Prezentare, sunete și primele repere

Prezentarea de bază răspunde la întrebări diferite, iar fiecare formulă are verbul ei.

Salut ! este pentru colegi, Bonjour ! pentru ziua, Bonsoir ! pentru seara, Au revoir ! la despărțire. Vârsta se spune cu avoir (J’ai douze ans), nu cu être, și cere un număr: zéro, un, deux, trois, quatre, cinq, six, sept, huit, neuf, dix, onze, douze, treize, quatorze, quinze, seize, apoi dix-sept, dix-huit, dix-neuf, vingt, apoi vingt et un (21), vingt-deux (22), trente (30), quarante (40), cinquante (50), soixante (60), soixante-dix (70), quatre-vingts (80), quatre-vingt-dix (90), cent (100). Numerele 21, 31, 41, 51, 61 și 71 se formează cu „et”: trente et un, soixante et onze. Naționalitatea se acordă cu persoana și se scrie cu literă mică: roumain, roumaine; français, française; italien, italienne; belge și suisse au aceeași formă la ambele genuri. La feminin se aude și n: roumain [ʁumɛ̃], roumaine [ʁumɛn].

Accentele sunt parte din cuvânt. É se citește [e] (école), è și ê se citesc [ɛ] (frère, fête). Accentul poate deosebi cuvinte: à (la) și a (are), où (unde) și ou (sau). Cedila face ca ç să se citească [s] (garçon). Trema (¨) arată că vocala se pronunță separat de cea dinainte: Noël [nɔɛl], maïs [mais]. Vocalele u [y] (tu, rue) și eu [ø] nu există în română: [y] se obține spunând i cu buzele rotunjite. Grupul ou se citește [u], ca u românesc. Vocalele nazale (an/en, in/ain, on) nu pronunță n separat: bon [bɔ̃], enfant, vingt; dar în bonne [bɔn] n se aude, fiindcă urmează o vocală. E final al cuvintelor lungi nu se pronunță: table [tabl]. În cuvintele mici și în silaba de început, e se rostește slab, [ə]: je [ʒə], le [lə], demain [dəmɛ̃].

Elidarea scoate vocala finală a cuvintelor mici înaintea unei vocale sau a lui h muet și o înlocuiește cu apostrof: l’école, j’habite, d’accord, qu’est-ce que. Nu se elidează înaintea lui h aspirat: le héros. Legătura obligatorie (liaison) apare între articol sau numeral și nume, între pronume și verb: les amis [lezami], deux ans [døzɑ̃], dix ans [dizɑ̃], ils ont [ilzɔ̃]. În scris nu adaugi nimic.

Exemplu rezolvat. Completează prezentarea Anei (13 ani, româncă, locuiește la Iași): « Je … Ana. J’… treize ans. Je … roumaine. J’… à Iași. »

1. Numele: s’appeler, deci « Je m’appelle Ana » (me + appelle devine m’appelle).
2. Vârsta: avoir, deci « J’ai treize ans » (je + ai devine j’ai).
3. Naționalitatea: être + adjectiv acordat cu fata, deci « Je suis roumaine ».
4. Locuința: habiter începe cu h muet, deci « J’habite à Iași ».

Răspuns: « Je m’appelle Ana. J’ai treize ans. Je suis roumaine. J’habite à Iași. »

Greșeli frecvente

• Greșit: «J’ai douze années.»
  Corect: «J’ai douze ans.» Româna are „an” și „ani”, dar pentru vârstă franceza folosește « an » (« ans »), nu « année ».
• Greșit: « les amis » citit [le ami].
  Corect: [lezami]. Româna nu are liaison, dar în franceză -s din « les » se leagă de vocala următoare.
• Greșit: «Ana est roumain.»
  Corect: «Ana est roumaine.» Adjectivul de naționalitate se acordă cu persoana.
• Greșit: «Je habite à Cluj.»
  Corect: «J’habite à Cluj.» Je se elidează înaintea lui h muet.
• Greșit: «la école»
  Corect: «l’école» Articolul la se elidează înaintea unei vocale.

Înainte și după