Ortoepia cuvintelor

Ortoepia stabilește rostirea corectă a cuvintelor. Grafia nu arată întotdeauna toate detaliile pronunțării, iar DOOM3 consemnează norma. Un exemplu: în „este”, la început se aude un i foarte scurt înaintea lui e ([ĭeste]), iar în „elev” se rostește doar e. Cele două cuvinte încep cu aceeași literă, dar nu se pronunță identic la început.

Regula se aplică pronumelor „eu”, „el”, „ei”, „ele” și formelor verbului „a fi”: „ești”, „este”, „e”, „eram”, „era”, „erau”. În neologisme precum „elev”, „energie” sau „epocă”, începutul este [e], fără acest i. Rostirea cu [e] în „este” este considerată greșită, chiar dacă se practică uneori în școală pentru a fixa scrierea.

Alte reguli sigure de pronunțare:

• Literele c și g se citesc [č] și [ğ] înaintea lui e și i: „ceas”, „ger”, „gimnast”.
• Pentru a le citi ca în „cap” și „gară” înaintea lui e și i, se scriu cu h: „chem”, „chibrit”, „ghețar”, „ghiozdan”.
• Litera x notează două sunete: [ks] în „taxi” și [gz] în „examen”. Nu există o regulă generală pentru [gz]; când DOOM3 nu indică altfel, x se rostește [ks].
• Hiatul se păstrează în „aer”, „poet”, „alcool”, unde vocalele se rostesc în silabe diferite.

Accentul nu este marcat în scrierea curentă, dar se învață odată cu pronunțarea și deosebește uneori sensurile: „ácele” (ale acului) și „acéle” (acele lucruri), „cópii” (de la copie) și „copíi” (de la copil). Cuvintele împrumutate primesc pronunțarea consemnată în dicționar: „weekend” se rostește [uĭkend], iar „show” [șou]. Unele conțin litere sau grupuri care nu notează sunetele obișnuite ale românei (w, y, consoane dublate). Nu citi automat fiecare literă după regulile altei limbi.

Exemplu lucrat: Transcriem pronunțarea cuvântului „examen”.

1. Căutăm cuvântul în DOOM3: x are aici valoarea [gz].
2. Rostim cuvântul: [egzamen].
3. Numărăm: șase litere, șapte sunete.

Concluzie: transcrierea arată ce nu spune grafia.

Spune de trei ori, clar, „este elev”, apoi ascultă începutul fiecărui cuvânt. Ascultă și un coleg: puteți compara cele două rostiri fără să schimbați literele scrise. Notează două cuvinte pe care le pronunți nesigur și caută-le în DOOM3, unde indicația de pronunțare lămurește forma.

Ortoepia stabilește norma pronunțării și o consemnează în DOOM3. Normele privesc sunetele și accentul, iar abaterile se numesc greșeli de pronunțare. Analiza separă trei informații pe care o literă singură nu le arată întotdeauna: grafia, sunetele rostite și locul accentului.

Semivocala. În transcriere, [ĭ] notează semivocala scurtă din [ĭe]. „Eu” începe cu [ĭe], pe când „energie” începe direct cu [e]: grafia inițială este aceeași, structura sonoră diferă. Cuvintele scrise cu ie (ieri, iepure, ieftin) se pronunță [ĭe], deci nu se confundă cu cele scrise cu e.

Hiat și diftong. În „poet”, vocalele o și e se rostesc în silabe diferite (po-et), deci formează hiat. În „poate”, oa se rostește într-o singură silabă (poa-te), deci formează diftong. Rostirea unui hiat ca diftong este greșită.

Accentul. Locul accentului face parte din pronunția corectă: „dihór” are accent pe ultima silabă, „véctor” pe prima, „caractér” și „fenomén” pe ultima. Când sensurile diferă numai prin accent, DOOM3 notează accentul: „nódul” (art. de la nod) și „nodúl” (substantiv masculin), „comédie” (întâmplare ciudată) și „comedíe” (operă dramatică).

Împrumuturile și grafiile străine. Ele primesc pronunțarea consemnată în dicționar, uneori apropiată de limba de origine („weekend” [uĭkend], „show” [șou]), alteori adaptată la sistemul românesc. Alfabetul românesc cuprinde și literele k, q, w, y, folosite în împrumuturi neadaptate sau parțial adaptate și în nume proprii străine (DOOM3, „Semne grafice”). Valoarea lor depinde de cuvânt: w notează [v] în „kiwi”, dar [ŭ] la sfârșit de cuvânt, ca în „show” [șou]; y notează [ĭ] în „boy” și [i] în „derby”. Consoana dublată din grafii străine se rostește de obicei ca una singură: „hobby” [hobi], „summit” [samit]. Numele proprii străine au și ele pronunția notată în DOOM3. Nu cita forma din memoria altei limbi: o verifici în dicționar, pentru că aceeași literă se citește diferit de la o limbă la alta.

Exemplu lucrat 1 — litera w. În care dintre cuvintele „kiwi” și „show” litera w notează [v]? Pași: (1) w la sfârșit de cuvânt notează [ŭ]: „show” se rostește [șou]; (2) în interiorul unui cuvânt ca „kiwi”, w notează [v]: [kivi]; (3) concluzie: w = [v] în „kiwi”, w = [ŭ] în „show”. Nu aplica orbește regula englezească, în care w se citește [u], ci verifică în DOOM3 sau în dicționar.

Exemplu lucrat 2 — accentul care deosebește sensul. Cum alegi între „ácele” și „acéle” în „Ácele de cusut sunt pe masă”? Pași: (1) subiectul sunt acele de cusut, adică pluralul articulat al lui „ac”; (2) pluralul articulat se accentuează pe prima silabă; (3) concluzie: „ácele”, nu „acéle”, care ar însemna „acele lucruri”.

Regula practică: când două forme se scriu la fel și diferă doar prin accent, contextul decide sensul, iar sensul decide pronunția.

Pronunția corectă are și o funcție socială: într-o prezentare sau la un examen oral, rostirea normată arată grija pentru limbă. Pentru exersare, alegi zece cuvinte nesigure, cauți pronunțarea lor în DOOM3, le rostești de trei ori cu voce tare și le folosești într-o propoziție.

La admitere, itemul de ortoepie cere de regulă identificarea cuvântului pronunțat greșit sau a formei corecte. Strategia: transcrie în gând fiecare variantă, aplică regulile e/ĭe, c/g, ch/gh, x și hiatul, apoi alege cuvântul care încalcă regula. Răspunsul privește sunetele și accentul, nu simpla enumerare a literelor.

Exemplu lucrat: Cum se pronunță „hobby”? a) [hobbi], cu b rostit dublu; b) [hobi], cu un singur b; c) [hobai]; d) [hoby], cu y rostit [ĭ]. În grafii străine, consoana dublată notează de regulă un singur sunet, iar y final al lui „hobby” se rostește [i], ca în „derby”. Răspuns: b.

Exemplu lucrat: Alegem cuvântul în care e inițial se pronunță [ĭe]: a) elev, b) energie, c) este, d) epocă. În „elev”, „energie” și „epocă”, e este vocală simplă la început. În „este”, formă a verbului „a fi”, se aude [ĭeste]. Răspuns: c.

Exemplu lucrat: Care este pluralul lui „copil” în enunțul „Copiii merg la școală”? Pluralul lui „copil” este „copíi”, cu accent pe ultima silabă, iar „cópii” este pluralul lui „copie”. În enunț este vorba de copii ca oameni, deci „copíi”. Răspunsul se justifică prin sens, nu prin scriere, pentru că ambele forme se scriu la fel.

Un tabel mental ajută: în „este”, „era”, „eu”, „el” prima literă se citește [ĭe]; în „elev”, „epocă”, „energie”, „examen” se citește simplu [e]; „ceas”, „ger” au [č] și [ğ]; „chem”, „ghem” au [k] și [g]. Dacă ți se cere forma greșită, o recunoști prin încălcarea uneia dintre aceste reguli.

Greșeli frecvente

• Greșit: A rosti „este” cu [e] simplu la început, ca în „elev”.
  Corect: În „este” se aude înaintea lui e un [ĭ] scurt.
• Greșit: A rosti „elev” cu [ĭe] la început, ca în „este”.
  Corect: În „elev” se rostește [e] inițial.
• Greșit: Cuvântul „ghețar” se pronunță cu [ğ] la început, ca „ger”.
  Corect: Grupul gh înaintea lui e notează sunetul [g]: ghe-țar.
• Greșit: „Poet” se rostește într-o singură silabă, ca „poate”.
  Corect: „Poet” are hiat (po-et), iar „poate” are diftongul oa (poa-te).
• Greșit: „Hobby” se rostește cu b dublu, [hobbi].
  Corect: Consoana dublată din grafia străină se rostește ca una singură: [hobi].
• Greșit: „Kiwi” se rostește cu w ca în engleză, [kiui].
  Corect: În „kiwi”, w notează [v]: [kivi].

Înainte și după