Evoluția PCR/PMR

Partidul Comunist din România s-a format în 1921, prin afilierea unei părți a socialiștilor la Internaționala Comunistă. A fost scos în afara legii în 1924 și a rămas periferic în interbelic. După 1944, cu sprijin sovietic și prin controlul treptat al instituțiilor, a ajuns la putere. În 1948, unirea cu social-democrații a dat numele Partidul Muncitoresc Român (PMR); în 1965 numele Partidul Comunist Român (PCR) a fost reluat. Monopolul partidului asupra vieții politice s-a încheiat prin Revoluția din 1989.

Congresul din mai 1921 a acceptat condițiile Cominternului, ceea ce a subordonat noul partid centrului de la Moscova. În 1924, partidul a fost interzis; a activat în clandestinitate, inclusiv prin organizații legale apropiate. Sprijinul său social a rămas redus. Poziția de după război a fost cu totul diferită: prezența sovietică și intervențiile politice au permis comuniștilor să controleze guvernul și să elimine opoziția. Abdicarea forțată a regelui Mihai la 30 decembrie 1947 a înlăturat monarhia.

Fuziunea din 1948 dintre Partidul Comunist și o parte a social-democraților a creat PMR. Partidul a dominat structurile de stat, economia și organizațiile de masă. Gheorghe Gheorghiu-Dej a condus până în 1965, când i-a urmat Nicolae Ceaușescu. Schimbarea numelui în PCR în 1965 nu a însemnat revenirea la competiția democratică; partidul unic a rămas. Evenimentele din decembrie 1989 au pus capăt regimului.

Exemplu rezolvat — două documente despre același partid: un act din 1924 arată interzicerea PCdR, iar unul din 1948 indică PMR ca formațiune dominantă. (1) Identificăm epoca și denumirea fiecăruia. (2) Notăm schimbarea raportului de putere: clandestinitate în primul caz, controlul statului în al doilea. (3) Căutăm evenimentele dintre date, în special ocupația sovietică, eliminarea opoziției și fuziunea din 1948. Nu explicăm ascensiunea doar printr-o schimbare de nume. Pentru interdicția din 1924, sursa este legea cunoscută drept Legea Mârzescu, care a pus partidul în afara legii; pentru cel din 1948, sursa este actul de unificare dintre cele două partide. Ambele sunt surse primare.

În interiorul partidului au existat facțiuni. Una era formată din activiști care petrecuseră războiul la Moscova, între care Ana Pauker și Vasile Luca; alta, din comuniști rămași în țară sau închiși în România, cu Gheorghiu-Dej în frunte. În 1952, Dej a îndepărtat din conducere pe Pauker și Luca, acuzați de „deviaționism”. Numărul membrilor a crescut foarte mult: în august 1944 erau, după estimări, cel mult câteva mii (adesea se citează aproximativ o mie), iar la sfârșitul regimului partidul avea aproximativ 3,8 milioane de membri. Intrarea în partid era uneori condiția pentru carieră.

Exemplu rezolvat — calcularea ponderii membrilor. Cerința: în 1989, PCR avea aproximativ 3,8 milioane de membri, iar populația României era de aproximativ 23 de milioane. Ce pondere reprezentau?

1. Împărțim: $3,8:23\approx 0,165$.
2. Transformăm în procent: aproximativ 16,5%.
3. Interpretăm: aproximativ unul din șase locuitori era membru de partid.
4. Concluzie: cifra arată extinderea partidului, dar nu măsoară convingerea membrilor; mulți se înscriseseră pentru posibilități de carieră sau din presiune.

La Congresul al XIV-lea, din noiembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a fost reales secretar general al PCR, cu puțin timp înainte de căderea regimului.

Greșeli frecvente

• Greșit: Partidul a fost la putere neîntrerupt din 1921.
  Corect: în interbelic a fost un partid mic și, după 1924, ilegal.
• Greșit: PMR și PCR au existat simultan ca două partide rivale după 1965.
  Corect: PCR a fost numele reluat al partidului conducător.
• Greșit: Reluarea numelui PCR a restabilit pluralismul.
  Corect: monopolul politic a continuat până în 1989.

Înainte și după