Fonația

Vorbirea folosește aerul expirat. Când aerul trece prin laringe, corzile vocale se pot apropia și vibra, producând sunete. Acest proces se numește fonație. Apoi limba, buzele, maxilarul și cavitățile gurii și nasului modelează sunetele în cuvinte. Așadar, vocea nu este produsă de plămâni singuri: plămânii furnizează fluxul de aer, iar laringele produce vibrația.

Corzile vocale nu sunt „corzi” întinse ca firele unei chitare, deși numele corzi vocale este foarte răspândit. Sunt pliuri de țesut care își pot modifica poziția și tensiunea. Când respiri liniștit, ele sunt mai depărtate și aerul trece ușor. Când vorbești, apropierea și vibrația lor contribuie la sunet. Frecvența vibrației influențează înălțimea vocii, iar forța fluxului de aer poate influența intensitatea.

Poți simți o vibrație dacă pui ușor mâna pe partea din față a gâtului și rostești un sunet vocal, apoi compari cu o expirație fără voce. Nu apăsa pe gât și nu forța vocea. Fonația este o utilizare specială a sistemului respirator, dar respirația pentru schimbul gazelor continuă să fie necesară. Dacă vocea rămâne schimbată sau apare durere, evaluarea medicală este mai potrivită decât forțarea vorbirii.

Laringele este organul fonației și face legătura dintre faringe și trahee. Scheletul lui este format din cartilaje: tiroid (cel mai mare, în față, formează „mărul lui Adam”), cricoid (inelar, deasupra traheei), cele două aritenoide, mobile, și epiglota. Mușchii laringelui mișcă aritenoidele și modifică tensiunea corzilor.

Corzile vocale sunt două pliuri ale mucoasei laringiene, întărite de ligamente vocale și de mușchiul tiroaritenoidian. Spațiul dintre ele se numește glotă. Deasupra lor se află corzile vocale false (pliurile vestibulare), care nu produc sunet. În respirația liniștită glota este deschisă; în fonație aritenoidele apropie corzile.

Producerea sunetului (teoria mioelastică-aerodinamică):

1. Corzile vocale se apropie și închid glota.
2. Aerul expirat crește presiunea sub glotă.
3. Presiunea îndepărtează corzile; aerul scapă și presiunea scade.
4. Elasticitatea corzilor le readuce în contact și ciclul se repetă, de zeci sau sute de ori pe secundă.

Înălțimea sunetului depinde de frecvența vibrației: corzile mai scurte, mai subțiri și mai tensionate vibrează mai repede. Bărbatul adult are corzi de aproximativ 17–25 mm, cu o frecvență fundamentală în jur de 120 Hz, iar femeia adultă, corzi de aproximativ 12,5–17 mm, cu frecvență în jur de 210 Hz. Intensitatea depinde de presiunea aerului expirat. Timbrul depinde de cavitățile de rezonanță: faringe, cavitatea bucală și cavitatea nazală.

Articularea transformă sunetul în sunete vorbite: limba, buzele, palatul moale, dinții și maxilarul modelează vocalele și consoanele. Consoanele sonore (b, d, z) se pronunță cu vibrația corzilor, iar cele surde (p, t, s) fără vibrație. În șoaptă, corzile vocale nu vibrează.

Inervația. Mușchii laringelui sunt inervați de nervul laringeu recurent, ramură a nervului vag, iar mușchiul cricotiroidian, care tensionează corzile, de nervul laringeu superior. Lezarea nervului recurent, de exemplu în chirurgia tiroidei, produce răgușeală.

Exemplu rezolvat 1. Cum se deosebesc „s” și „z” fără a le asculta?

1. Se pune degetul pe partea din față a gâtului, deasupra mărului lui Adam.
2. La pronunțarea lui „z” se simte o vibrație: corzile vocale sunt apropiate și vibrează.
3. La pronunțarea lui „s” nu se simte vibrație: glota este deschisă, iar sunetul este produs doar de curentul de aer prin gură.
4. Concluzie: z este consoană sonoră, s este consoană surdă.

Exemplu rezolvat 2. Corzile unui bărbat vibrează cu frecvența de 120 Hz.

1. Într-o secundă se produc 120 de cicluri; în 3 secunde, $120\times 3=360$ de cicluri.
2. Durata unui ciclu este $1:120\approx 0,0083$ s.
3. Pentru a cânta o octavă mai sus, frecvența se dublează: $2\times 120=240$ Hz.
4. Mușchiul cricotiroidian tensionează corzile, iar ele vibrează mai repede.

Se separă trei niveluri: sursa de energie (aerul expirat, deci plămânii și mușchii respiratori), sursa sonoră (vibrația corzilor vocale în laringe) și modelarea (rezonanța și articularea). Eroarea frecventă este atribuirea producerii sunetului altor structuri: epiglota nu vibrează și închide intrarea în laringe la înghițire; corzile vocale false nu fonează; limba și buzele nu produc sunetul, ci îl articulează.

Aspecte clinice: laringita (inflamația mucoasei laringiene) produce răgușeală sau afonie; abuzul vocal duce la noduli pe corzi; paralizia nervului recurent produce voce răgușită; fumatul este principalul factor de risc al cancerului laringian. La pubertate, creșterea laringelui la băieți determină mutația vocii. Mărul lui Adam este mai evident la bărbat, deoarece cartilajul tiroid este mai dezvoltat.

Atenție la direcția fluxului: fonația se face în expirație; în timpul inspirației corzile sunt depărtate.

Exemplu de item (complement grupat). Despre fonație:

1. Corzile vocale sunt pliuri ale mucoasei laringelui care delimitează glota.
2. Nervul laringeu recurent este ramură a nervului glosofaringian.
3. Consoanele sonore se pronunță cu vibrația corzilor vocale.
4. Corzile vocale ale femeii adulte sunt în medie mai lungi decât ale bărbatului.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: b. Afirmația 1 este adevărată. Afirmația 2 este falsă (recurentul este ramură a vagului). Afirmația 3 este adevărată. Afirmația 4 este falsă (corzile bărbatului sunt mai lungi, de aceea vocea lui este mai gravă).

Greșeli frecvente

• Greșit: Plămânii vibrează și produc direct vocea.
  Corect: Furnizează aerul; corzile vocale din laringe vibrează.
• Greșit: Epiglota și corzile vocale sunt aceeași structură.
  Corect: Au poziții și roluri diferite.
• Greșit: Corzile vocale sunt fire întinse care se ating ca la o chitară.
  Corect: Sunt pliuri ale mucoasei laringelui, care vibrează sub acțiunea aerului expirat.
• Greșit: În șoaptă vibrează corzile vocale mai încet.
  Corect: În șoaptă corzile nu vibrează; sunetul vine din curentul de aer prin glota îngustată și prin articulare.

Înainte și după