Ghicitori grele pentru copii

E singurul mamifer care poate zbura. Ziua doarme cu capul în jos, iar noaptea vânează insecte.

Are opt picioare și nu e insectă. Își țese singur o plasă ca să prindă muște.

Are aripi, dar nu zboară. Înoată foarte bine și merge legănat, ca într-un frac alb cu negru.

Trăiește în deșert și poate merge multe zile fără să bea apă. Are una sau două cocoașe pe spate.

Noaptea vede foarte bine, zboară fără zgomot și își poate întoarce capul aproape de tot în spate. Face „uhu”.

Am fost mai întâi omidă și m-am închis într-o crisalidă. Acum am aripi colorate și zbor din floare în floare.

Crește pe pământ, pe o tulpină care se târăște. E mare, rotund și oranj, cu semințe plate. O zână l-a prefăcut în trăsură pentru Cenușăreasa.

Crește înalt, cu frunze lungi ca niște panglici. Are un știulete plin de boabe galbene. Din făina lui se face mămăliga.

Are căței, dar nu latră. Miroase puternic și se pune în mâncare pentru gust. Unii spun că alungă vampirii.

Surioare verzi și rotunde stau în rând într-o păstaie, ca într-un tren. Când o deschizi, ele se rostogolesc.

Are mai întâi o haină verde, care pătează mâinile, apoi o coajă tare, ca lemnul. Înăuntru e un miez cu cute, care seamănă cu un creier mic.

Are pielița acoperită cu un puf fin și un sâmbure mare și zbârcit. Miezul ei e galben, dulce și suculent.

Cade din nori, mic și ușor, ca un puf de gheață. Are șase raze, ca o steluță, și se topește pe mână.

Are picioare lungi și roșii, cioc lung și roșu și își face cuib mare pe stâlpi sau pe coșuri. Toamna pleacă în Africa.

Verde primăvara, auriu vara. Spicele lui se seceră, iar din boabe se face făina, apoi pâinea.

Le îmbraci pe mâini, iarna, când afară e ger. Sunt în pereche: una pentru mâna dreaptă, una pentru cea stângă.

Mic și rotunjit, apare pe creanga goală la început de primăvară. Înăuntrul lui stă ascunsă o frunză sau o floare.

Iarna ne încălzește în odaie. În ea ard lemne, pe ea se așază ceainicul, iar prin țeava ei iese fumul.

O minge pe un suport, cu continente și oceane desenate. O învârți și vezi toată planeta.

O carte mare cu hărți colorate: munți, râuri, mări și țări. Îl deschizi ca să găsești unde se află un oraș.

O carte groasă în care cuvintele sunt așezate în ordinea literelor, fiecare cu explicația ei.

Are două brațe: unul cu ac, altul cu mină. Cu el desenezi cercuri perfecte, la geometrie.

Registru în care învățătoarea scrie notele și prezența elevilor. Copiii îl privesc cu emoție.

Stă în cap, apărat de craniu. Comandă tot corpul: gândește, ține minte și visează.

Sunt doi, în piept. Se umflă și se dezumflă când respirăm și primesc aerul prin nas sau prin gură.

Are peste două sute de oase, ne ține drepți și stă ascuns sub piele. În filme se vede alb, cu craniu și coaste.

Se află în burtă și seamănă cu un sac care primește mâncarea și o frământă. Când ți-e foame, chiorăie.

Două perdele mici, care se închid peste ochi când dormi și se mișcă repede când clipești.

Un șir de oase mici, așezate ca mărgelele pe un fir, în mijlocul spatelui. Ne ține drepți și ne lasă să ne aplecăm.

Se încălzește și netezește hainele șifonate. Atenție, nu-l atinge: frige!

Mănâncă praful de pe covor și face zgomot mare. Are furtun și un sac.

O ții în mână și o pornești dintr-un buton. Luminează drumul când e întuneric afară.

Are dinți, dar nu mușcă. Trece prin păr și îl netezește.

Are un ochi, dar nu vede. O ață trece prin el, iar el coase hainele rupte.

Cu cât arde mai mult, cu atât se face mai mică. Când o aprinzi, plânge cu lacrimi de ceară.

Dimineața apar pe iarbă și pe pânze de păianjen picături mici de apă, care sclipesc la soare și dispar când se încălzește.

Cade din nori vara, sub formă de bile mici de gheață. Bubuie pe acoperiș și poate strica geamurile și grădina.

E un munte care aruncă foc, fum și lavă din vârf. În adâncul pământului, roca e topită.

Strigi într-o vale sau într-o peșteră și îți răspunde cu vocea ta, dar nu e nimeni acolo.

Te urmărește oriunde mergi, dacă e lumină. Nu o poți prinde și dispare în întuneric.

E un râu de gheață care se mișcă foarte încet între munții înalți.

Știe să repare prizele, becurile și firele prin care trece curentul, fără să pățească nimic.

Poartă un costum special și o cască mare. Pleacă cu racheta și plutește în spațiu.

Poartă pălărie cu plasă, ca să nu-l înțepe. Are grijă de albine și scoate mierea.

Doctorul animalelor: vindecă pisici, câini, vaci și cai.

Păzește cărțile, te ajută să o găsești pe cea potrivită și ți-o împrumută pentru câteva săptămâni.

O navă care merge pe sub apă. Prin periscop, cei dinăuntru văd ce e deasupra.

Se ridică de pe sol cu foc la coadă, spre stele. Duce astronauții în spațiu.

E un tren care merge pe sub oraș, prin tuneluri. Se coboară la el pe scări rulante.

Un coș mare, de care atârnă o pânză uriașă și colorată, umflată cu aer încălzit. Se ridică încet pe cer, iar cei din coș privesc lumea de sus.

O navă lată, care duce peste apă mașini, cu tot cu oameni, de pe un mal pe altul.

O navă mare de lemn, din vremea piraților, care se mișcă doar cu ajutorul vântului.

Noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. Rămânem treji până la miezul nopții, numărăm secundele și ne urăm „La mulți ani!”.

Pe 1 iunie e sărbătoarea ta: sunt petreceri, jocuri în parc și cadouri.

Pe 1 decembrie ne îmbrăcăm în albastru, galben și roșu. Sărbătorim țara noastră, cu parade și drapele.

Se coace de Paște: un aluat dulce, cu brânză și stafide în mijloc.

Pe 24 februarie, după o veche tradiție românească, se spune că păsările își caută perechea. Oamenii sărbătoresc prietenia și dragostea.

Într-o duminică din luna mai, cea care ne crește și ne iubește primește flori, desene și poezii, iar noi îi spunem „Te iubesc!”.

Își deschide coada ca un evantai mare, plin de ochi verzi-albaștri, și se plimbă de parcă ar fi cel mai frumos din lume. Dar când strigă, sună ca o pisică ce miaună speriată.

Nu are dulap, dar își schimbă hainele după dispoziție și după cât de cald îi e. Un ochi se uită într-o parte, celălalt în alta, iar limba lui lungă prinde muște.

Doarme aproape toată ziua, agățat de crengi, și mănâncă mereu aceleași frunze de eucalipt. Seamănă cu un ursuleț cu urechi rotunde, dar nu e urs.

Stă în apă cu ochii și nările afară și deschide gura atât de mare, încât ar încăpea în ea o minge de fotbal. Numele lui, din greacă, înseamnă „cal de râu”, deși nu seamănă deloc cu un cal.

Un cal în pijama cu dungi albe și negre. Nu există două la fel, așa cum nici amprentele tale nu seamănă cu ale altcuiva. O trecere de pietoni îi poartă numele.