Deportările în Transnistria

Transnistria a fost o zonă a Ucrainei ocupate, între Nistru și Bugul de Sud, administrată de România între 1941 și 1944. Autoritățile române au deportat acolo evrei din Basarabia și din toată Bucovina, inclusiv din sudul ei, precum și romi din România. Deportații și evreii aflați deja în regiune au fost supuși împușcărilor, muncii forțate, foametei, bolilor și frigului. Locurile de deportare nu trebuie confundate cu lagărele de exterminare naziste din Polonia ocupată.

După invazia URSS din iunie 1941, trupele române au ocupat teritoriul dintre cele două fluvii. Administrația română a numit acest teritoriu Guvernământul Transnistriei, cu centrul la Odesa.

Autoritățile române au organizat deportări din Basarabia și Bucovina în 1941–1942. Evreii locali au fost, la rândul lor, persecutați. Oamenii au fost concentrați în ghetouri și lagăre improvizate, fără hrană, apă, adăpost și asistență medicală suficiente. La Odesa, Bogdanovca și în alte locuri au avut loc masacre. Comisia Wiesel estimează 280 000–380 000 de evrei români și ucraineni uciși sau morți în România și în teritoriile aflate sub controlul ei, între care Transnistria. Acesta este un bilanț pentru toate aceste teritorii, nu doar pentru Transnistria și nici un număr de deportați. Au fost deportați și aproximativ 25 000 de romi, dintre care cel puțin 11 000 au murit prin privațiuni, rele tratamente sau ucidere.

Exemplu rezolvat — citirea unei hărți: o săgeată pleacă din Basarabia, traversează Nistrul și se termină într-un lagăr din Transnistria. (1) Punctul de plecare arată regiunea din care oamenii au fost expulzați. (2) Traversarea Nistrului arată intrarea în Transnistria, teritoriu ucrainean ocupat și administrat de România. (3) Destinația indică locul de detenție, dar harta singură nu arată câte persoane au murit acolo; pentru bilanț sunt necesare documente și cercetări istorice.

Studiu de caz — evreii din Odesa (octombrie 1941). Armata română a ocupat Odesa la 16 octombrie 1941, când în oraș se aflau între 90 000 și 120 000 de evrei. La 22 octombrie, seara, clădirea comandamentului militar român a explodat: au murit 16 ofițeri români, între care generalul Ion Glogojanu, comandantul orașului, 4 ofițeri germani de marină, alți 46 de militari români și civili. Antonescu a cerut măsuri drastice de pedepsire. Ordinul transmis la 23 octombrie cerea represalii imediate, inclusiv „lichidarea a 18 000 de evrei din ghetouri” și spânzurarea a cel puțin 100 de evrei pe fiecare sector de regiment. Evreii nu au fost judecați; sute de cadavre au rămas spânzurate în piețe, mulți au fost împușcați, iar la Dalnic, lângă Odesa, aproximativ 22 000 de oameni au fost închiși în nouă depozite; depozitele au fost mitraliate și incendiate, iar ultimul a fost aruncat în aer la 25 octombrie. Autoritățile germane oferiseră un batalion SS, dar autoritățile române au acționat singure. Între 18 octombrie 1941 și mijlocul lui martie 1942, armata română a ucis cel puțin 25 000 de evrei din Odesa și a deportat peste 35 000. Coloanele pornite pe jos spre Bogdanovca au mers aproximativ 200 km, aproape două săptămâni, fără hrană sau apă, iar cei care cădeau erau împușcați.

Exemplu rezolvat — cum citim o represalie colectivă. Cerința: pe baza cazului Odesa, deosebește pretextul, ordinul și execuția.

1. Pretextul: explozia comandamentului la 22 octombrie 1941, din care au rezultat peste 60 de morți.
2. Ordinul: cererea lui Antonescu de represalii, cu cifre precise (18 000 de evrei și cel puțin 100 spânzurați pe sector).
3. Execuția: împușcări, spânzurări și incendierea depozitelor de la Dalnic, fără judecată.
4. Concluzie: victimele nu erau vinovate de explozie; fapta a fost o pedeapsă colectivă dispusă de autorități.

Administrația Transnistriei era condusă de un guvernator civil, Gheorghe Alexianu. Au existat lagăre și ghetouri în localități ca Berezovca, Bogdanovca, Akmecetka și Vapniarka. Masacrele din Bogdanovca și din alte localități din decembrie 1941–ianuarie 1942 au dus la moartea a zeci de mii de evrei, în special din Odesa. Începând din toamna lui 1943, în contextul înrăutățirii situației militare, autoritățile au aprobat repatrierea unor orfani și supraviețuitori.

Exemplu rezolvat — calcularea unei ponderi minime. Cerința: dintre aproximativ 25 000 de romi deportați în Transnistria, cel puțin 11 000 au murit. Ce pondere minimă reprezintă?

1. Împărțim: $11000:25000=0,44$.
2. Transformăm în procent: cel puțin 44%.
3. Explicăm cuvântul „cel puțin”: sursa dă o cifră minimă, deoarece unele decese nu au fost înregistrate.
4. Concluzie: aproape jumătate dintre romii deportați au murit; ponderea reală poate fi mai mare, dar nu poate fi calculată exact fără documente suplimentare.

Greșeli frecvente

• Greșit: Transnistria din 1941–1944 era o provincie românească recunoscută înainte de război.
  Corect: era un teritoriu ucrainean ocupat și administrat de România.
• Greșit: Estimarea de 280 000–380 000 reprezintă exclusiv evrei deportați din România.
  Corect: ea privește România și teritoriile aflate sub controlul ei, între care Transnistria.
• Greșit: În Transnistria au fost deportați exclusiv evrei.
  Corect: autoritățile române au deportat și romi.

Înainte și după