Formațiunea reticulată

Formațiunea reticulată este o rețea de neuroni răspândită prin trunchiul cerebral, cu legături spre măduvă și alte regiuni ale encefalului. Numele descrie aspectul de rețea, nu un organ rotund, bine delimitat. Ea participă la reglarea stării de veghe, a atenției și a unor funcții automate. Nu trebuie confundată cu un singur nucleu sau cu o singură cale care ar avea o singură funcție.

Când trecem de la somn la trezire, activitatea mai multor circuite se schimbă. Formațiunea reticulată este una dintre componentele care contribuie la menținerea vigilenței. Alte conexiuni ale ei participă la ajustarea mișcării și la controlul unor funcții vegetative. O leziune în trunchiul cerebral poate avea consecințe grave tocmai pentru că în această regiune sunt reunite căi și centre importante; consecința exactă depinde însă de locul afectat.

Într-o schemă, caută formațiunea reticulată în interiorul trunchiului cerebral și urmărește legăturile ascendente și descendente. Nu o plasa în scoarța cerebrală și nu spune că ea produce singură toate stările de conștiență. Pentru învățare, leagă două idei: rețea extinsă și rol integrator.

Formațiunea reticulată este o rețea de neuroni și fibre, așezată în centrul bulbului, al punții și al mezencefalului, cu extensie spre diencefal. Neuronii ei folosesc mai mulți mediatori: acetilcolina (nucleii pontomezencefalici), noradrenalina (locus coeruleus, din punte), serotonina (nucleii rafeului) și dopamina. Căile ei se împart în ascendente și descendente.

Sistemul reticulat activator ascendent trimite fibre către nucleii intralaminari ai talamusului și, de aici, difuz către scoarța cerebrală; el menține starea de veghe și atenția. Moruzzi și Magoun au arătat în 1949 că stimularea formațiunii reticulate trezește animalul adormit și produce pe EEG unde rapide, de frecvență mare (desincronizare), în timp ce secționarea căilor ascendente la nivelul mezencefalului produce un animal care doarme continuu. La om, în veghe activă predomină undele beta (14–30 Hz), în relaxare cu ochii închiși undele alfa (8–13 Hz), iar în somnul profund undele delta (sub 4 Hz).

Căile reticulospinale influențează tonusul mușchilor posturali și reflexele spinale. Centrii bulbari reticulați controlează respirația, frecvența cardiacă și tensiunea arterială, iar tusea, vărsătura și deglutiția sunt coordonate de neuroni din aceeași regiune. Formațiunea reticulată participă și la modularea durerii, prin nucleii rafeului și substanța cenușie periapeductală.

Exemplu rezolvat 1: trezirea de un zgomot. O persoană doarme, iar în cameră cade un obiect.

1. Zgomotul stimulează receptorii auditivi, iar impulsurile urcă pe calea auditivă.
2. Colateralele fibrelor senzitive intră în formațiunea reticulată din trunchiul cerebral.
3. Sistemul reticulat activator ascendent stimulează nucleii intralaminari ai talamusului și, de aici, scoarța cerebrală.
4. Scoarța se activează difuz, iar persoana se trezește. Același mecanism explică trezirea la orice stimul senzorial puternic.

Exemplu rezolvat 2: comă sau sindrom locked-in? Doi pacienți nu pot mișca membrele după leziuni ale trunchiului cerebral.

1. Primul pacient nu răspunde la stimuli și are ochii închiși: leziunea afectează formațiunea reticulată din mezencefal și punte, deci scoarța nu mai este activată, iar pacientul este în comă.
2. Al doilea pacient este conștient, comunică prin mișcări ale ochilor, dar este paralizat: leziunea ventrală a punții a întrerupt căile motorii, dar a cruțat formațiunea reticulată, deci starea de veghe este păstrată (sindrom locked-in).
3. Concluzie: conștiența depinde de integritatea sistemului reticulat activator.

Anestezicele generale deprimă activitatea sistemului reticulat activator, de aceea pacientul pierde starea de veghe. Somnul însuși rezultă din interacțiunea dintre acest sistem, hipotalamus și talamus, iar fazele lui se deosebesc prin activitatea electrică: somnul lent are unde delta, iar somnul paradoxal (REM) are activitate rapidă, ca la veghe, cu pierderea tonusului muscular. Neuronii serotoninergici ai rafeului și cei noradrenergici din locus coeruleus sunt activi în veghe și scad activitatea în somnul REM.

La admitere, localizează formațiunea reticulată în trunchiul cerebral și asociaz-o cu veghea și funcțiile integratoare. Nu o confunda cu talamusul sau cu meningele.

Reține: formațiunea reticulată se află în bulb, punte și mezencefal; ea este rețea, nu nucleu unic. Funcții: veghe și atenție (sistemul activator ascendent), tonus postural (căi reticulospinale), reglarea respirației și circulației (centrii bulbari), reflexe (tuse, vărsătură), modularea durerii. Leziunea mezencefalică bilaterală duce la comă. Neuronii ei folosesc acetilcolina, noradrenalina, serotonina și dopamina.

Pentru întrebările despre mediatori, asociază: locus coeruleus — noradrenalina; nucleii rafeului — serotonina; nucleii pontomezencefalici — acetilcolina. Pentru întrebările despre unde EEG, reține: alfa — relaxare cu ochii închiși, 8–13 Hz; beta — veghe activă, 14–30 Hz; delta — somn profund, sub 4 Hz. Distinge formațiunea reticulată de cerebel și de nucleii bazali: ea nu coordonează precizia mișcării și nu selectează programele motorii, ci reglează veghea, tonusul și funcțiile vitale. Centrii respirator și cardiovascular din bulb fac parte din formațiunea reticulată, deci o leziune bulbară extinsă poate fi mortală.

Exemplu în formatul examenului (complement grupat). Despre formațiunea reticulată sunt corecte afirmațiile:

1. Este un nucleu unic, bine delimitat, situat în talamus.
2. Participă la menținerea stării de veghe.
3. Locus coeruleus, parte a formațiunii reticulate, conține neuroni care folosesc serotonina ca mediator.
4. Leziunea mezencefalică bilaterală a formațiunii reticulate poate duce la comă.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: c. Afirmația 1 este falsă: formațiunea reticulată este o rețea de neuroni din bulb, punte și mezencefal, nu un nucleu talamic. Afirmația 2 este adevărată (sistemul reticulat activator ascendent). Afirmația 3 este falsă: neuronii din locus coeruleus folosesc noradrenalina, iar serotonina este mediatorul nucleilor rafeului. Afirmația 4 este adevărată: fără activarea scoarței de către sistemul reticulat, pacientul nu își păstrează starea de veghe.

Greșeli frecvente

• Greșit: Formațiunea reticulată este un nucleu sferic unic.
  Corect: Este o rețea de neuroni distribuită în trunchiul cerebral.
• Greșit: Formațiunea reticulată controlează singură întreaga stare de conștiență.
  Corect: Participă la reglarea stării de veghe alături de alte rețele cerebrale.
• Greșit: Leziunile formațiunii reticulate produc numai tulburări motorii.
  Corect: Ele pot produce tulburări ale stării de conștiență (comă) și ale funcțiilor vitale (respirație, circulație), pentru că aici se găsesc centri vegetativi.

Înainte și după