Dacia romană

După războaiele din 101–102 și 105–106, împăratul Traian a transformat o parte din regatul lui Decebal în provincia Dacia, în anul 106 d.Hr. Provincia cuprindea Oltenia, Banatul și Transilvania, adică spațiul din interiorul Carpaților. Muntenia și sudul Moldovei au rămas în afara ei. Capitala a fost Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa, întemeiată după cucerire, la aproximativ 40 de kilometri de vechea capitală dacică, Sarmizegetusa Regia. Cele două cetăți sunt diferite.

Administrația. Provincia era condusă de un guvernator trimis de împărat, ajutat de un procurator pentru finanțe. Sub împăratul Marcus Aurelius, provincia a fost împărțită în trei: Dacia Apulensis, Dacia Porolissensis și Dacia Malvensis. Armata, formată din legiuni și trupe auxiliare, apăra granița, numită limes, cu castre de piatră și drumuri. Legiunea a XIII-a Gemina a stat la Apulum (Alba Iulia).

Orașele. Romanii au întemeiat sau au dezvoltat orașe cu forum, temple, băi și amfiteatru: Apulum (Alba Iulia), Napoca (Cluj-Napoca), Potaissa (Turda), Drobeta (Drobeta-Turnu Severin), Porolissum (lângă Zalău). Dacia romană a avut zeci de orașe și sate, legate prin drumuri.

Economia. Dacia era bogată: se exploatau aurul, argintul, fierul și sarea; se cultivau cereale, vița-de-vie și se creșteau animale. La Roșia Montană, mineri veniți din Dalmația lucrau în galerii, iar contractele lor au fost scrise pe tăblițe de lemn acoperite cu ceară. În provincie circulau monede romane.

Viața și limba. Pe lângă localnicii daci au venit coloniști din tot imperiul: soldați, meșteșugari, negustori, funcționari. Se vorbea latina, dar și alte limbi. Oamenii cinsteau zei romani (Jupiter), zei locali și zei orientali, ca Mithra. Zeul dac Zalmoxis nu a mai fost venerat oficial. Din această amestecare a început romanizarea.

La mijlocul secolului al III-lea, provincia a fost atacată de carpi și goți. Împăratul Aurelian a retras armata și administrația la sudul Dunării în jurul anilor 271–275.

Exemplu rezolvat — cum citim o inscripție. Cerința: o inscripție de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa are, în latină, numele unui soldat veteran și al unei legiuni. Ce arată?

1. Faptul că textul este în latină arată limba armatei și a administrației.
2. Numele legiunii arată că omul a servit în armata romană.
3. Locul unde a fost găsită arată că veteranul s-a stabilit în provincie.
4. Concluzie: inscripția dovedește prezența coloniștilor veniți din armată; nu ne spune despre viața dacilor din sate.

Provincia nu a inclus toate teritoriile locuite de daci. În zonele cucerite, imperiul a organizat administrația și apărarea. Legiunile XIII Gemina și V Macedonica, alături de unități auxiliare, au staționat în provincie. Drumurile legau garnizoanele, orașele și zonele de producție. Monedele, inscripțiile, opaițele și ceramica sunt surse pentru comerț și viața cotidiană.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost întemeiată după cucerire, la circa 40 km de Sarmizegetusa Regia. A devenit centru administrativ, politic și religios al Daciei romane. Statutul de colonia arăta rangul său în organizarea imperiului: locuitorii aveau cetățenie romană și instituții după modelul Romei. Orașele au fost importante pentru răspândirea latinei, dar romanizarea nu înseamnă că toți locuitorii și-au abandonat imediat toate tradițiile. Descoperirile religioase arată origini și practici diverse.

Cetățenii și noii veniți nu erau singurii locuitori. În sate, locuitorii daci au continuat să lucreze pământul și să crească animale, plătind impozite, în timp ce dacii rămași în afara provinciei, numiți în izvoare „dacii liberi”, se aflau în regiuni care nu erau stăpânite de Roma. Veteranii armatei primeau pământ și se stabileau în provincie, ceea ce a întărit procesul de amestec al populațiilor. Ceramica produsă în provincie amestecă modele romane cu tradiții dacice.

Aurul, argintul și sarea erau exploatate în numele statului sau ale unor arendași. Tăblițele cerate de la Roșia Montană (Alburnus Maior), din anii 131–167, păstrează contracte de muncă, împrumuturi și vânzări, scrise în latină. Ele arată că în minele de aur lucrau oameni veniți din alte părți ale imperiului, între care iliri din Dalmația.

În secolul al III-lea d.Hr., administrația și armata imperială s-au retras din Dacia, eveniment legat de împăratul Aurelian. Retragerea privește instituțiile imperiale; nu trebuie transformată într-o afirmație că întreaga populație a dispărut într-un singur moment. Pentru perioadele următoare se folosesc alte izvoare și cercetări, iar istoricii deosebesc, în spațiul românesc, dovezile arheologice de cele lingvistice.

Exemplu rezolvat — inscripție și opaiț. O inscripție latină și un opaiț sunt descoperite într-un oraș al provinciei.

1. Inscripția atestă folosirea latinei în acel context.
2. Opaițul oferă indicii despre iluminarea locuinței.
3. Împreună arată influența romană asupra orașului.
4. Nu pot singure descrie fiecare sat din provincie.

Exemplu rezolvat — un contract de la Roșia Montană. O tăbliță cerată din anul 131 consemnează un contract prin care un om își închiriază munca într-o mină.

1. Identificăm tipul de sursă: act scris în latină, cu data consulilor și numele martorilor.
2. Extragem faptele: există muncă plătită, cu contract, în mina de aur.
3. Observăm limita: documentul privește o mină, nu toată economia provinciei.
4. Concluzie: sursa arată organizarea juridică a muncii și mobilitatea oamenilor, nu numărul sau soarta localnicilor din sate.

Greșeli frecvente

• Greșit: Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana Sarmizegetusa sunt același oraș.
  Corect: sunt două situri diferite, unul dacic și unul roman.
• Greșit: provincia Dacia a cuprins orice regiune locuită de daci.
  Corect: frontierele provinciei au fost mai restrânse.
• Greșit: retragerea armatei romane dovedește plecarea fiecărui locuitor.
  Corect: decizia militară și istoria populației trebuie cercetate separat.

Înainte și după