Instituțiile statului comunist

Statul comunist român avea Marea Adunare Națională (MAN), Consiliul de Miniștri, organe locale și instanțe. Constituția din 1965 declara însă explicit, în articolul 3, că Partidul Comunist Român este „forța politică conducătoare” a societății. De aceea, existența unui parlament și a unor alegeri nu însemna competiție politică liberă. Pentru a înțelege sistemul trebuie comparate atribuțiile scrise ale instituțiilor cu puterea exercitată prin conducerea partidului.

Constituția din 1948 a prezentat MAN ca organ suprem al puterii de stat. Constituția din 1965 a păstrat rolul formal al MAN și a afirmat conducerea PCR. MAN adopta legi și alegea sau confirma alte organe; Consiliul de Miniștri îndeplinea funcții executive. La nivel local funcționau consilii populare. Conducerea partidului stabilea însă direcțiile majore și supraveghea ocuparea posturilor importante. Acest raport între partid și stat este esențial pentru analiza deciziilor.

România a fost Republică Populară după 30 decembrie 1947 și a primit numele Republica Socialistă România în 1965. Numele statului și textele constituționale sunt repere cronologice; ele nu arată singure câtă libertate avea un cetățean. Le comparăm cu legislația, presa, dosarele și mărturiile. Articolul 4 al Constituției din 1965 descria votul și MAN, dar trebuie citit împreună cu articolul 3 despre rolul partidului.

Exemplu rezolvat — două articole constituționale: art. 3 spune că PCR conduce societatea; art. 4 descrie MAN drept organ suprem al puterii de stat. (1) Identificăm funcțiile diferite: partid și instituție statală. (2) Nu eliminăm unul dintre articole ca „eroare”. (3) Concluzia: MAN era instituția formală care adopta legi, dar direcția politică era controlată de partid. Pentru o lege concretă verificăm și documentele adoptării ei.

Alte elemente ale sistemului explică mecanismul de control. Din 1961 a funcționat Consiliul de Stat, organ permanent al MAN, care emitea decrete între sesiunile Adunării; sesiunile MAN durau doar câteva zile pe an. În 1974 a fost instituită funcția de președinte al Republicii, ocupată de Ceaușescu. Alegerile se desfășurau pe liste unice ale Frontului Democrației și Unității Socialiste, iar candidații erau aleși de partid, astfel că alegătorii nu aveau de ales între programe diferite. Funcțiile importante din stat și din economie se ocupau cu aprobarea partidului, printr-un sistem numit, în literatura de specialitate, nomenclatură. Organizarea administrativă a fost schimbată în 1968, când țara a fost împărțită în 39 de județe, în locul regiunilor create după model sovietic în 1950–1952.

Exemplu rezolvat — cine decide? Cerința: un decret al Consiliului de Stat introduce o măsură economică, iar un document de partid arată că hotărârea fusese luată în conducerea PCR cu o lună înainte. Ce deducem?

1. Identificăm emitentul formal: Consiliul de Stat, organ al statului.
2. Identificăm sursa deciziei: conducerea partidului, care a stabilit conținutul măsurii.
3. Datăm cele două documente: hotărârea de partid precede decretul cu o lună.
4. Concluzie: decretul este actul legal, dar nu arată de unde a pornit decizia; pentru a o descoperi, istoricul compară actul de stat cu documentele de partid.

Greșeli frecvente

• Greșit: Dacă exista MAN, exista automat opoziție parlamentară liberă.
  Corect: Constituția consacra conducerea PCR, iar opoziția organizată nu putea concura liber.
• Greșit: PCR și Consiliul de Miniștri erau aceeași instituție.
  Corect: partidul stabilea direcția politică, guvernul era organ al statului.
• Greșit: Constituția din 1965 nu menționa PCR.
  Corect: articolul 3 îi definea rolul conducător.

Înainte și după