Comunicarea nonverbală și paraverbală

Când vorbești, transmiți un mesaj și prin felul în care îl rostești. Comunicarea nonverbală folosește mimica (expresia feței), privirea, gesturile și postura. Comunicarea paraverbală ține de voce: intensitate (cât de tare vorbești), ritm (cât de repede) și intonație (urcarea sau coborârea vocii în propoziție). Un zâmbet poate arăta că te bucuri, iar o voce ridicată poate schimba felul în care este primit același enunț.

Spune „Mă bucur că ai venit” întâi cu o voce prietenoasă, apoi cu o voce supărată. Cuvintele sunt aceleași, dar cel care ascultă înțelege altfel mesajul.

Urmărește o scurtă conversație. Observă o mișcare a mâinii și un fel de a rosti cuvintele. Explică ce adaugă ele mesajului. Nu ghici ce simte omul doar dintr-un singur gest.

Gesturile se potrivesc cu situația: aplauzele arată apreciere, mâna ridicată cere cuvântul, brațele încrucișate pot da impresia de închidere. Gesturile se învață din familie și din grup și diferă de la o cultură la alta, așa că, atunci când nu ești sigur de înțelesul unui gest, spune și cuvinte, mai ales la telefon sau la videoconferință, unde interlocutorul nu îți vede mâinile.

Reține trei idei despre voce. Intensitatea este cât de tare vorbești. Ritmul este cât de repede rostești cuvintele. Intonația face deosebirea dintre o întrebare și o afirmație. Dacă vrei să fii ascultat într-o prezentare, vorbește destul de tare, fă pauze după ideile importante și privește publicul.

Exemplu lucrat: Elevul Radu spune „Mulțumesc” coborând privirea, cu voce slabă. Ce transmite?

1. Cuvântul „Mulțumesc” arată recunoștință.
2. Privirea coborâtă poate arăta timiditate sau neatenție.
3. Vocea slabă face mesajul greu de auzit.

Concluzie: Radu trebuie să privească persoana și să vorbească mai clar, ca mesajul să fie primit ca sincer.

Exemplu lucrat: O elevă prezintă în fața clasei și vorbește foarte repede, cu ochii în foaie. Ritmul prea rapid nu lasă ascultătorii să urmărească ideile, iar lipsa privirii îi taie de la mesaj. Soluția are doi pași: face o pauză după fiecare idee importantă și ridică privirea spre colegi la fiecare propoziție nouă.

În analiza de liceu, separă cele trei planuri ale mesajului: cuvintele rostite, semnalele nonverbale și caracteristicile vocii. Comunicarea nonverbală cuprinde mimica, gestica, privirea, postura, distanța dintre persoane și îmbrăcămintea. Comunicarea paraverbală cuprinde înălțimea vocii, intensitatea, ritmul, pauzele și intonația. Cele două completează mesajul verbal, îl pot întări sau îl pot contrazice. Când semnalele nu se potrivesc cu cuvintele, mesajul devine contradictoriu, iar ascultătorul îl poate considera nesincer: un „Sunt calm” spus tremurat nu convinge. Nu deduce sigur starea unei persoane dintr-un singur gest; cere o lămurire.

Funcțiile lor sunt de completare (arăți cu mâna „acolo”), de accentuare (ridici vocea la cuvântul important), de substituire (un da din cap în loc de „da”) și de reglare a conversației (pauza, privirea care dă cuvântul interlocutorului). Pauza dinaintea unei idei o pregătește; pauza dinaintea unui răspuns arată că vorbitorul gândește. Volumul mai mare nu înlocuiește articularea clară.

Exemplu lucrat: Pentru enunțul „Poți să vii mâine?” analizăm trei rostiri. Cu intonație ascendentă și ton blând, enunțul este o întrebare prietenoasă. Cu intonație descendentă și ton aspru, devine un ordin deghizat. Cu accent pe „mâine” („Poți să vii MÂINE?”), vorbitorul arată surpriza față de termenul propus. Cuvintele sunt aceleași; sensul comunicat diferă prin elementele paraverbale.

Exemplu lucrat: Într-un interviu de admitere, candidata spune „Sunt foarte interesată de acest curs” cu brațele încrucișate, privind spre fereastră, pe un ton monoton. Cuvintele exprimă interes; postura nu se potrivește cu mesajul; tonul monoton nu transmite entuziasm. Corectura: privire spre interlocutor, postură deschisă, accent pe „foarte” și o intonație variată.

Mesajul este congruent când cele trei planuri spun același lucru: „Îmi pare rău” rostit încet, cu privirea spre interlocutor și cu mâinile liniștite. Este incongruent când ele se contrazic: același „Îmi pare rău”, spus rapid, cu un zâmbet și privind în altă parte. Verificarea are trei întrebări: ce spun cuvintele, ce arată corpul și ce arată vocea? Dacă răspunsurile diferă, ascultătorul nu mai știe care este mesajul real.

Distanța dintre persoane este și ea un mesaj. Între prieteni apropiați distanța este mică; la o conversație oficială, ea crește. Dacă cineva se apropie prea mult de un interlocutor care face un pas înapoi, primul a depășit distanța potrivită relației. La comunicarea online, mimica și tonul rămân principalele semnale: lumina, încadrarea feței și vorbirea clară înlocuiesc o parte din ceea ce nu se mai vede.

La o prezentare, privirea se împarte între mai mulți ascultători, nu rămâne la un singur elev sau la notițe, iar mâinile rămân libere pentru gesturile potrivite ideilor. Gesturile repetate mecanic distrag atenția în loc să o susțină.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Nu contează tonul când spun «Mă bucur că ai venit».”
  Corect: Tonul poate schimba felul în care este înțeles mesajul.
• Greșit: A striga când vrei să pari politicos.
  Corect: Alege un volum al vocii potrivit situației.
• Greșit: Gestul de a da din cap sus-jos înseamnă „da” în toate culturile.
  Corect: Semnificația gesturilor depinde de cultură; în România, gestul înseamnă „da”.

Înainte și după