Congresul de la Viena

După războaiele napoleoniene, diplomații europeni s-au reunit la Congresul de la Viena (1814–1815). Ei au negociat reorganizarea politică a continentului și un echilibru între marile puteri, pentru ca un singur stat să nu domine Europa așa cum o făcuse Franța napoleoniană. Actul final este datat 9 iunie 1815.

Congresul a schimbat organizarea Europei centrale și a Italiei și a contribuit la formarea Confederației Germane. A pregătit recunoașterea neutralității Elveției. Aceste decizii exprimă interesele marilor puteri; nu reprezintă o consultare democratică a tuturor popoarelor europene. Sfânta Alianță, asociată ordinii de după 1815, trebuie deosebită de actul final al congresului: sunt documente și formule politice diferite.

Înainte de Viena, campaniile lui Napoleon modificaseră frontiere și regimuri. După căderea sa, marile puteri au căutat un aranjament care să limiteze noi războaie generale. Austria, Regatul Unit, Rusia și Prusia au avut un rol major în negocieri; Franța a participat și ea la actul final. Diplomatul austriac Klemens von Metternich a avut un rol important în organizarea congresului. Nu atribuim însă toate deciziile unei singure persoane: actul final a fost semnat la 9 iunie 1815 de șapte state (Austria, Marea Britanie, Rusia, Prusia, Franța, Suedia și Portugalia), conform Encyclopaedia Britannica; Spania a aderat abia în 1817; rolul decisiv l-au avut însă marile puteri enumerate mai sus.

Echilibrul de putere este o relație între state: distribuirea influenței și a mijloacelor astfel încât nici unul să nu poată impune singur ordinea continentală. Nu este o promisiune că fiecare frontieră va rămâne neschimbată. Un rezultat concret al negocierilor a fost Confederația Germană, o asociere de state germane, nu un stat național german unitar. Congresul a tratat și navigația internațională și problema comerțului cu persoane înrobite; formularea unor principii nu înseamnă aplicarea lor imediată în toate statele.

Exemplu rezolvat — citirea unei afirmații despre actul final: „Actul final din 9 iunie 1815 a stabilit un nou aranjament politic în Europa și a contribuit la formarea Confederației Germane.” (1) Data identifică documentul. (2) „A contribuit” numește un rezultat al congresului. (3) „Confederație” nu este sinonim cu stat german unitar. (4) Concluzia susținută este o reorganizare convenită diplomatic; din frază nu rezultă că popoarele germane au fost consultate prin vot sau că disputele europene au dispărut.

Principalii negociatori au fost Klemens von Metternich (Austria), Castlereagh (Marea Britanie), țarul Alexandru I (Rusia), reprezentanții Prusiei și, din partea Franței înfrânte, Talleyrand, care a obținut ca țara lui să fie tratată ca partener, nu ca dușman. Congresul s-a desfășurat între septembrie 1814 și iunie 1815, într-o succesiune de întâlniri bilaterale și comisii; era numit ironic „congresul care dansează”, pentru balurile care însoțeau negocierile.

Participanții au invocat trei principii: legitimitatea (revenirea la tron a dinastiilor răsturnate de Napoleon, de pildă Bourbonii în Franța, cu Ludovic al XVIII-lea), echilibrul de putere și compensațiile teritoriale pentru marile puteri. Rusia a primit cea mai mare parte a Poloniei, ca regat legat de țar; Prusia a primit teritorii la Rin și în Saxonia; Austria a păstrat Lombardia și Veneția; Belgia a fost unită cu Olanda; Norvegia a fost unită cu Suedia. Acest aranjament a ignorat aspirațiile naționale ale polonezilor, belgienilor, italienilor și germanilor.

Sfânta Alianță, semnată la 26 septembrie 1815 de țarul Rusiei, împăratul Austriei și regele Prusiei, a fost o declarație de solidaritate creștină monarhică; Cvadrupla Alianță (Austria, Prusia, Rusia, Marea Britanie), din noiembrie 1815, a fost un tratat de garantare a ordinii și a dus la „concertul european”, o serie de congrese în care marile puteri discutau problemele continentului.

Consecințele pe termen lung au fost duble. Pentru zeci de ani nu a izbucnit un război între toate marile puteri. În același timp, ordinea de la Viena nu a ținut seama de liberalism și de naționalism, ceea ce explică revoluțiile din 1830 și 1848.

Exemplu rezolvat — legitimitate sau naționalitate? Se dă o hartă a Poloniei în 1815 și o declarație a unui patriot polonez.

1. Identificăm decizia de la Viena: Polonia este împărțită între Rusia, Prusia și Austria, iar o parte devine regat sub țar.
2. Identificăm principiul folosit de diplomați: echilibrul și compensațiile, nu dorința polonezilor.
3. Citim declarația patriotului: cere restaurarea statului polonez.
4. Concluzie: congresul a aplicat principiul echilibrului puterilor, nu principiul naționalităților; de aceea au apărut ulterior revolte, de pildă răscoala poloneză din 1830.

În tema relațiilor internaționale, Congresul de la Viena este un reper pentru ordinea europeană de după Napoleon. Explică contextul (sfârșitul războaielor napoleoniene), mijlocul (negocierile multilaterale) și rezultatul (un nou echilibru și schimbări teritoriale și instituționale). Dacă folosești un document, deosebește data actului final de perioada întreagă a congresului.

Exemplu de răspuns: „Între 1814 și 1815, marile puteri au negociat la Viena reorganizarea Europei după războaiele napoleoniene. Actul final din 9 iunie 1815 a consacrat un nou aranjament politic, inclusiv Confederația Germană, urmărind echilibrul dintre marile puteri.” Răspunsul conține cauză, acțiune și efect. Pentru o cerință despre diplomația românească a secolului XIX, tratează separat evenimentele din principate; hotărârile de la Viena nu au creat România.

Model de subiect în format Bacalaureat. Sursa A (text elaborat pentru exercițiu, pe baza documentelor epocii): „Reprezentanții marilor puteri au negociat la Viena, între 1814 și 1815, reorganizarea Europei. Actul final din 9 iunie 1815 a creat Confederația Germană și a reglementat noile frontiere.”

1. Menționează două puteri participante la Congresul de la Viena. (6 puncte)
2. Precizează un rezultat al congresului, din sursa A. (6 puncte)
3. Scrie o relație cauză-efect între războaiele napoleoniene și convocarea congresului. (6 puncte)
4. Prezintă o consecință pe termen lung a Congresului de la Viena. (6 puncte)
5. Formulează un punct de vedere și un argument privind afirmația „Congresul a ținut seama de dorințele popoarelor”. (6 puncte)

Barem succint: (1) două dintre Austria, Marea Britanie, Rusia, Prusia, Franța; (2) Confederația Germană sau noile frontiere; (3) cauza: dominația lui Napoleon și războaiele; efectul: nevoia unui nou echilibru european; (4) de exemplu, perioada relativ lungă fără război general sau nemulțumirile naționale care au dus la revoluțiile din 1830 și 1848; (5) punctul de vedere „nu” poate fi argumentat prin împărțirea Poloniei și absența unui stat unitar german sau italian.

Greșeli frecvente

• Greșit: Congresul de la Viena s-a desfășurat numai în ziua semnării actului final.
  Corect: Negocierile au avut loc în 1814–1815, iar actul final poartă data de 9 iunie 1815.
• Greșit: Confederația Germană din 1815 era deja statul german unitar de mai târziu.
  Corect: Era o asociere de state germane; unificarea Germaniei s-a produs ulterior.
• Greșit: Echilibrul european înseamnă dispariția tuturor conflictelor și a revendicărilor naționale.
  Corect: Aranjamentul a urmărit limitarea dominației unei puteri, fără a rezolva toate tensiunile.

Înainte și după