Războaiele grecilor

Grecii nu au format un singur stat, dar au luptat împreună atunci când au fost atacați. Două mari războaie au marcat secolul al V-lea î.Hr.

Războaiele medice au opus cetățile grecești Imperiului Persan, numit și „medic”. Persia, condusă de regele Darius I, era cel mai mare imperiu al vremii. Războiul a pornit după ce orașele grecești din Asia Mică s-au răsculat împotriva perșilor, iar Atena le-a trimis ajutor. În anul 490 î.Hr., armata persană a debarcat la Marathon, aproape de Atena. Atenienii, conduși de strategul Miltiade, i-au învins, deși erau mai puțini. Despre acea zi există o legendă: un alergător ar fi alergat până la Atena să anunțe victoria; el a dat numele probei de maraton. Istoricul Herodot povestește de fapt că mesagerul Fidipide a alergat din Atena la Sparta, să ceară ajutor.

În 480 î.Hr. regele Xerxes a atacat Grecia cu o armată uriașă. La Termopile, regele Spartei Leonida și soldații lui au ținut piept perșilor, dar au fost înfrânți. La scurt timp, în toamna aceluiași an, flota greacă, aflată sub comanda spartanului Euribiade, a învins flota persană în strâmtoarea de la Salamina, după planul atenianului Temistocle. În 479 î.Hr., la Plateea, armata greacă a câștigat lupta pe uscat și perșii au renunțat să mai atace Grecia. Atena a condus apoi o alianță a cetăților, Liga de la Delos, și a devenit foarte bogată și puternică.

Războiul peloponesiac (431–404 î.Hr.) a fost un război între greci. De o parte era Atena, puternică pe mare, cu aliații ei; de cealaltă parte, Sparta, puternică pe uscat, cu aliații din Peloponez. Războiul a durat 27 de ani. În Atena, o ciumă a ucis mulți oameni, printre ei și pe Pericle. În final, Sparta a învins, iar Atena a fost nevoită să dărâme zidurile cetății. Istoricul Tucidide a scris povestea războiului.

Urmarea: cetățile grecești au ieșit slăbite, iar în secolul al IV-lea î.Hr. au fost cucerite de regele Macedoniei.

Exemplu rezolvat — ordonarea evenimentelor. Cerința: așază în ordine Salamina, Marathon, Plateea și începutul războiului peloponesiac.

1. Notăm anii: Marathon 490, Salamina 480, Plateea 479, războiul peloponesiac 431 î.Hr.
2. La anii dinaintea lui Hristos, numărul mai mare indică un an mai vechi: 490 e mai vechi decât 480.
3. Citim anii de la cel mai îndepărtat la cel mai apropiat de Hristos: succesiunea este Marathon, Salamina, Plateea, războiul peloponesiac.
4. Concluzie: primele trei lupte aparțin războaielor medice, iar ultimul eveniment este alt război.

După războaiele medice, Atena a condus Liga de la Delos, creată în 478–477 î.Hr., iar Sparta era centrul Ligii peloponesiace. Aliații Atenei plăteau o contribuție în bani sau în corăbii, iar tezaurul ligii a fost mutat din Delos la Atena, în 454 î.Hr. Aliații au început să simtă puterea Atenei ca pe o dominație, iar Sparta s-a prezentat ca apărătoarea libertății cetăților. Rivalitatea lor nu se reduce la o singură bătălie: alianțele, controlul rutelor și resursele au contat.

La Salamina, flota de trireme, corăbii cu trei rânduri de vâsle, a dat grecilor posibilitatea să lupte pe mare, într-un spațiu strâmt, unde numărul mare al navelor persane le-a fost dezavantajos. Războiul peloponesiac a avut mai multe etape: războiul arhidamic (431–421 î.Hr.), pacea lui Nicias, expediția atenienilor în Sicilia (415–413 î.Hr.), care s-a terminat cu pierderea flotei și a armatei, apoi războiul de la sfârșit, încheiat prin înfrângerea Atenei în 404 î.Hr. Sparta a primit ajutor financiar din Persia.

Consecințele războiului peloponesiac au fost grave. Sparta a impus la Atena, în 404 î.Hr., un guvern oligarhic, cel al Celor Treizeci de Tirani, înlăturat după un an. Hegemonia spartană a fost zdruncinată în 371 î.Hr., când tebanii i-au învins la Leuctra. Cetățile, epuizate de lupte și de datorii, nu au mai putut rezista, în 338 î.Hr., armatei regelui macedonean Filip al II-lea la Cheroneea.

Cea mai importantă sursă despre războaiele medice este Herodot, iar despre războiul peloponesiac, Tucidide. Când citim un autor antic, verificăm perspectiva lui și comparăm relatările cu alte izvoare; numărul de combatanți nu este mereu sigur. Herodot indică pierderi de 192 de atenieni la Marathon și 6400 de perși, cifre pe care istoricii le primesc cu rezerve.

Exemplu rezolvat — câți greci au apărat Termopilele? Herodot (cartea a VII-a, 202–203) enumeră contingentele: 300 spartani; 1000 tegeeni și mantineeni; 120 din Orchomenos; 1000 din restul Arcadiei; 400 corinteni; 200 din Phlius; 80 din Micene; 700 tespieni; 400 tebani; 1000 focidieni. Locrienii au venit „cu toată oastea”, fără număr precizat.

1. Adunăm peloponesienii: $300+1000+120+1000+400+200+80=3100$.
2. Adăugăm beoțienii: $700+400=1100$, deci $3100+1100=4200$.
3. Adăugăm focidienii: $4200+1000=5200$.
4. Concluzie: lista lui Herodot dă 5200 de greci, fără locrieni. Cifra de circa 7000, folosită de istoricii moderni, apare când se adaugă alte contingente (de exemplu iloți și perieci) și locrienii; nu o putem pune pe seama lui Herodot.

Exemplu rezolvat — cum citim un istoric antic. Tucidide scrie că a trăit războiul și că a căutat martori pentru lucrurile pe care nu le văzuse.

1. Stabilim autorul: un atenian, contemporan cu evenimentele, comandant al unei flote în 424 î.Hr., exilat pentru o înfrângere.
2. Observăm metoda: el spune că a verificat relatările martorilor, nu a povestit mituri.
3. Observăm limita: era atenian, deci vede războiul din perspectiva Atenei.
4. Concluzie: textul este izvor valoros, dar îl comparăm cu inscripții și cu alți autori.

La Termopile, Leonida a apărat defileul cu 300 de spartani și cu mii de aliați. Un localnic, Efialtes, i-a arătat perșilor o potecă de munte, iar armata greacă a fost luată pe la spate. Pericle, conducătorul Atenei în a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr., a susținut construirea Parthenonului, începută în 447 î.Hr., pe Acropole.

Greșeli frecvente

• Greșit: Salamina a fost bătălie terestră.
  Corect: A fost o confruntare navală.
• Greșit: Războiul peloponesiac i-a unit pe greci împotriva Persiei.
  Corect: A opus în principal Atena și Sparta cu aliații lor.
• Greșit: În cronologia î.Hr., 479 precede 490.
  Corect: 490 î.Hr. este mai vechi decât 479 î.Hr.

Înainte și după