Componentele hărții

O hartă reprezintă un teritoriu văzut de sus și micșorat. Înainte să o citești, caută titlul: el spune ce teritoriu și ce fenomen sunt arătate. Legenda explică culorile și semnele convenționale. Scara leagă distanța de pe hartă de cea de pe teren, iar săgeata nordului te ajută să așezi harta în direcția potrivită.

Semnele pot fi punctuale (un oraș), liniare (un râu sau o șosea) și areale (un lac sau o pădure). Un punct pentru un oraș nu înseamnă că orașul nu are suprafață; simbolul îl face vizibil la scara hărții. Albastrul este folosit frecvent pentru ape, însă sensul fiecărei culori se verifică în legendă. O hartă fizică arată relieful și apele; una administrativă arată județe ori state.

Pe harta României, localizează Bucureștiul după simbolul orașelor și Dunărea după semnul râurilor. Verifică apoi nordul și scara înainte să compari distanțe. Numele autorului, sursa datelor și anul realizării spun cât de actuală este harta, mai ales dacă arată populație ori drumuri.

Citește orice hartă în patru pași: titlul (ce arată), legenda (ce înseamnă semnele), scara (cât este micșorată) și nordul (cum este orientată). Apoi cauți locul care te interesează. Dacă harta are o rețea de pătrate, folosești literele și numerele de pe margine ca să găsești un loc mai repede.

Pe hărțile geografice, culorile arată de multe ori altitudinea: verdele pentru câmpii, galbenul și portocaliul pentru dealuri și podișuri, brunul pentru munți, iar albastrul pentru ape. Pe harta unui județ, fiecare localitate are un simbol, iar reședința județului are un simbol mai mare.

Pe hărțile mai vechi poți găsi nume de locuri schimbate astăzi, de aceea harta se citește împreună cu data ei.

Elementele matematice ale hărții sunt scara, rețeaua de paralele și meridiane și cadrul; elementele de conținut sunt fenomenele reprezentate prin semne și culori. Titlul, legenda, sursa, autorul și data sunt elemente explicative ori complementare. Proiecția transformă suprafața curbă a Terrei într-un plan și introduce deformări; pentru o măsurătoare exactă trebuie cunoscute scara și proiecția.

După conținut, hărțile pot fi generale (relief, ape, localități, granițe, la scară mică) sau tematice (clima, populația, resursele, agricultura). După scară, se deosebesc planurile (scară mare), hărțile topografice (aproximativ 1:10 000 – 1:200 000) și hărțile geografice (scară mică). Semnele convenționale sunt punctuale, liniare și areale; pe hărțile tematice se folosesc și diagrame și izolinii (linii care unesc puncte cu aceeași valoare, de exemplu izotermele). Relieful se reprezintă prin curbe de nivel, culori hipsometrice (pe trepte de altitudine) și cote (altitudini scrise lângă un vârf sau un punct).

Proiecțiile cartografice sunt de trei tipuri principale: cilindrice, conice și azimutale. Nicio proiecție nu păstrează simultan formele, suprafețele și distanțele; de aceea se alege proiecția potrivită scopului hărții. Harta se citește critic: se verifică anul, autorul și sursa datelor, precum și proiecția și scara.

Cartografii aleg ce să reprezinte și ce să omită (generalizarea cartografică): pe o hartă la scară mică nu încap toate satele, deci se păstrează cele mai mari. Din acest motiv absența unei localități de pe o hartă nu înseamnă că ea nu există.

Exemplu analizat — harta topografică USGS. Pe o planșă USGS la 1:24 000, apele sunt marcate în albastru, curbele de nivel în brun, iar drumurile și construcțiile prin semne distincte. O curbă de nivel unește locuri cu aceeași altitudine; intervalul dintre curbe este scris în marginea hărții. Interpretarea unui râu cere să urmărești semnul liniar al apei, nu să confunzi o curbă de nivel cu o albie.

Exemplu rezolvat 1 — panta dintre două curbe de nivel. Pe o hartă topografică la 1:25 000, curbele de nivel sunt la 20 m diferență, iar distanța dintre două curbe vecine este de 2 cm. Distanța reală este $2\cdot 250=500$ m (1 cm = 250 m la această scară). Panta este $20/500=0,04$, adică 4%: un teren aproape plat. Dacă distanța dintre curbe ar fi de 0,4 cm (100 m), panta ar fi 20%, deci un versant abrupt.

Exemplu rezolvat 2 — recunoașterea semnelor. Un triunghi pe un vârf muntos și numărul 2 544 este o cotă (altitudinea punctului în metri); un cerc umplut lângă o linie roșie reprezintă o localitate pe un drum; o linie albastră subțire este un râu (semn liniar), iar o pată albastră întinsă este un lac (semn areal). Sensul exact se verifică în legenda hărții, pentru că simbolurile pot diferi între hărți.

Componentele hărții: fișe de lucru de tipărit

Două fișe de geografie pentru clasa a IV-a, legate de lecția „Componentele hărții”. Prima fixează reperele, iar a doua le folosește în situații noi. Fiecare fișă include cheia răspunsurilor.

• 

  Componentele hărții: repere

  Deschide fișa
• 

  Componentele hărții: aplicații

  Deschide fișa

Greșeli frecvente

• Greșit: Titlul și legenda au același rol.
  Corect: Titlul spune ce arată harta; legenda explică simbolurile.
• Greșit: Orice pată albastră este un lac.
  Corect: Culoarea se interpretează împreună cu forma și legenda.
• Greșit: O hartă poate fi citită corect fără să te uiți la legendă.
  Corect: Culorile și semnele au sensuri diferite pe hărți diferite; legenda le explică.

Înainte și după