Repartiția viețuitoarelor

Plantele și animalele nu trăiesc peste tot la fel. Căldura, apa, lumina și solul influențează unde se pot dezvolta. În jurul Ecuatorului, ploile și căldura susțin pădurea ecuatorială; spre tropice apar savane și deșerturi. În zona temperată întâlnim vegetație mediteraneană, stepă, păduri de foioase și taiga de conifere; mai spre poli sunt tundra și zone cu foarte puțină vegetație.

În munți, vegetația se schimbă cu altitudinea: la poale pot fi foioase, apoi conifere, iar deasupra limitei pădurii pajiști alpine. Animalele sunt legate de plantele și hrana din habitat, dar pot migra între regiuni.

Într-un loc, habitatul oferă hrană, apă și adăpost. Cămilele au adaptări pentru lipsa apei, iar urșii polari pentru frigul arctic; nu ar supraviețui la fel în habitate schimbate între ele. Păsările migratoare folosesc habitate diferite în timpul anului. În România, Delta Dunării adăpostește păsări de apă, iar Carpații au păduri și pajiști pentru viețuitoare montane. Granițele dintre zone nu sunt garduri: o schimbare a ploilor, a temperaturii sau a folosirii terenului poate muta ori fragmenta habitatele.

Zonele de vegetație se succed de la Ecuator spre poli după căldură și umiditate. Același lucru se întâmplă și pe un munte înalt, unde, în loc de zeci de grade de latitudine, urci câteva sute de metri: pădurile de foioase lasă locul coniferelor, iar deasupra limitei pădurii urmează jnepenișurile și pajiștile alpine.

Plantele sunt adaptate la locul lor: arborii din taiga au frunze în formă de ace care rezistă gerului, iar plantele din deșert au rădăcini lungi, care caută apa adânc în pământ.

Exemplu rezolvat. Un loc are temperatura medie anuală de 26 °C și 2 400 mm de ploi pe an. Ce vegetație găsim acolo?

1. Temperatura de 26 °C arată că locul este în zona caldă, fără iarnă.
2. Precipitațiile de 2 400 mm pe an sunt foarte bogate.
3. Căldura și apa din abundență susțin pădurea ecuatorială, cu arbori înalți și foarte multe specii, ca în Amazonia.

În pădurile ecuatoriale ale Amazoniei există arbori înalți, liane și o mare diversitate de insecte și păsări. În savanele africane, ierburile alternează cu arbori răzleți și susțin erbivore mari. În Sahara, plantele sunt rare sau concentrate în oaze. Stepele Eurasiei au ierburi adaptate verilor uscate; taigaua din Siberia și Canada este dominată de conifere, iar în tundră vara scurtă permite mușchi, licheni și arbuști mici. Distribuția nu depinde numai de climă: solurile, focul, omul și istoria speciilor schimbă hotarele zonelor.

Distribuția viețuitoarelor urmărește două gradiente: cel latitudinal (spre poli scad temperatura și durata sezonului de vegetație) și cel altitudinal. Diversitatea speciilor este mai mare în zona caldă și umedă: pădurile ecuatoriale conțin mult mai multe specii decât taigaua sau tundra. Fiecare regiune mare are și specii endemice, care nu trăiesc în altă parte, ca marsupialele din Australia sau lemurienii din Madagascar; izolarea de alte continente a făcut ca aici să evolueze organisme diferite. Limitele arealelor se deplasează odată cu clima: în ultimele decenii, multe specii de plante și păsări din Europa au avansat spre nord și la altitudini mai mari.

Distribuția depinde și de relațiile dintre specii: prădători și pradă, plante și polenizatori, concurență pentru hrană și lumină. Introducerea unei specii într-un loc nou poate schimba echilibrul.

Exemplu analizat. În Carpații României, urcarea de la depresiuni spre culmi aduce, în linii mari, păduri de fag, apoi de molid și, sus, pajiști alpine. Temperatura scade cu altitudinea, iar sezonul de vegetație se scurtează. Capra neagră folosește abrupturile și pajiștile înalte, în timp ce multe specii de foioase cresc mai jos. Limitele etajelor diferă între versanți după expoziție și umezeală.

Exemplu rezolvat 1 — etajele din Carpați. Dacă limita superioară a pădurii se află în Carpații Meridionali în jurul altitudinii de 1 800 m, iar vârful Omu (Bucegi) are 2 505 m, între limita pădurii și vârf sunt $2505-1800=705$ m. Ei acoperă etajul subalpin, cu jnepeniș (aproximativ între 1 800 și 2 200 m), și etajul alpin, cu pajiști (de la circa 2 200 m în sus). Cu gradientul de 0,6 °C la 100 m, temperatura medie scade pe această porțiune cu $705/100\cdot 0,6\approx 4,2$ °C.

Exemplu rezolvat 2 — încadrarea unei stații. O stație are media anuală de 22 °C și 150 mm precipitații pe an: precipitațiile sub 250 mm arată ariditate, deci vegetația este de deșert sau semideșert. O altă stație are 6 °C și 600 mm: este o zonă temperată rece, cu păduri de conifere sau foioase. O a treia are 25 °C și 1 000 mm, cu o lună foarte secetoasă: este o savană, cu ierburi înalte și arbori rari.

Greșeli frecvente

• Greșit: Toate zonele calde sunt deșertice.
  Corect: Amazonia este caldă și umedă.
• Greșit: Limita pădurii se află la aceeași altitudine pe orice munte.
  Corect: Depinde de climă și condiții locale.
• Greșit: Animalele pot trăi în orice zonă, dacă au hrană.
  Corect: Fiecare specie are limite de temperatură, apă și adăpost; cămila nu ar supraviețui în tundră, nici ursul polar în deșert.

Înainte și după