Secolul fanariot

În epoca fanariotă, Poarta Otomană a numit domnii Moldovei și ai Țării Românești, deseori din familii grecești din cartierul Fanar al Constantinopolului. Regimul a început în 1711 în Moldova și în 1716 în Țara Românească. Domniile erau dependente de Poartă, iar războaiele și obligațiile fiscale apăsau asupra populației. Au existat și încercări de reformă. După mișcarea din 1821, domniile pământene au fost restabilite în 1822.

Primul domn fanariot a fost Nicolae Mavrocordat, care a domnit în Moldova (1711–1715) și apoi în Țara Românească (1716–1717 și 1719–1730). Poarta i-a ales pe fanarioți după ce domnii pământeni, Brâncoveanu (executat în 1714) și Cantemir (care s-a aliat cu Rusia în 1711), se arătaseră nesiguri în ochii sultanului. Fanarioții erau oameni de încredere, cunoscători ai limbilor și ai diplomației, adesea dragomani (traducători oficiali) ai Porții.

Trăsături ale epocii: domniile erau scurte și domnii erau mutați între cele două principate; domnia se obținea cu bani, prin daruri și sume plătite dregătorilor otomani, iar acești bani se recuperau prin impozite din țară. Obligațiile fiscale au crescut. Totuși, unii domni au adus reforme: Constantin Mavrocordat a desființat în 1746 rumânia în Țara Românească și în 1749 vecinia în Moldova, adică a eliminat obligația țăranilor de a fi legați de pământul boierului în forma ei veche, și a reorganizat sistemul fiscal. Alexandru Ipsilanti a dat în Țara Românească, în 1780, un cod de legi numit Pravilniceasca condică. Au funcționat academii domnești la București și la Iași, unde se predau limbi străine, filozofie și matematică.

Pierderile teritoriale arată slăbiciunea Porții: Oltenia a fost sub stăpânire austriacă între 1718 și 1739; Bucovina a fost ocupată de Habsburgi în 1775; Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus în 1812. Fiecare pierdere a fost urmarea unor războaie între marile puteri, purtate pe teritoriul Principatelor; domnii fanarioți nu le-au putut preveni, deoarece depindeau de Poartă.

Exemplu rezolvat — cât timp a stat Oltenia sub austrieci. Oltenia a intrat sub stăpânire austriacă în 1718 și a revenit Țării Românești în 1739.

1. Notăm cele două date: 1718 și 1739.
2. Scădem anul mai vechi din cel mai nou: $1739-1718=21$ de ani.
3. Așezăm rezultatul în epocă: aceasta s-a petrecut în timpul regimului fanariot, început în Țara Românească în 1716, deci la doar doi ani de la începutul lui.
4. Concluzie: schimbările de stăpânire nu depindeau de domnul fanariot, ci de războaiele dintre marile puteri.

Numirea de la Constantinopol reducea posibilitatea boierilor locali de a alege domnul. Domnii, boierii, țăranii și negustorii aveau poziții sociale și obligații diferite. Iași și București erau centrele celor două principate. Un hrisov al lui Constantin Mavrocordat din 1732, păstrat și prezentat de Muzeul Național de Istorie, acordă scutiri de dăjdii unei persoane: sursa arată existența unor privilegii fiscale, nu situația tuturor locuitorilor. Mavrocordat este asociat și cu încercări de reorganizare a administrației și a obligațiilor sociale.

Principatele au fost teatru de război în conflictele ruso-austro-otomane. Deplasarea armatelor putea însemna pagube și cereri de aprovizionare. Totuși, epoca nu poate fi rezumată numai prin războaie: circulau cărți, idei și modele culturale, iar unele reforme au modificat instituțiile. Mișcarea lui Tudor Vladimirescu din 1821 se înțelege în contextul opoziției față de abuzuri și de regimul politic. În 1822, Poarta a acceptat din nou domni pământeni în cele două principate.

Exemplu rezolvat — durata regimului. Cerința: cât a durat regimul fanariot în fiecare principat, dacă domnii fanarioți au fost înlocuiți după mișcarea din 1821?

1. Moldova: de la 1711 la 1821, adică $1821-1711=110$ ani.
2. Țara Românească: de la 1716 la 1821, adică $1821-1716=105$ ani.
3. Restabilirea domniilor pământene, în 1822, vine după această perioadă.
4. Concluzie: regimul a durat peste un secol în ambele principate, 110 de ani în Moldova și 105 în Țara Românească, iar anul 1821 marchează sfârșitul lui, nu începutul.

Fanarioții trebuie judecați în context. Imperiul Otoman slăbea, iar Rusia și Austria încercau să își extindă influența spre Balcani și spre Dunăre: istoricii numesc această rivalitate problema orientală. Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774) a dat Rusiei dreptul de a se interesa de situația creștinilor ortodocși din imperiu și a prevăzut avantaje pentru Principate, între care reducerea unor obligații. Domnii fanarioți erau, așadar, prinși între presiunea Porții, interesele marilor puteri și nemulțumirea boierilor și a țăranilor.

Exemplu rezolvat — cauza fiecărei pierderi teritoriale. Cerința: indică actul sau războiul care stă în spatele fiecărei pierderi: Oltenia, Bucovina, Basarabia.

1. Oltenia: războiul austro-otoman încheiat prin pacea de la Passarowitz (1718); regiunea a revenit Țării Românești în 1739.
2. Bucovina: armata austriacă a ocupat-o în timpul războiului ruso-otoman din 1768–1774, iar Poarta a cedat-o în 1775.
3. Basarabia: războiul ruso-otoman din 1806–1812, încheiat prin pacea de la București.
4. Concluzie: pierderile au avut cauze diferite și au favorizat doi vecini, Austria și Rusia; domnii fanarioți nu le-au putut împiedica, deoarece decizia aparținea Porții și marilor puteri.

Reformele trebuie citite cu precauție: ele vizau uneori creșterea veniturilor statului, nu numai ușurarea situației țăranilor. Desființarea rumâniei nu a însemnat că țăranii au primit pământ sau că au scăpat de obligațiile față de boieri; ea a schimbat statutul lor juridic.

Greșeli frecvente

• Greșit: regimul fanariot a început simultan în Moldova și Țara Românească.
  Corect: 1711 în Moldova, 1716 în Țara Românească.
• Greșit: fanarioții au condus Transilvania.
  Corect: lecția privește Moldova și Țara Românească.
• Greșit: în secolul fanariot nu a existat nicio reformă.
  Corect: unii domni au încercat reorganizări administrative și sociale.

Înainte și după