Religia în lumea contemporană

Religiile contemporane au tradiții, instituții și practici diverse, iar adepții aceleiași religii pot avea experiențe diferite. În istorie, analizăm rolul comunităților religioase în educație, cultură, ajutor social și viața publică, împreună cu relația lor cu statul. Libertatea de religie sau convingere include dreptul de a avea, schimba ori manifesta o credință și de a nu fi constrâns să aderi la una. Articolul 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului formulează acest principiu. În România, Legea 489/2006 garantează libertatea religioasă și prevede că statul nu are religie oficială.

Cele trei religii cu cei mai mulți adepți au credințe și practici deosebite. Creștinismul se întemeiază pe învățătura lui Isus din Nazaret, consemnată în Noul Testament, iar islamul pe Coranul transmis profetului Mahomed; musulmanul respectă cinci îndatoriri: mărturisirea credinței, rugăciunea, milostenia, postul din Ramadan și pelerinajul la Mecca. Budismul pornește de la învățătura lui Siddhartha Gautama, Buddha, despre cele patru adevăruri nobile: suferința, cauza ei, încetarea ei și calea spre încetare.

Pluralismul religios descrie coexistența unor comunități cu credințe și practici diferite. El nu înseamnă că istoricii decid care credință este adevărată, ci că pot cerceta instituțiile, ritualurile, patrimoniul și interacțiunile sociale. Creștinismul, islamul, iudaismul și alte tradiții au comunități în multe regiuni, iar distribuția lor se schimbă prin migrație, convertire și schimbări demografice. O hartă religioasă trebuie citită cu anul și metoda colectării datelor; ea nu exprimă convingerile fiecărei persoane.

În secolul XX, relația dintre stat și comunitățile religioase a variat: unele regimuri au protejat libertatea de cult, altele au controlat ori persecutat comunități. După 1989, în România s-au schimbat condițiile publice de exercitare a libertății religioase. Legea 489/2006 protejează și neapartenența la un cult. Dialogul între grupuri poate sprijini conviețuirea; toleranța, în sensul declarației UNESCO din 1995, presupune respectarea drepturilor omului, nu acceptarea încălcării lor.

Exemplu rezolvat — citirea unei hărți religioase: o hartă indică ponderea declarată a confesiunilor pe regiuni. (1) Verificăm anul și sursa datelor. (2) Observăm variațiile regionale, fără a atribui fiecărui locuitor credința majoritară. (3) Comparăm rezultatul cu legea privind libertatea de conștiință: ponderea unei confesiuni nu elimină drepturile celorlalte persoane. Concluzia: statistica descrie distribuția declarată, iar dreptul protejează individul.

Privită global, lumea contemporană este religios diversă. Potrivit estimărilor Pew Research Center pentru 2015, creștinii reprezentau aproximativ 31% din populația lumii, musulmanii 24%, persoanele fără apartenență religioasă 16%, hindușii 15% și budiștii 7%; evreii erau sub 1%. Aceste proporții se schimbă prin natalitate, migrație și convertire. Oamenii pot declara o apartenență fără să o practice, iar sondajele folosesc definiții diferite; de aceea citim orice statistică împreună cu metoda ei.

Secularizarea descrie scăderea influenței instituțiilor religioase în viața publică și în deciziile oamenilor, proces mai vizibil în Europa de Vest, dar nu în toate regiunile; în alte zone, religia a rămas puternică sau și-a mărit rolul. Fundamentalismul este o mișcare care cere întoarcerea la o interpretare strictă a textelor sfinte și respinge unele schimbări moderne; nu trebuie confundat cu religia în ansamblu. Violența făcută în numele unei religii a existat în multe contexte, dar nu reprezintă învățătura tuturor adepților. Un exemplu de schimbare politică cu componentă religioasă este Revoluția islamică din Iran (1979).

Ecumenismul este mișcarea creștină pentru apropierea Bisericilor: Consiliul Ecumenic al Bisericilor s-a constituit în 1948, la Amsterdam, iar Biserica Ortodoxă Română a aderat în 1961. Prozelitismul este încercarea de a convinge pe alții să-și schimbe credința. Legea 489/2006 protejează schimbarea credinței (art. 2), dar interzice constrângerea (art. 1).

Arhitectura religioasă arată credința și epoca: Hagia Sophia a fost biserică (532–537), moschee (1453), muzeu (1935) și din nou moschee (2020), iar opt biserici de lemn din Maramureș sunt în patrimoniul UNESCO din 1999. Pelerinajul este călătoria spre un loc sfânt: Hajjul la Mecca a reunit în 2024 peste 1,8 milioane de pelerini (GASTAT).

Dialogul interreligios a căpătat forță după Al Doilea Război Mondial. Conciliul Vatican II (1962–1965) a adoptat declarația Nostra Aetate (1965) despre relațiile Bisericii Catolice cu celelalte religii. În România, vizita papei Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, a fost prima vizită a unui papă într-o țară cu majoritate ortodoxă de după Marea Schismă din 1054; l-a primit patriarhul Teoctist.

România are un cadru legal pluralist. Legea nr. 489/2006 recunoaște 18 culte; ea prevede că statul este neutru față de culte. În timpul comunismului, regimul a controlat bisericile și a persecutat clerici; Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) a fost desființată în 1948 și s-a reorganizat legal în 1990. Cultul ortodox are cel mai mare număr de credincioși, dar ponderea lui s-a redus, potrivit recensămintelor, iar numărul celor fără religie declarată a crescut.

Exemplu rezolvat — articolul 18. Textul spune, în rezumat, că orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, inclusiv libertatea de a-și schimba religia sau convingerea.

1. Identificăm drepturile: gândire, conștiință, religie.
2. Notăm cele două părți: dreptul de a avea o convingere și dreptul de a o manifesta, singur sau în comun.
3. Comparăm cu o situație concretă: un stat care obligă populația să urmeze o singură religie încalcă articolul.
4. Concluzie: articolul protejează și credincioșii, și necredincioșii; el nu stabilește care religie este adevărată.

Greșeli frecvente

• Greșit: dacă o religie este majoritară într-o regiune, fiecare locuitor o practică.
  Corect: harta arată o pondere agregată, nu credința fiecărei persoane.
• Greșit: libertatea religioasă obligă persoana să aparțină unui cult.
  Corect: legea protejează și neapartenența.
• Greșit: toleranța înseamnă acceptarea încălcării drepturilor altora.
  Corect: respectul pentru diversitate se aplică împreună cu drepturile fundamentale.

Înainte și după