Zone naturale și peisaje

O zonă naturală este o regiune mare în care clima, solurile, plantele și animalele au trăsături asemănătoare. De la Ecuator spre poli întâlnim pădure ecuatorială, savană, deșert, apoi în zona temperată peisaj mediteraneean, stepă sau preerie, pădure de foioase și taiga; spre latitudini mari urmează tundra și zona polară. Munții au etaje naturale proprii.

Amazonia este un exemplu de pădure ecuatorială, Sahara de deșert, stepele din Kazahstan de pajiște temperată uscată, iar nordul Scandinaviei de tundră. Limitele zonelor nu sunt drepte, pentru că mările, relieful și circulația aerului schimbă clima locală.

Temperatura și precipitațiile sunt cele două condiții care explică mult din această așezare. Totuși, la aceeași latitudine, o coastă umedă și interiorul uscat al continentului pot avea peisaje diferite. În deșertul Sahara, puține plante rezistă fără apă; în tundra nordică, frigul și solul înghețat limitează arborii. În Carpați, urcarea pe munte schimbă mediul asemănător unei călătorii dintr-o zonă mai caldă spre una rece. O zonă naturală poate fi și transformată: câmpurile din Bărăgan ocupă astăzi terenuri unde vegetația era de stepă și silvostepă.

Zonele naturale se schimbă treptat unele în altele: între pădure și stepă se află silvostepa, iar între savană și deșert semideșertul. În fiecare, plantele și animalele sunt adaptate: arborii cu frunze căzătoare din pădurea temperată își pierd frunzele iarna, cactușii din deșert păstrează apa în tulpini, iar renul din tundră are blană deasă.

Pe harta lumii, zonele naturale formează benzi aproape paralele cu Ecuatorul, dar benzile se rup și se deformează acolo unde sunt munți sau oceane.

Exemplu rezolvat. În ce zonă naturală se află o regiune cu veri calde și uscate, ierni blânde și ploioase și arbuști veșnic verzi?

1. Veri uscate și ierni ploioase caracterizează climatul mediteranean.
2. Arbuștii veșnic verzi cu frunze mici și tari rezistă la seceta de vară.
3. Regiunea aparține deci zonei mediteraneene, ca în sudul Italiei, Grecia sau sudul Spaniei.

Pădurea ecuatorială are temperaturi de ordinul 25–28 °C în toate lunile și, în multe regiuni, peste 2 000 mm de ploaie pe an; pe solurile intens spălate de ploi se formează soluri feralitice (lateritice), iar nutrienții se găsesc în mare parte în vegetație. Savana are un sezon ploios și unul secetos. În clasificarea USGS, un mediu arid primește în general sub 250 mm/an: apa puțină limitează plantele, chiar dacă temperaturile nu sunt foarte ridicate. Stepele au precipitații moderate și cernoziomuri bogate în humus; acestea au încurajat cultivarea cerealelor. În taiga, descompunerea lentă a resturilor vegetale favorizează podzolurile acide. În tundră, vara scurtă și solul înghețat în adâncime limitează arborii. Astfel clima schimbă vegetația, iar vegetația contribuie la formarea solului.

Intervalele de precipitații sunt orientative: pădurea ecuatorială depășește 2 000 mm/an; savana are 500–1 500 mm, cu sezon secetos; stepa 250–500 mm; deșertul sub 250 mm; pădurea temperată de foioase 500–1 500 mm; taigaua 400–1 000 mm; tundra sub 250 mm. Temperatura separă taigaua (veri scurte, ierni lungi de ordinul −30 °C) de tundră, unde luna cea mai caldă are sub 10 °C și solul rămâne înghețat în adâncime (permafrost). Fiecare zonă are specii-simbol: elefantul și zebra în savană, cămila în deșertul din Asia, lupul și ursul în taiga, renul în tundră. Zonele naturale sunt puternic modificate de om: stepa și pădurea au fost transformate în terenuri agricole, iar pădurea ecuatorială este defrișată pentru culturi și pășuni.

Exemplu analizat. Pentru Manaus (Brazilia), NASA arată în seria climatică 1970–2000 o temperatură medie lunară de 27–28 °C și 2 323 mm precipitații pe an; apa și căldura susțin pădurea ecuatorială deasă. Într-un deșert arid, pragul folosit de USGS este sub 250 mm/an. Raportul 2 323 ÷ 250 ≈ 9,3 arată că Manaus primește de peste nouă ori mai multă apă decât limita superioară a categoriei aride. Este o comparație între o stație reală și un prag climatic, nu o valoare unică pentru toată Sahara.

Exemplu rezolvat 1 — încadrare după temperatura lunii celei mai calde. O stație are în iulie 8 °C ca medie a lunii celei mai calde: sub 10 °C, deci clima este de tundră (ET). Dacă luna cea mai caldă ar avea 16 °C și iernile ar fi foarte lungi, se vorbește de climat subarctic și de taiga.

Exemplu rezolvat 2 — comparația ploilor. Un loc cu 450 mm pe an se află în intervalul stepei (250–500 mm). Un altul cu 1 800 mm este de 4 ori mai ploios ($1800/450=4$) și poate avea pădure de foioase sau, dacă temperaturile sunt mari, savană umedă.

Greșeli frecvente

• Greșit: Orice deșert este fierbinte.
  Corect: Ariditatea este criteriul principal.
• Greșit: Peisajul agricol din Bărăgan este încă stepă naturală.
  Corect: Este puternic transformat de oameni.
• Greșit: Toate zonele naturale au limite precise, desenate ca linii pe hartă.
  Corect: Trecerea este treptată, prin zone de tranziție (silvostepa, semideșertul).

Înainte și după