Vegetația, fauna și solurile României

Vegetația României se schimbă odată cu înălțimea, temperatura și apa. În câmpiile mai uscate sunt pajiști și silvostepă; pe dealuri cresc păduri de stejar și fag. Mai sus, în Carpați, urmează conifere, apoi jnepenișuri și pajiști alpine. Această succesiune se numește etajare. În Delta Dunării sunt stufărișuri și plante iubitoare de apă. Oamenii au transformat o parte din vegetația naturală în terenuri cultivate și așezări.

Solul este stratul de la suprafață în care cresc plantele. În multe câmpii apare cernoziomul, bogat în humus și bun pentru agricultură. Sub păduri apar soluri de pădure, iar în munți solurile pot fi subțiri pe versanți. Dacă pădurea este tăiată, ploaia poate lua solul la vale. Animalele depind de habitate: ursul și râsul în pădurile carpatice, capra neagră în munții înalți, pelicanii în Deltă. Parcul Național Retezat și Rezervația Biosferei Delta Dunării protejează medii diferite.

Etajele de vegetație au altitudini orientative: stejarul între 200 și aproximativ 500–600 m, fagul între 500–600 și 1 200 m, coniferele între 1 200 și 1 800 m, iar peste 1 800 m urmează zona subalpină. Pe dealuri și în munții joși cresc păduri de foioase, mai sus brad și molid. Floarea-de-colț este o plantă protejată din munții înalți.

Exemplu. Pe un drum din Bărăgan spre Munții Făgăraș, trecem de la câmpuri și cernoziom la păduri, apoi la pajiști alpine. Nu găsim aceeași vegetație la toate altitudinile, deoarece temperatura și umezeala se schimbă.

Exemplu rezolvat. Ce vegetație găsești pe un deal de 400 m și pe un munte la 1 500 m?

1. La 400 m ești în intervalul 200–600 m: păduri de stejar.
2. La 1 500 m ești în intervalul 1 200–1 800 m: păduri de conifere.
3. Prin urmare, vegetația se schimbă pe măsură ce urci.

Distribuția se explică prin zonare latitudinală la câmpie și etajare altitudinală în munți. În Bărăgan și Dobrogea mai uscată se întâlnesc stepă, silvostepă și cernoziomuri; spre dealuri urmează păduri de stejar și fag pe luvisoluri și cambisoluri. În Carpați, coniferele sunt legate de soluri montane mai acide, iar la înălțimi mari pajiștile alpine au soluri subțiri. În luncile Dunării apar soluri aluviale, iar în Delta Dunării, terenuri umede și stufărișuri. Limitele etajelor se schimbă cu expunerea versantului, ploile și intervenția omului. Tăierea pădurii ori pășunatul excesiv poate accelera eroziunea, deoarece stratul de sol se reface lent.

Fauna urmează etajele de vegetație. În pădurile de foioase și de conifere din Carpați trăiesc ursul brun, lupul, râsul, cerbul și cocoșul de munte. Deasupra limitei pădurii, pe stâncării și pajiști alpine, trăiesc capra neagră (în Retezat și Făgăraș) și acvila de munte. În stepa și silvostepa din sud și est trăiesc rozătoare ca popândăul, iar Dobrogea are specii din sudul continentului. Delta Dunării este locul păsărilor de apă: pelicanul comun, pelicanul creț, egretele și cormoranii, dar și al peștilor de apă dulce, ca somnul, crapul și știuca; sturionii migrează din Marea Neagră spre Dunăre. Fauna se schimbă odată cu habitatul: dacă pădurea este tăiată sau zona umedă este drenată, animalele își pierd hrana și adăpostul.

Etajarea este o schimbare a plantelor odată cu altitudinea: în munți, temperatura scade, iar precipitațiile cresc. Pe măsură ce urci, durata sezonului de vegetație se micșorează, de aceea copacii mari lasă locul arbuștilor și pajiștilor. Solul se formează lent din rocă, aer, apă, plante și organisme; un strat gros de cernoziom se formează în sute de ani, iar pierderea lui prin eroziune este aproape ireversibilă la scara vieții omului.

Un teren cu pădure păstrează mai mult timp apa din ploi decât unul fără copaci, pentru că rădăcinile și litiera frunzelor încetinesc scurgerea de pe versanți.

Exemplu analizat. În lunca Dunării lângă Brăila, apa depune aluviuni și menține soluri diferite de cernoziomurile de pe câmpurile mai înalte din Bărăgan. Pe hartă comparăm vegetația iubitoare de umezeală a luncii cu silvostepa câmpiei; diferența apare la distanță mică, fără o schimbare mare a latitudinii. Aici relieful local și apa explică mai mult decât etajarea montană.

Exemplu rezolvat 1 — de la stejar la zona subalpină. Între un loc de 400 m (stejar) și unul de 2 000 m (zonă subalpină) diferența este $2000-400=1600$ m. Pe această diferență trec patru etaje: stejar, fag, conifere și zona subalpină. Fiecare dintre etajele de fag și de conifere are aproximativ $1200-600=600$ m, respectiv $1800-1200=600$ m grosime.

Exemplu rezolvat 2 — temperatura pe versant. Între un loc situat la 400 m și limita superioară a pădurii, la 1 800 m, diferența de altitudine este $1800-400=1400$ m. Cu gradientul de 0,6 °C la 100 m, temperatura medie scade cu $1400/100\cdot 0,6=8,4$ °C, de aceea la 1 800 m coniferele lasă locul jnepenișurilor.

Vegetația, fauna și solurile României: fișe de lucru de tipărit

Două fișe de geografie pentru clasa a IV-a, legate de lecția „Vegetația, fauna și solurile României”. Prima fixează reperele, iar a doua le folosește în situații noi. Fiecare fișă include cheia răspunsurilor.

• 

  Vegetația, fauna și solurile României: repere

  Deschide fișa
• 

  Vegetația, fauna și solurile României: aplicații

  Deschide fișa

Greșeli frecvente

• Greșit: Toate solurile României sunt cernoziomuri.
  Corect: Solurile diferă după climă, rocă, relief și vegetație.
• Greșit: Solurile sunt identice în stepă și în zona alpină.
  Corect: Clima, vegetația și relieful contribuie la formarea unor soluri diferite.
• Greșit: Pădurile de conifere cresc în câmpie.
  Corect: Coniferele se întâlnesc, în general, peste 1 200 m, în munți.

Înainte și după