Morfosintaxa și subordonatele latine

Conjunctivul latin exprimă adesea o acțiune dependentă de altă propoziție, cu valoare stabilită de conjuncție și context. Gerunziul este substantiv verbal, iar supinul este o formă nominală a verbului folosită în construcții limitate; nu sunt timpuri ale indicativului. Propoziția relativă se leagă de antecedent prin pronumele qui, quae, quod. O interogativă indirectă exprimă o întrebare inclusă într-o afirmație și are verb la conjunctiv: „Nescio quid faciat” — „Nu știu ce face.”

În analiza frazei, identifici întâi verbul principal, apoi marcatorul subordonatei și forma verbală. Conjunctivul prezent faciat are altă funcție decât indicativul facit. Acuzativul cu infinitiv poate urma verbe de spunere sau de percepție; pronumele în acuzativ poate fi subiectul logic al infinitivului. Gerunziul poate apărea în genitiv ca în „ars legendi”, „arta de a citi”. Supinul în -um poate urma verbe de mișcare cu sens de scop, de pildă „venit rogatum”, „vine să ceară”.

Conjunctivul. Prezentul conjunctiv are în conjugarea I -e-: amem, ames, amet; în II–IV, -a-: doceam, regam, audiam. Esse face sim, sis, sit, simus, sitis, sint. Imperfectul conjunctiv se formează din infinitiv și terminațiile personale: amarem, regerem, essem. Perfectul conjunctiv are -erim (amaverim), iar mai-mult-ca-perfectul, -issem (amavissem).

Funcțiile conjunctivului. În propoziția finală, conjuncția ut (negativ, ne) cere conjunctivul: „Venio ut te videam” (vin ca să te văd). Relativa cu conjunctiv poate avea sens final: „Mittit legatos qui pacem petant” (trimite soli care să ceară pace). Interogativa indirectă are conjunctivul după pronume sau adverbe interogative: quis, quid, cur, ubi.

Consecutio temporum. După un verb regent la timp prezent sau viitor, conjunctivul stă la prezent (simultaneitate) sau perfect (anterioritate): „Rogo cur veniat”, „Rogo cur venerit”. După un verb regent la un timp trecut, conjunctivul stă la imperfect sau mai-mult-ca-perfect: „Rogavi cur veniret”.

Gerunziul și supinul. Gerunziul se declină la genitiv (legendi), dativ (legendo), acuzativ cu prepoziție (ad legendum) și ablativ (legendo). Supinul în -um exprimă scopul după verbe de mișcare (venit rogatum); supinul în -u apare după adjective (facile dictu).

Nominativul cu infinitiv apare la pasivul verbelor de spunere: „Romulus urbem condidisse dicitur” (se spune că Romulus a întemeiat orașul). Infinitivul viitor se formează cu participiul viitor și esse: venturum esse.

Verbele deponente au formă pasivă și sens activ: loquor, loqui, locutus sum („a vorbi”), sequor, sequi, secutus sum („a urma”), hortor, hortari, hortatus sum („a îndemna”). Imperativul prezent activ are la singular tema prezentului: amā, docē, rege, audī; la plural adaugă -te: amāte, docēte, regite, audīte. Patru verbe pierd vocala finală: dic, duc, fac, fer. Porunca negativă se formează cu noli (plural nolite) și infinitivul: noli timere („nu te teme”).

Participiul prezent activ are -ns, genitiv -ntis (amans, amantis; docens; regens; audiens). Participiul viitor activ se formează din tema supinului cu -ūrus, -a, -um (amaturus, docturus, recturus, auditurus) și se acordă ca un adjectiv de clasa I (declinările I–II). Participiul conjunct este un participiu acordat cu un cuvânt al propoziției regente și echivalează cu o relativă: „Milites hostem fugientem vident” = „Soldații văd dușmanul care fuge”, cu fugientem acordat cu hostem. Spre deosebire de ablativul absolut, participiul nu formează o grupare independentă de restul frazei.

Verbele neregulate și compușii lor: possum, potes, potest, possumus, potestis, possunt (infinitiv posse); volo, vis, vult, volumus, vultis, volunt (velle), cu nolo („nu vreau”) și malo („prefer”); eo, is, it, imus, itis, eunt (ire, imperfect ibam, viitor ibo); fero, fers, fert, ferimus, fertis, ferunt (ferre, perfect tuli, supin latum). Compușii urmează modelul verbului de bază: absum, adeo, transfero.

Alte subordonate conjunctivale. Propoziția circumstanțială temporală cu cum și conjunctiv: „Cum Caesar venisset, hostes fugerunt” (conjunctiv mai-mult-ca-perfect: „După ce venise Caesar, dușmanii au fugit”). Propoziția consecutivă cu ut: „Tam fortis erat ut omnes eum laudarent” („Era atât de viteaz încât toți îl lăudau”). Relativa circumstanțială cu sens cauzal: „Caesar, qui multas copias haberet, hostes non timebat” („Caesar, fiindcă avea multe trupe, nu se temea de dușmani”).

Exemplu lucrat 1. În „Rogo cur veniat”, rogo este verbul principal, cur introduce întrebarea indirectă, iar veniat este conjunctiv prezent. Traducerea este „Întreb de ce vine”, nu o întrebare directă separată.

Exemplu lucrat 2: consecutio temporum. În „Rogavi cur veniret” regentul rogavi este perfect cu valoare de timp trecut, deci în subordonata interogativă indirectă se folosește imperfectul conjunctiv veniret. Traducerea este „Am întrebat de ce venea”. Cu un regent la prezent, forma cerută este veniat: „Rogo cur veniat”.

Exemplu lucrat 3: nominativ cu infinitiv. În „Romulus urbem condidisse dicitur” subiectul Romulus este în nominativ, nu în acuzativ, pentru că verbul dicitur este la pasiv. Infinitivul perfect condidisse arată anterioritate. Traducerea este „Se spune că Romulus a întemeiat orașul”.

Greșeli frecvente

• Greșit: faciat și facit sunt aceeași formă verbală.
  Corect: faciat este conjunctiv, facit indicativ.
• Greșit: „ars legendi” conține indicativul prezent.
  Corect: legendi este gerunziu la genitiv.
• Greșit: întrebarea indirectă se analizează ca propoziție principală independentă.
  Corect: depinde de verbul regent.
• Greșit: imperativul singular al lui facio este face.
  Corect: este fac; la fel dic, duc, fer.

Înainte și după