Romanizarea

Romanizarea este procesul prin care populațiile din teritoriile cucerite de Roma au preluat, în timp, limba latină, obiceiurile, religia, dreptul și modul de viață roman. Ea nu s-a petrecut peste noapte și nu a fost la fel în toate provinciile. În Dacia, provincie creată în 106 d.Hr., romanizarea a durat aproape 165 de ani de stăpânire romană (106–271/275).

Factorii care au dus la romanizare:

• Armata: soldații romani vorbeau latina; după 25 de ani de serviciu, veteranii primeau cetățenie și pământ și rămâneau în provincie;
• Administrația: funcționarii scriau în latină; actele, legile și inscripțiile erau în latină;
• Orașele: în orașe ca Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum sau Napoca, oamenii mergeau la forum, în băi și la teatru și învățau limba;
• Coloniștii: au venit în Dacia meșteșugari, negustori și mineri din multe provincii ale imperiului, între care Dalmația, Galia, Asia Mică; cu localnicii vorbeau latina;
• Drumurile și comerțul: legau provincia de restul imperiului;
• Religia: s-au venerat zeii romani, alături de zei locali și orientali;
• Căsătoriile mixte dintre localnici și coloniști.

Putem urmări romanizarea în inscripții latinești, în monede, în ruinele de orașe și de drumuri, în obiectele de uz zilnic: opaițe, vase, fibule. Despre ea mărturisește și limba română: cuvintele de bază din vorbirea de zi cu zi, ca „apă”, „pâine”, „om”, „casă”, „masă”, au origine latină. Dacă romanii nu ar fi stat în Dacia și localnicii nu ar fi învățat latina, limba noastră nu ar fi romanică.

Romanizarea nu a șters complet trecutul dacic. Unele cuvinte românești (de exemplu „brânză”, „copil”, „mal”, „moș”, „viezure”) sunt considerate de lingviști ca provenind din limba dacilor. Meșteșugarii locali au continuat să folosească vechile modele pentru ceramică.

După retragerea armatei și a administrației romane, în anii 271–275, populația romanizată a rămas în mare parte pe loc și a păstrat limba latină populară, din care s-a format româna.

Exemplu rezolvat — ce dovedește o inscripție? Cerința: pe o piatră de la Apulum este scris, în latină, numele unui negustor și dedicația către zeul Jupiter. Ce se poate afirma despre romanizare?

1. Textul este în latină: limba folosită în public în oraș.
2. Zeul Jupiter este un zeu roman: se păstrează practica religioasă romană.
3. Numele negustorului poate fi roman sau local: dacă este local, el a primit cultura latină.
4. Concluzie: inscripția arată că latina și religia romană erau întrebuințate în oraș; nu dovedește că toți locuitorii vorbeau numai latina.

Orașele au concentrat instituții, piețe, ateliere, sanctuare și inscripții. Latina era folosită în administrație și de mulți locuitori, dar viața provinciei nu era uniformă. Muzeul Național de Istorie a României arată că diverse credințe și obiceiuri s-au întâlnit în Dacia; sincretismul religios este un exemplu: zeul Jupiter apare alături de divinități locale, iar cultul zeului persan Mithra a avut mulți adepți printre soldați și negustori. Drumurile și limesul legau și protejau provincia. O inscripție latină dovedește folosirea limbii într-un context, nu că fiecare locuitor vorbea numai latină.

Istoricii deosebesc romanizarea juridică și administrativă de cea culturală și lingvistică. Cetățenia romană a fost acordată inițial veteranilor și locuitorilor coloniilor, apoi extinsă. Edictul lui Caracalla din 212 a dat cetățenia tuturor oamenilor liberi din imperiu, ceea ce nu înseamnă că toți vorbeau latina. În zonele rurale, limba a circulat mai lent decât în orașe, iar localnicii au păstrat nume și tradiții proprii. Lingviștii arată că româna provine din latina populară vorbită, nu din latina scrisă a autorilor clasici.

Romanizarea a avut limite. Mulți localnici din sate nu au intrat în contact direct cu administrația, iar în regiunile rămase în afara provinciei, la est și la nord de Carpați, influența romană a venit prin comerț, nu prin stăpânire. Dovezile arheologice ale acestor contacte sunt monedele romane, amforele și bijuteriile găsite în așezările dacilor liberi.

Procesul a continuat după anul 275. Creștinismul a pătruns în Dacia prin soldați, negustori și coloniști, iar termenii de bază ai religiei creștine în română au origine latină: biserică (basilica), cruce (crux), înger (angelus), Dumnezeu (Domine Deus), duminică (dominica). Acest vocabular arată că creștinarea s-a făcut în latină, adică într-o limbă deja vorbită de populație.

Exemplu rezolvat — inscripție și hartă. Examinăm o inscripție latină și o hartă cu Ulpia Traiana Sarmizegetusa și forturile limesului.

1. Inscripția atestă folosirea latinei.
2. Orașul arată un centru administrativ și urban.
3. Forturile arată prezența armatei și controlul frontierei.
4. Împreună, sursele indică mai multe canale ale romanizării, fără a demonstra dispariția imediată a tuturor tradițiilor locale.

Exemplu rezolvat — vocabular și istorie. Cuvântul românesc „biserică” vine din latinescul basilica, iar în greacă „biserică” se spune ekklesia.

1. Identificăm originea cuvintelor: româna a moștenit termenul din latină.
2. Comparăm cu limba rusă, în care biserica se numește țerkov, un cuvânt de altă origine.
3. Legăm lingvistica de istorie: vocabularul creștin de bază din română este latin, deci contactul cu creștinismul s-a făcut într-o perioadă în care se vorbea latina populară.
4. Concluzie: lexicul este o dovadă indirectă a continuității latinității, dar nu stabilește singur locul și data în care s-a format poporul român.

Greșeli frecvente

• Greșit: Romanizarea s-a produs într-o singură zi, odată cu victoria militară.
  Corect: A fost un proces de durată.
• Greșit: Sarmizegetusa Regia era capitala provinciei romane Dacia.
  Corect: Capitala romană era Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
• Greșit: O inscripție latină dovedește că toate limbile locale au dispărut.
  Corect: Dovedește folosirea latinei într-un loc și context.

Înainte și după