Marile forme de relief

Pe suprafața Pământului se întâlnesc munți, dealuri, podișuri, câmpii și depresiuni. Munții au altitudini și pante mari; dealurile sunt mai joase și au culmi rotunjite; podișurile sunt întinderi mai înalte decât câmpiile, tăiate de văi. Câmpiile au de obicei altitudini mici și pante line. O depresiune este o zonă mai joasă decât unitățile care o înconjoară. Numele formei de relief nu spune singur din ce roci este făcută sau dacă este locuită.

În România, Carpații sunt munți, Subcarpații sunt dealuri și depresiuni, Podișul Moldovei este podiș, iar Câmpia Română este câmpie. Vârful Moldoveanu, în Carpații Meridionali, are 2 544 m. În lume, muntele Everest din Himalaya atinge aproximativ 8 849 m după măsurătoarea anunțată în 2020. Într-o hartă fizică, culorile pot reprezenta altitudini: verifică legenda, fiindcă aceeași nuanță nu are neapărat aceeași semnificație pe orice hartă.

Și fundul oceanelor are relief. Acolo se află câmpii submarine, dorsale muntoase și fose foarte adânci. Groapa Marianelor coboară la aproape 11 000 m sub nivelul mării. Suprafața Pământului nu este, așadar, netedă nici pe uscat, nici sub apă. Compară altitudinea unui deal, a unui vârf montan și adâncimea unei fose: toate se măsoară față de nivelul mediu al mării, dar fosa se află sub acest nivel.

Oamenii trăiesc și lucrează diferit în fiecare formă de relief. În câmpii se cultivă cereale, iar orașele se dezvoltă ușor; pe dealuri se plantează vii și pomi; în munți se întâlnesc păduri, pășuni și turism; în podișuri se combină agricultura cu creșterea animalelor.

Pe harta fizică, formele de relief se recunosc după culori: verdele este de obicei pentru câmpii, galbenul și brunul pentru dealuri, podișuri și munți.

În geografia școlară, câmpiile sunt adesea sub 200–300 m, dealurile și podișurile ajung frecvent până la 800–1 000 m, iar munții depășesc de regulă aceste altitudini. Aceste praguri sunt orientative: forma, panta, geneza și poziția față de unitățile vecine contează și ele. De pildă, Câmpia Transilvaniei are aspect colinar, deși numele conține „câmpie”.

Pe fundul oceanelor, dorsalele medio-oceanice se formează la depărtarea plăcilor. Fosele oceanice se formează unde o placă oceanică se subduce sub alta. Groapa Marianelor, lângă arcul insulelor Mariane, este exemplul clasic. Munții Himalaya au rezultat din coliziunea continentelor, pe când Câmpia Amazonului este modelată de acumularea sedimentelor și de râul Amazon.

După origine, munții pot fi de cutare (Alpii, Carpații, Himalaya), vulcanici (Harghita, Fuji) sau de blocuri (horsturi, ca Munții Vosgi). Podișurile pot fi structurale, formate din strate orizontale (Podișul Moldovei), sau vulcanice. Câmpiile pot fi de acumulare (aluviale, ca Câmpia Română), structurale sau marine. Depresiunile pot fi intramontane (Brașov), de contact sau tectonice. Forma reliefului și altitudinea lui influențează clima, râurile, solurile, vegetația și așezările umane.

Relieful se reprezintă pe hărți prin curbe de nivel (izohipse), linii care unesc punctele aflate la aceeași altitudine. Cu cât curbele sunt mai apropiate, cu atât panta este mai mare. O depresiune se recunoaște prin curbe închise cu valori mai mici spre centru, iar un vârf prin curbe închise cu valori mai mari spre centru. Cititorul hărții poate astfel calcula altitudinea unui punct, panta unui versant și diferența de nivel dintre două locuri.

Pentru a măsura altitudinea, geografii folosesc nivelul mediu al mării ca origine, numit altitudine zero; în România, altitudinile se raportează la nivelul Mării Negre.

Exemplu rezolvat 1 — diferența de nivel. Diferența aproximativă de nivel dintre Everest, la 8 849 m, și o adâncime de 11 000 m în Groapa Marianelor este $8849+11000=19849$ m. Adunăm valorile deoarece una se află deasupra, iar cealaltă sub nivelul mării.

Exemplu rezolvat 2 — panta unui versant. Pe o hartă, între două puncte aflate la 3 km distanță orizontală există o diferență de altitudine de 600 m. Panta este $600/3000=0,2$, adică 20%, iar unghiul versantului este $\arctan (0,2)\approx 11,3^{\circ }$. Un versant cu panta de 20% este mai abrupt decât un deal obișnuit, dar mult mai puțin abrupt decât un perete de munte.

Exemplu rezolvat 3 — clasificarea după altitudine. O unitate de relief are altitudini între 100 și 250 m, cu pante line: este o câmpie. Alta are 400–900 m, culmi rotunjite și văi largi: este un deal sau un podiș, după întindere și structură. O a treia depășește 1 800 m, cu pante mari: este munte.

Marile forme de relief: fișe de lucru de tipărit

Două fișe de geografie pentru clasa a IV-a, legate de lecția „Marile forme de relief”. Prima fixează reperele, iar a doua le folosește în situații noi. Fiecare fișă include cheia răspunsurilor.

• 

  Marile forme de relief: repere

  Deschide fișa
• 

  Marile forme de relief: aplicații

  Deschide fișa

Greșeli frecvente

• Greșit: Orice loc sub 1 000 m este câmpie.
  Corect: Forma, panta și geneza contează; există dealuri și podișuri sub această altitudine.
• Greșit: Fundul oceanului este plat.
  Corect: Are dorsale, câmpii submarine și fose.
• Greșit: Fosele oceanice apar la orice margine de placă.
  Corect: Se formează în zone de subducție.
• Greșit: Un munte se deosebește de un deal doar prin culoare pe hartă.
  Corect: Munții au altitudini și pante mai mari, iar harta indică prin culori treptele de altitudine.

Înainte și după