Calitatea aerului, a apei și a solului

Calitatea mediului este starea aerului, a apei și a solului în raport cu viața organismelor și cu sănătatea oamenilor. Aerul poate conține particule fine și gaze poluante, apa poate fi contaminată cu microorganisme ori substanțe chimice, iar solul poate acumula deșeuri, pesticide și metale grele. Un loc nu este sigur doar pentru că arată curat sau pentru că apa este limpede: unele substanțe nu au culoare sau miros, de aceea calitatea se măsoară.

Sursele de poluare sunt traficul, arderea combustibililor, industria, agricultura și gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor. Efectele depind de substanță, cantitate, durata expunerii și organism. Îngrijirea mediului include reducerea emisiilor, tratarea apei și gestionarea deșeurilor, nu doar strângerea gunoaielor vizibile. Lecțiile Boli influențate de mediu și de comportament, Efectele deteriorării ecosistemelor asupra sănătății și Impactul omului asupra ecosistemelor naturale dezvoltă legăturile dintre expunere, sănătate și ecosisteme.

Aerul se evaluează după concentrația particulelor în suspensie și a gazelor (dioxid de sulf, oxizi de azot, ozon, monoxid de carbon). Particulele cu diametrul sub 2,5 micrometri (PM2,5) ajung adânc în plămâni, până la alveole. Ele se măsoară cu stații automate, iar lichenii, care dispar din orașele cu aer poluat, sunt indicatori biologici. Apa se evaluează după temperatură, pH, transparență, oxigen dizolvat, nitrați și microorganisme. Solul se evaluează după pH, conținutul de humus, textură (nisip, argilă), umiditate și poluanți (metale grele, pesticide, deșeuri); un sol sănătos are o faună bogată, de exemplu râme.

Exemplu pe pași: compară două probe de apă. Profesorul îți dă apă dintr-un râu (proba A) și apă de ploaie colectată într-un vas curat (proba B).

1. Notează pe etichetă locul, data și ora recoltării.
2. Observă culoarea și limpezimea, fără să guști apa.
3. Măsoară temperatura cu termometrul și pH-ul cu hârtie indicatoare sau cu un pH-metru. Să presupunem că proba A are pH 7,4, iar proba B are pH 5,6.
4. Concluzie: scala pH merge de la 0 la 14, iar 7 înseamnă neutru. Proba A este ușor bazică, iar proba B este ușor acidă, ceea ce este normal pentru ploaie, fiindcă dioxidul de carbon din aer se dizolvă în apă. Ploaia devine „acidă” în sens ecologic sub pH 5,6, când conține oxizi de sulf și de azot din arderi. Un pH apropiat de 7 nu dovedește că apa este potabilă, pentru că microorganismele și alți poluanți se verifică prin analize specifice.

Exemplu pe pași: compară două probe de sol. Ai o probă din parc (C) și una de lângă un drum aglomerat (D).

1. Recoltează proba de la 10 cm adâncime, cu mănuși, și notează locul și data.
2. Numără râmele dintr-un pătrat cu latura de 25 cm: C are 6, D are 1.
3. Amestecă o lingură de sol cu 5 linguri de apă distilată și măsoară pH-ul lichidului: C are 6,8, iar D are 8,3.
4. Concluzie: proba D are mai puțină viață și pH bazic, semn că solul este afectat, de exemplu de praf de ciment sau de sare de drum. Poluanții ca metalele grele sau pesticidele se confirmă numai prin analize de laborator.

Greșeli frecvente

• Greșit: Apa limpede este obligatoriu potabilă.
  Corect: Substanțele dizolvate și microorganismele pot fi invizibile; potabilitatea se verifică prin analize.
• Greșit: Un poluant poate fi recunoscut sigur după miros sau culoare.
  Corect: Unii poluanți nu au semne perceptibile; măsurarea cere metode adecvate.
• Greșit: Apa de ploaie este întotdeauna periculoasă.
  Corect: Ploaia are în mod natural pH în jur de 5,6; devine ploaie acidă numai când conține oxizi de sulf și de azot rezultați din arderi.

Înainte și după