Apărarea căilor respiratorii

Aerul poate aduce praf, particule și microorganisme. Corpul are mai multe mijloace de apărare a căilor respiratorii. În nas, firele de păr și mucusul rețin o parte dintre particule. În multe regiuni ale căilor aeriene, celulele cu cili deplasează stratul de mucus cu particulele prinse spre faringe, unde poate fi înghițit sau eliminat. Acest mecanism se numește curățare mucociliară.

Strănutul poate elimina iritanți din nas, iar tusea poate ajuta la îndepărtarea materialului iritant din căile respiratorii mai profunde. La înghițire, mișcările laringelui și ale epiglotei ajută la protejarea traheei împotriva intrării alimentelor. Aceste răspunsuri sunt utile, dar nu sunt perfecte: unele particule și microorganisme pot trece de ele.

Mucusul reține particule, iar mișcarea cililor contribuie la transportul lui spre faringe. Strănutul și tusea completează aceste mecanisme, fără a înlocui apărarea imună. Fumul de tutun poate afecta curățarea mucociliară și țesuturile respiratorii. Pentru prevenție contează aerul mai curat, igiena și măsurile recomandate pentru infecții. Când compari un mecanism, întreabă ce detectează, ce mișcare produce și ce îndepărtează.

Căile respiratorii au apărare mecanică, reflexă și celulară.

Apărarea mecanică. Perii din vestibulul nazal rețin particulele mari. Mucoasa căilor aeriene conține celule caliciforme și glande care produc mucus, iar epiteliul ciliat bate mucusul cu particulele prinse spre faringe, de unde este înghițit sau expectorat: este curățarea mucociliară. Fumul de tutun paralizează cilii și favorizează infecțiile. Particulele foarte mici ajung în alveole, unde sunt fagocitate de macrofagele alveolare.

Reflexele de apărare sunt declanșate de receptori iritanți, iar centrii se află în bulb.

Tusea. Receptorii sunt în laringe, trahee și bronhii; calea aferentă este nervul vag. Faze:

1. inspirație profundă;
2. închiderea glotei;
3. contracția mușchilor expiratori (abdominali și intercostali interni), cu creșterea presiunii în torace;
4. deschiderea bruscă a glotei și expulzarea violentă a aerului, care antrenează iritantul.

Strănutul. Receptorii sunt în mucoasa nazală; calea aferentă este nervul trigemen (V). Faza inițială este asemănătoare tusei, dar glota rămâne deschisă, iar aerul este expulzat în mare parte prin nas.

Deglutiția. La înghițire laringele urcă, epiglota acoperă intrarea în laringe, iar respirația se oprește scurt; alimentele merg în esofag, nu în trahee. Dacă totuși o particulă ajunge în laringe, se declanșează tusea.

Alte răspunsuri. Iritanții chimici pot produce îngustarea reflexă a bronhiilor (bronhoconstricție), care limitează pătrunderea lor.

Exemplu rezolvat 1. Un om râde în timp ce mănâncă, iar o fărâmă de pâine intră în laringe.

1. Fărâma atinge mucoasa laringelui, bogată în receptori iritanți.
2. Impulsurile ajung prin vag la centrul din bulb.
3. Se produce inspirația, închiderea glotei, contracția mușchilor expiratori, apoi deschiderea bruscă a glotei.
4. Fărâma este expulzată: răspunsul este tusea, nu strănutul, deoarece stimulul este în laringe.

Exemplu rezolvat 2. O persoană intră într-un pod plin de praf, iar particule fine ajung în nas.

1. Particulele mari sunt oprite de perii nazali și de mucus.
2. Cele care ating mucoasa nazală stimulează terminațiile nervului trigemen.
3. Bulbul declanșează strănutul, cu glota deschisă și expulzie pe nas.
4. Particulele care ajung totuși în trahee sunt prinse în mucus și duse de cili spre faringe.

Apărarea chimică și imunitară. Mucusul conține lizozim, enzimă care distruge peretele bacteriilor, și anticorpi IgA secretori, care neutralizează microorganismele; amigdalele și ganglionii limfatici regionali completează bariera. Nasul încălzește și umezește aerul, astfel încât cilii să funcționeze în condiții bune; aerul rece și uscat scade eficiența lor.

Se reține localizarea fiecărui răspuns: strănutul pornește din nas (trigemen), tusea din laringe, trahee și bronhii (vag), iar curățarea mucociliară funcționează continuu, fără reflex. Alveolele nu au receptori de tuse; aici acționează macrofagele alveolare. Succesiunea la tuse este: inspirație → glota închisă → presiune crescută → glota deschisă. La strănut glota nu se închide complet, iar fluxul trece și pe nas.

Capcane: cilii nu bat spre alveole, ci spre faringe; fumatul paralizează cilii, deci scade apărarea; epiglota nu este singura structură care protejează trahea, ci lucrează împreună cu ridicarea laringelui și cu închiderea glotei; reflexul Hering–Breuer (distensie pulmonară, nerv vag) nu este reflex de apărare. În bolile cronice (bronșita cronică) tusea persistă, deoarece mucusul nu mai este eliminat eficient.

Exemplu de item (complement grupat). Despre apărarea căilor respiratorii:

1. Strănutul este declanșat de iritarea laringelui, aferența fiind nervul vag.
2. În timpul tusei, glota rămâne deschisă pe tot parcursul expulziei aerului.
3. Cilii căilor respiratorii deplasează mucusul cu particule spre alveole.
4. Fumul de tutun paralizează cilii și scade eficiența curățării mucociliare.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: d. Afirmația 1 este falsă: strănutul pornește din mucoasa nazală, cu aferență prin nervul trigemen. Afirmația 2 este falsă: la tuse glota se închide după inspirația profundă și se deschide brusc. Afirmația 3 este falsă: mucusul este deplasat spre faringe. Afirmația 4 este adevărată.

Greșeli frecvente

• Greșit: Tusea și strănutul sunt același reflex.
  Corect: Au stimuli și căi de eliminare diferite.
• Greșit: Epiglota singură garantează că nicio particulă nu intră în căile aeriene.
  Corect: Protecția implică mai multe structuri și nu este infailibilă.
• Greșit: Cilii căilor respiratorii împing mucusul spre alveole.
  Corect: Mucusul cu particule este deplasat spre faringe, de unde este înghițit sau expectorat.
• Greșit: Particulele care ajung în alveole sunt eliminate prin tuse.
  Corect: Alveolele nu au receptori de tuse; particulele sunt fagocitate de macrofagele alveolare.

Înainte și după