3.5.6–III.3.5.7) atrage atenția asupra câtorva forme:

• infinitivul de conjugarea a IV-a are un singur „i”: „a citi”, „a iubi”, nu „a citii”;
• unele gerunzii au doi „i”, care se pronunță amândoi: „copiind”, „subliniind”, „fiind”, „știind”, nu „find”, „ștind”;
• forma negativă se scrie legat, cu „ne-”: „nelucrând”, „neterminat”, „nemaiplecând”, fără cratimă;
• pronumele scurte se leagă de gerunziu cu cratimă: „spunându-i”, „ajutându-ne”.

Exemple rezolvate

Exemplul 1: Găsește modurile nepersonale și funcțiile lor.

„Ieșind din școală, Matei și-a amintit că mai are o compunere de scris. A fugit acasă fluierând. Caietul uitat pe masă îl aștepta.”

Celelalte verbe („și-a amintit”, „are”, „a fugit”, „aștepta”) sunt la indicativ, deci la un mod personal.

Exemplul 2: Participiu sau supin?

• „Am o cămașă călcată.” – participiu: nu are prepoziție și se acordă cu „cămașă”.
• „Am o cămașă de călcat.” – supin: are prepoziția „de” și nu se acordă.

Exemplul 3: „A învăța o limbă străină cere răbdare.”

• A învăța: infinitiv; subiect (ce cere răbdare?).
• o limbă străină: complement direct pe lângă infinitivul „a învăța” (a învăța ce?).
• cere: predicat verbal, la indicativ, prezent.

Exemplul 4: Corectează scrierea.

• „Plăcerea de a citii nu l-a părăsit.” → „Plăcerea de a citi nu l-a părăsit.”
• „Find obosit, a adormit.” → „Fiind obosit, a adormit.”
• „Ne-terminând tema, a rămas acasă.” → „Neterminând tema, a rămas acasă.”

Formele nepersonale au valori diferite în propoziție:

• infinitivul poate fi subiect („A învăța cere răbdare”); infinitivul lung este adesea substantivizat și se articulează („plecarea”);
• gerunziul: verbele în -a, -ea, -e, -î fac -ând („cântând”, „văzând”, „mergând”, „coborând”), iar cele în -i și în -ia, -aia, -âia fac -ind („venind”, „speriind”, „tăind”, „mângâind”); alte forme: „având”, „fiind”, „știind”, „stând”; exprimă o acțiune concomitentă: „L-am văzut alergând”;
• participiul: -at, -ut, -it, -ât; la timpurile compuse nu se acordă, iar ca adjectiv se acordă cu substantivul („tema rezolvată”);
• supinul: prepoziție (de, pentru, la, spre) + forma de participiu, invariabilă: „de reparat”, „la cules”.

Deosebirea participiu – supin se face după prepoziție: „carte citită” este adjectiv participial; „carte de citit” este supin. Verificarea se face după terminație și după prepoziția din fața formei. „Să repari” (conjunctiv) și „repară!” (imperativ) sunt forme personale; „de reparat” este nepersonală.

Exemplu lucrat: Care dintre formele următoare este supin? a) a citi, b) citind, c) citit, d) de citit. „A citi” este infinitiv scurt; „citind” este gerunziu; „citit” este participiu. „De citit”, introdus de prepoziție, este supin, ca în „Am multe de citit”. Răspuns: d.

Exemplu lucrat: Stabilim valoarea formei „spălate” în „Rufele spălate se usucă” și în „Am spălat rufele”. În primul enunț, „spălate” se acordă în gen și număr cu „rufele”, deci este participiu cu valoare adjectivală. În al doilea, „spălat” intră în perfectul compus „am spălat”, deci este participiu cu valoare verbală și nu se acordă. Concluzie: ambele forme sunt participii, iar valoarea se stabilește după acordul cu un substantiv.

Exemplu lucrat: Stabilim funcția formelor nepersonale din „Citind atent, elevul din banca a treia a găsit tema de rezolvat”. „Citind” răspunde la „cum?” și este gerunziu cu funcția de circumstanțial de mod. „De rezolvat” este supin și determină substantivul „tema”, deci este atribut. În „A greși este omenește”, infinitivul „a greși” este subiect. Răspunsul se stabilește în două etape: întâi recunoști forma după terminație sau prepoziție, apoi cauți cuvântul pe care îl determină.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Citind” este prezentul persoanei întâi.
  Corect: „Citind” este gerunziu, formă nepersonală.
• Greșit: „De citit” este infinitiv în „Am de citit”.
  Corect: În această construcție este supin.
• Greșit: „Citirea” este un substantiv fără legătură cu verbul „a citi”.
  Corect: „Citirea” este infinitivul lung articulat, cu valoare de substantiv.
• Greșit: În „Râzând, Ana a ieșit.”, gerunziul „râzând” este predicatul.
  Corect: Predicatul este „a ieșit”; gerunziul arată felul în care s-a petrecut acțiunea.
• Greșit: „Cămașă de călcat” conține un participiu.
  Corect: Are prepoziția „de” și nu se acordă („cămăși de călcat”), deci este supin.
• Greșit: În „Pot desena.”, „desena” nu este infinitiv, pentru că lipsește „a”.
  Corect: După „a putea”, infinitivul apare fără „a”.
• Greșit: „A citii” și „find”.
  Corect: „a citi”, „fiind”.
• Greșit: „Ne-terminând”, cu cratimă după „ne-”.
  Corect: „neterminând”, scris legat.

Înainte și după

Întrebări frecvente