Imperiul Bizantin

Imperiul Bizantin este numele folosit de istorici pentru continuarea medievală a Imperiului Roman de Răsărit. Capitala era Constantinopol, dezvoltat de Constantin în 330 la strâmtoarea Bosfor. Locuitorii se considerau romani; în timp, greaca a devenit limba dominantă, iar creștinismul religia centrală. Împăratul Justinian a domnit în secolul VI, a sistematizat dreptul roman și a încercat să recucerească teritorii din Apus. Sub el a fost ridicată Hagia Sophia; la Ravenna, în Italia, biserica San Vitale păstrează mozaicuri bizantine. Statul a continuat până la cucerirea Constantinopolului de otomani în 1453.

Constantinopolul, vechiul Byzantion, se afla pe malul european al Bosforului, între Marea Neagră și Marea Marmara. Orașul avea ziduri puternice, un port bine ferit și controla comerțul dintre Europa și Asia. A fost una dintre cele mai bogate și mai populate cetăți ale Evului Mediu.

Conducătorul statului era împăratul (basileus), considerat ales de Dumnezeu. El conducea armata, justiția și, în bună măsură, biserica. Biserica răsăriteană, ortodoxă, avea ca șef pe patriarhul din Constantinopol. În 1054 s-a produs marea schismă: Biserica creștină s-a despărțit în Biserica Romano-Catolică, cu centrul la Roma, și Biserica Ortodoxă.

Justinian (527–565) a vrut să refacă vechiul imperiu. Generalii lui, între care Belisarie, au recucerit Africa de Nord (533–534) și Italia (după 535). A pus să se adune legile romane în Corpus iuris civilis și a ridicat în doar cinci ani (532–537) catedrala Hagia Sophia („Sfânta Înțelepciune”), cu o cupolă uriașă. În 532, o răscoală populară, Nika, a fost înăbușită cu violență.

Bizantinii au păstrat și transmis cultura greacă: copiau manuscrise, făceau mozaicuri și icoane (imagini religioase pictate). Între 726 și 843 a avut loc o dispută despre icoane, iconoclasmul. Din Bizanț au plecat misionari către slavi: frații Chiril și Metodiu au creat alfabetul slav în secolul al IX-lea. Spațiul românesc a fost influențat de cultura bizantină în religie, artă și vocabular.

În 1204, cruciații au cucerit și au prădat Constantinopolul, iar imperiul a fost refăcut abia în 1261. În final, orașul a fost cucerit în 29 mai 1453 de sultanul otoman Mehmed al II-lea.

Exemplu rezolvat — ordonarea evenimentelor. Cerința: așază pe o axă 330, 527, 1054, 1204 și 1453 și spune ce tip de schimbare reprezintă fiecare.

1. Ordinea cronologică este: 330, 527, 1054, 1204, 1453.
2. 330: întemeierea Constantinopolului ca nouă capitală; 527: începutul domniei lui Justinian.
3. 1054: schisma bisericească; 1204: cucerirea de către cruciați.
4. Concluzie: imperiul a durat peste o mie de ani (330–1453), cu perioade de putere și de slăbire.

Poziția Constantinopolului între Europa și Asia și între Marea Neagră și Mediterana i-a oferit avantaje comerciale și militare. Zidurile și porturile susțineau capitala. Instituțiile, dreptul roman, cultura greacă și biserica creștină au coexistat în statul răsăritean. Mozaicurile din San Vitale arată cum puterea împăratului era reprezentată în context religios. Numele „bizantin” este convenție istoriografică; el nu înseamnă că locuitorii nu se mai considerau moștenitori ai Romei.

Statul bizantin a avut o administrație centralizată, cu funcționari plătiți și provincii numite teme, conduse de generali, de unde recrutau armata. Economia se sprijinea pe agricultură, pe comerț de lux (mătase, mirodenii) și pe moneda de aur, bizantul, acceptată în toată Mediterana. Împăratul era înconjurat de ceremonial; în cronici, el este prezentat ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ, iar biserica oferea legitimitate puterii imperiale. Dreptul bizantin s-a sprijinit pe patru culegeri: Codex (529, reeditat în 534), cu legile imperiale, Digesta (533), cu opiniile juriștilor romani, Institutiones (533), un manual pentru studenții la drept, și Novellae, legile date de Justinian după 534. Împreună formează Corpus Iuris Civilis, a cărui tradiție a influențat dreptul european.

Mozaicul din biserica San Vitale din Ravenna (mijlocul secolului al VI-lea) îl înfățișează pe Justinian și pe împărăteasa Theodora, înconjurați de demnitari și de clerici. Aureola și veșmintele arată autoritatea religioasă și politică. Ravenna a fost capitală a Italiei bizantine, ceea ce explică prezența acestor mozaicuri.

Moștenirea bizantină pentru români este importantă. Cultura religioasă a fost transmisă prin ortodoxie și limba slavonă, iar domnitorii români au preluat simboluri ale puterii: coroana, titlul de „autocrator” la unii domni, ceremonialul. Ctitoriile din Țara Românească și Moldova continuă tradiția picturii bisericești bizantine. Constantinopolul a căzut în 1453, iar mulți învățați bizantini au plecat în Italia, ceea ce a ajutat Renașterea.

Biserica Hagia Sophia a fost construită între 532 și 537, sub Justinian, de arhitecții Antemius din Tralles și Isidor din Milet; cupola ei are un diametru de aproximativ 31 de metri.

Exemplu rezolvat — o imagine ca izvor. Comparăm fotografia Hagia Sophia cu un mozaic de la Ravenna.

1. Localizăm Constantinopolul și Ravenna.
2. Identificăm funcția bisericească a clădirilor.
3. Observăm cupola și reprezentările imperiale.
4. Concluzionăm că arhitectura și arta puteau exprima împreună credința și autoritatea politică.

Exemplu rezolvat — „bizantin” sau „roman”? Un manual spune „Imperiul Bizantin”, dar un cronicar din Constantinopol numește pe locuitori „romani”.

1. Aflăm că numele „bizantin” a fost dat de istorici după 1500.
2. Aflăm că locuitorii își spuneau „romani” (Romaioi) și limba lor oficială a fost latina, apoi greaca.
3. Comparăm cele două denumiri: una modernă, convenție de studiu, cealaltă folosită în epocă.
4. Concluzie: numele „bizantin” este util, dar nu trebuie să ne facă să uităm continuitatea cu Roma.

Greșeli frecvente

• Greșit: Imperiul Roman de Răsărit a dispărut în 476.
  Corect: A continuat, cu capitala la Constantinopol.
• Greșit: Bizantinii nu aveau nicio legătură cu romanii.
  Corect: Statul lor continua Imperiul Roman de Răsărit, iar locuitorii se numeau romani.
• Greșit: Hagia Sophia a fost construită de Carol cel Mare.
  Corect: A fost ridicată la Constantinopol sub Justinian.

Înainte și după