Primii oameni

Paleoliticul, numit și epoca pietrei vechi, este cea mai lungă perioadă din istoria omenirii. Începe acum aproximativ 2,5 milioane de ani, odată cu primele unelte de piatră, și se încheie în jurul anului 10 000 î.Hr. Primii oameni au trăit în Africa. Au urmat mai multe specii, între care Homo habilis, Homo erectus și, mult mai târziu, Homo sapiens, omul de azi, apărut în Africa acum aproximativ 300 000 de ani. În Europa, Homo sapiens a ajuns acum aproximativ 45 000 de ani.

Oamenii paleoliticului erau nomazi: se mutau în căutarea hranei. Trăiau în grupuri mici, de câteva zeci de persoane, înrudite între ele. Se hrăneau prin culegere (fructe, rădăcini, semințe, ouă), vânătoare (cerbi, mamuți, cai sălbatici, bizoni) și pescuit. Bărbații și femeile aveau sarcini diferite, dar toți munceau pentru grup. Locuiau în peșteri, sub stânci sau în corturi din piei de animale.

Uneltele erau făcute din piatră cioplită, mai ales din silex, care se sparge cu muchii tăioase. Au apărut apoi unelte din os, corn și lemn: ace, harpoane, sulițe. Cea mai importantă descoperire a fost focul. El dădea căldură, lumină, protecție împotriva fiarelor și permitea gătitul hranei.

Oamenii paleoliticului au vorbit, au îngropat morții și au făcut artă: picturi pe pereții peșterilor, sculpturi mici și podoabe. Picturile din peșterile Lascaux (Franța) și Altamira (Spania) înfățișează bizoni, cai și cerbi. Pe teritoriul României, în Peștera cu Oase, din Banat, au fost găsite oase ale unor oameni de acum aproximativ 40 000 de ani, printre cele mai vechi rămășițe de Homo sapiens din Europa.

Cum știm toate acestea? Din urmele materiale, studiate de arheologi: unelte, oase, vetre și picturi. Nu există texte scrise, pentru că scrierea nu fusese inventată.

Exemplu rezolvat — ce putem spune despre o peșteră. Într-o peșteră se găsesc o vatră cu cenușă, oase de cerb cu urme de tăiere și așchii de silex.

1. Vatra arată că oamenii foloseau focul.
2. Oasele de cerb cu urme de tăiere arată că animalele au fost tranșate.
3. Așchiile de silex arată că uneltele au fost făcute sau ascuțite chiar acolo.
4. Concluzie: peștera a fost locuită sau vizitată de un grup care folosea focul, tranșa animale, între care cerbi, și își făcea uneltele de piatră.

Arheologii împart Paleoliticul în trei etape: inferior, mijlociu și superior. În Paleoliticul inferior apar uneltele de piatră simple, cioplite pe o față sau pe două. În cel mijlociu, trăiește Omul de Neanderthal, care lucrează așchii pregătite dinainte și își îngroapă morții. În cel superior, Homo sapiens produce lame fine, unelte din os, vârfuri de sulițe, ace pentru cusut și artă.

Arheologii studiază uneltele, oasele, vetrele și straturile în care au fost găsite. O așchie ascuțită desprinsă dintr-un nucleu de piatră putea tăia carne sau piele. Urmele de tăiere de pe oase arată prelucrarea animalelor, dar nu demonstrează singure dacă acestea au fost vânate sau găsite deja moarte. Un vârf prins de o tijă arată asamblarea unei unelte din piese diferite. Resturile de la cioplire pot indica locul unde a fost produsă unealta.

Exemplu rezolvat — interpretarea unui strat. Într-un strat sunt găsite un nucleu de piatră, mai multe așchii și oase cu urme de tăiere.

1. Nucleul și așchiile susțin confecționarea uneltelor în acel loc.
2. Oasele și urmele pot susține prelucrarea carcaselor.
3. Asocierea în strat face plauzibilă legătura dintre unelte și activitate; cercetătorul verifică microscopic urmele și datarea contextului.
4. Nu conchidem că știm numele făuritorului sau specia care a produs fiecare așchie: mai multe grupuri de hominini au coexistat, iar materialele organice se păstrează mai greu decât piatra.

Exemplu rezolvat — rolul focului. Într-un sit sunt descoperite mai multe vetre suprapuse și oase arse.

1. Vetrele suprapuse arată reutilizarea locului de către oameni care s-au întors în același loc.
2. Oasele arse pot sugera gătirea hranei, dar pot proveni și din incendii naturale.
3. Comparăm cu urmele de pe unelte și cu alte straturi, pentru a verifica dacă focul a fost controlat.
4. Concluzie: vetrele arată reutilizarea locului și, probabil, folosirea focului; dacă focul era controlat și cum era aprins se stabilește prin alte indicii.

Datarea. Arheologii folosesc stratigrafia: într-un sit neatins, stratul de jos este de regulă mai vechi decât cel de deasupra lui. Pentru vârsta absolută folosesc metoda radiocarbonului, care măsoară carbonul 14 din oase, lemn și cărbune și poate data resturi de până la aproximativ 50 000 de ani. Pentru materiale mai vechi se folosesc alte metode, aplicate cristalelor și rocilor vulcanice din strat.

Trecerea la cultivarea plantelor și creșterea animalelor este un proces ulterior, din Neolitic; nu se deduce din simpla prezență a uneltelor de piatră.

În România, mandibula descoperită în 2002 la Peștera cu Oase, în Banat, aparține unui Homo sapiens vechi de peste 35 000 de ani, unul dintre cei mai vechi din Europa; fosila păstrează și trăsături arhaice.

Greșeli frecvente

• Greșit: Toate comunitățile paleolitice au avut același mod de viață.
  Corect: Mediile, resursele și tehnicile au variat în timp și spațiu.
• Greșit: Un os cu urme de tăiere dovedește că animalul a fost vânat.
  Corect: Dovedește prelucrarea, iar procurarea animalului cere alte indicii.
• Greșit: Prezența unei unelte lângă o fosilă identifică sigur persoana ori specia care a făcut-o.
  Corect: Asocierea trebuie interpretată în context; autorul poate rămâne incert.

Înainte și după