Lumea la 1900

În jurul anului 1900, lumea era legată tot mai strâns prin comerț, transport și comunicații, dar schimbările nu erau uniforme. Industria și orașele creșteau în unele țări. Căile ferate, fabricile și noile mijloace de comunicare transformau producția și circulația informației. În același timp, puterile europene controlau teritorii întinse în Africa și Asia, iar populațiile colonizate au reacționat în moduri diferite, inclusiv prin rezistență. Europa avea un vest industrial și un est în mare parte agrar, iar imperiile multinaționale se confruntau cu cererile naționalităților. Japonia a urmat propriul program de modernizare în epoca Meiji. Progresul tehnic nu a însemnat prosperitate egală sau libertate politică pentru toți.

O hartă politică din jurul anului 1900 arată state independente și imperii coloniale. Coloniile nu erau spații fără istorie înaintea cuceririi: aveau societăți, conducători și economii proprii. Seria UNESCO despre Africa între 1880 și 1935 urmărește atât dominația europeană, cât și răspunsurile africane. Harta trebuie citită alături de surse locale, fiindcă aceeași culoare colonială poate ascunde situații diferite de la o regiune la alta.

În Statele Unite, industrializarea a schimbat transportul, manufactura și viața urbană. Biblioteca Congresului arată că orașele ofereau locuri de muncă și servicii noi, dar aveau și cartiere supraaglomerate, cu locuințe și apă insuficiente pentru mulți muncitori. O imagine a unui bulevard luminat nu descrie singură condițiile din toate cartierele. În Japonia, restaurarea Meiji a adus reforme politice, sociale și economice și o participare mai intensă la schimburile mondiale; această modernizare nu a fost simpla copiere a unui singur model occidental.

Exemplu rezolvat. Avem o fotografie a unei străzi industriale americane și o hartă a Africii coloniale din aceeași perioadă. (1) Identificăm sursele: prima arată un loc concret, a doua rezumă controlul politic asupra unui continent. (2) Din fotografie putem observa clădiri și transport, dar nu putem deduce venitul tuturor locuitorilor. (3) Din hartă putem vedea imperiile și frontierele, dar nu și experiența fiecărei comunități africane. (4) Căutăm apoi date despre muncă și surse africane despre administrația colonială pentru o comparație mai corectă.

Diversitatea europeană. Europa de la 1900 nu era uniformă. În vest (Marea Britanie, Belgia, Germania, nordul Franței), industria, căile ferate și orașele erau dezvoltate. În est și în sud, agricultura rămânea ocupația principală: recensământul din 1897 a arătat că în Imperiul Rus circa 87% dintre locuitori trăiau la sate. Existau și state multinaționale. Austro-Ungaria (după Compromisul din 1867) avea germani, maghiari, cehi, polonezi, ruteni, români, croați, sârbi și alte popoare; Imperiul Rus avea sub jumătate de locuitori ruși (circa 44% în 1897); Imperiul Otoman mai stăpânea în Balcani popoare creștine și musulmane. În aceste state, cererile de autonomie ale naționalităților au devenit o sursă de tensiune, care va conta în 1914.

Imperialismul a atins apogeul în jurul anului 1900. La Conferința de la Berlin (1884–1885), puterile europene au stabilit regulile prin care își împărțeau Africa, fără să ceară părerea africanilor. Până în 1914, din tot continentul rămăseseră independente doar Etiopia și Liberia. Marea Britanie stăpânea circa un sfert din suprafața uscatului și din populația lumii („imperiul unde soarele nu apune”), cu India ca „perla coroanei”. Franța controla Africa de Vest și Indochina, Belgia Congo, iar Germania, Italia și Portugalia aveau colonii mai mici. Coloniile furnizau materii prime și piețe de desfacere, dar stăpânirea se baza pe forță și pe muncă forțată, iar populațiile locale au rezistat: răscoalele Herero (1904–1908) sau Maji-Maji (1905–1907).

Marile puteri se aflau în competiție. SUA depășise Marea Britanie în producția industrială și, după războiul cu Spania din 1898, a luat Filipine, Puerto Rico și Cuba ca protectorat. Germania devenise a doua putere industrială a lumii și construia o flotă de război. În Asia, China era slăbită de războaiele opiului și de intervenția puterilor; Răscoala boxerilor (1899–1901) a fost înăbușită de o coaliție de state. Japonia, modernizată după 1868, a învins China (1894–1895) și, în războiul ruso-japonez (1904–1905), a învins Rusia, prima victorie a unei puteri asiatice împotriva unei puteri europene în epoca modernă.

În economie, creșterea comerțului mondial se baza pe etalonul aur, pe telegraf și pe vapoarele cu aburi. Marile firme, trusturile și cartelurile au concentrat producția. Pe plan social, au crescut numărul muncitorilor și forța sindicatelor, iar partidele socialiste au câștigat locuri în parlamente. Femeile din mai multe țări cereau dreptul de vot, obținut întâi în Noua Zeelandă (1893).

Exemplu rezolvat — Africa în 1880 și 1914. Comparăm două hărți politice ale Africii.

1. Pe harta din 1880, controlul european se limitează în mare parte la coastă; interiorul este stăpânit de state africane.
2. Pe harta din 1914, aproape tot continentul este colorat în culorile puterilor europene.
3. Observăm excepțiile: Etiopia, care i-a învins pe italieni la Adwa (1896), și Liberia.
4. Concluzie: împărțirea s-a făcut în aproximativ trei decenii, prin tratate între europeni și prin campanii militare; harta nu arată însă rezistența africană și nici că multe frontiere au tăiat peste teritoriile unor popoare.

Greșeli frecvente

• Greșit: Modernizarea era identică în fiecare țară.
  Corect: Ritmul și forma schimbării au diferit între regiuni.
• Greșit: Orașele industriale au oferit bunăstare egală tuturor locuitorilor.
  Corect: Creșterea urbană a coexistat cu sărăcia și supraaglomerarea.
• Greșit: O hartă colonială descrie complet viața populațiilor cucerite.
  Corect: Harta arată controlul politic; experiențele sociale cer alte surse.

Înainte și după