Împrumuturi din limbile minorităților

Comunitățile care trăiesc împreună își împrumută cuvinte. În România trăiesc de secole vorbitori de maghiară, germană, romani, turcă, tătară, sârbă, ucraineană, bulgară și alte limbi, iar contactul cu ei a lăsat urme în vocabularul românesc. Unele cuvinte împrumutate s-au răspândit în toată țara și aparțin limbii comune; altele au rămas regionale sau argotice. Originea unui cuvânt se stabilește în dicționar, nu după asemănarea de sunet.

Când întâlnești într-un text un cuvânt necunoscut din vorbirea unei regiuni, lucrezi în patru pași:

1. Îl cauți în DEX.
2. Citești indicația etimologică: limba din care vine.
3. Citești marca de uz: „reg.” (regional), „arg.” (argotic), „fam.” (familiar) sau lipsa oricărei mărci.
4. Hotărăști dacă îl poți folosi în registrul textului tău.

Exemplu rezolvat: în enunțul „Bunica a pus crumpi la fiert” nu înțelegi „crumpi”. Pas 1: DEX și dicționarele de sinonime îl trec printre denumirile regionale ale cartofului, folosite în Transilvania, Banat și Oltenia. Pas 2: dicționarele îl derivă din germană (Grundbirne), prin intermediul maghiarei și al sârbei. Pas 3: nu are statut de cuvânt literar, deci este regionalism. Pas 4: într-o povestire din Transilvania îl poți folosi, cu explicația din context („crumpi, adică cartofi”); într-o cerere oficială scrii „cartofi”.

Fixează diferența: „oraș” și „gând” au intrat din maghiară în română și se folosesc acum oriunde, fără nicio marcă regională. „Ciorbă” și „baclava” vin din turcă și sunt la fel de răspândite.

Activitate: alege un cuvânt regional consemnat în dicționar. Notează sensul, marca de uz și etimologia indicată. Scrie un enunț în care cititorul să îi poată înțelege sensul din context.

Împrumutul depinde de istoria contactului dintre comunități: comerț, administrație, viață casnică, gastronomie. Din acest motiv, numele multor mâncăruri, obiecte de uz și funcții administrative vechi vin din limbile cu care românii s-au aflat în contact. Distinge originea de aria actuală: o formă împrumutată poate deveni națională sau poate rămâne locală. Din maghiară a devenit general „gazdă” (din gazda). Din germana dialectală vine „șurub” (din Schrube), iar din romani vin cuvinte rămase în registrul familiar sau argotic, ca „mișto” și „a hali”.

Împrumuturile se studiază prin trei întrebări: din ce limbă vine cuvântul, în ce regiune circulă și ce registru are. Unele sunt cunoscute de toți vorbitorii; altele sunt marcate în dicționar ca regionalisme sau ca argotice. Un cuvânt marcat „arg.” sau „reg.” nu este potrivit într-un text oficial.

Contactul a fost reciproc: româna a dat cuvinte limbilor vecine, iar acestea au dat cuvinte românei. Din turcă, în secolele de contact cu Imperiul Otoman, au intrat în toată țara cuvinte ca „geamie” (din tc. cami), „bairam” (din tc. bayram, numele a două mari sărbători musulmane) și „sarailie” (din tc. saraylı, prăjitură cu nuci, scăldată în sirop). Ele apar la scriitori din Moldova și din Muntenia, nu doar în Dobrogea, unde trăiesc astăzi comunitățile turce și tătare care folosesc zilnic geamia și sărbătoresc bairamul.

Exemplu lucrat: Stabilim originea și registrul cuvântului „mișto” cu ajutorul dicționarului. Căutăm cuvântul în DEX: indicația etimologică arată că provine din limba romani. Marca de uz arată că este argotic sau familiar. Concluzie: „mișto” este un împrumut din romani, folosit în registrul familiar; nu este potrivit într-o cerere oficială.

Exemplu lucrat: Căutăm în DEX „geamie”, „bairam” și „sarailie”. Indicația etimologică este aceeași, „din tc.”, iar niciunul nu poartă marca „reg.” sau „arg.”. Primele două numesc locul de cult și sărbătoarea comunităților musulmane, al treilea un dulce. Concluzie: aceste turcisme din epoca otomană sunt consemnate ca vocabular comun al limbii române, nu ca regionalisme, chiar dacă astăzi le auzi mai des în Dobrogea.

Exemplu lucrat: Citim etimologia lui „a cheltui” în DEX. Intrarea notează: „Din magh. költeni”, deci cuvântul vine din maghiară. Nu are marcă regională sau argotică, deci aparține limbii comune. Așadar putem scrie într-un text oficial „Instituția a cheltuit fondurile”. Concluzie: un împrumut din limba unei minorități poate fi complet integrat; faptul că vine dintr-o altă limbă nu îl face nepotrivit într-un text formal.

Pentru a nota o etimologie într-o temă sau într-un referat, citezi dicționarul și limba sursă, nu doar impresia ta: „Gazdă: din magh. gazda (DEX)”.

Atenție la etimologiile multiple și la cele incerte: dicționarele notează uneori mai multe surse posibile sau semnul întrebării. În acest caz nu afirma o singură origine, ci spune că dicționarul propune mai multe variante sau că originea nu este stabilită.

Greșeli frecvente

• Greșit: A atribui un cuvânt unei limbi doar fiindcă sună asemănător.
  Corect: Verifică etimologia documentată.
• Greșit: „Un cuvânt împrumutat din limba unei minorități este greșit.”
  Corect: Împrumutul poate fi potrivit în contextul regional.
• Greșit: Toate cuvintele împrumutate din limbile minorităților sunt argotice.
  Corect: Multe au intrat în limba comună („oraș”, „gând”); argotice sau regionale sunt doar cele marcate astfel în dicționar.

Înainte și după