Glandele salivare

Glandele salivare produc saliva care ajunge în cavitatea bucală prin canale. Trei perechi mari sunt glandele parotide, submandibulare și sublinguale. Mai există și multe glande mici în mucoasa gurii. Saliva umezește alimentele, ajută la formarea unui bol care poate fi înghițit și contribuie la curățarea cavității bucale.

Saliva conține apă și alte substanțe, inclusiv amilază salivară, o enzimă care începe descompunerea amidonului. De aceea, dacă mesteci mult timp un aliment bogat în amidon, poți observa o schimbare de gust, deși aceasta nu este o metodă precisă de măsurare a digestiei. Mestecarea mărește contactul dintre hrană și salivă, iar limba ajută la amestecare și la înghițire.

Glandele salivare sunt organe anexe: hrana nu trece prin ele. Saliva este trimisă către hrană, nu invers. Producția de salivă se poate modifica la mirosul mâncării sau când mesteci; senzația de gură uscată poate avea cauze diferite. Când înveți traseul digestiei, separă locul unde stă alimentul — gura — de locul unde se formează secreția — glanda. Saliva pregătește hrana pentru etapele următoare, dar nu termină digestia tuturor substanțelor nutritive.

Saliva este un lichid aproape incolor, format în cea mai mare parte din apă. Mucusul din ea face bolul alimentar alunecos, iar o substanță numită lizozim distruge unele bacterii din gură. Gustul se simte numai când substanțele din hrană se dizolvă în salivă și ajung la mugurii gustativi. Glandele produc zilnic aproximativ 1–1,5 L de salivă.

Exemplu rezolvat: mestecarea pâinii

De ce o bucată de pâine mestecată îndelung devine dulceagă?

1. Pâinea conține amidon, care nu are gust dulce.
2. Cât mesteci, glandele salivare varsă saliva în gură, iar limba o amestecă cu pâinea.
3. Amilaza din salivă descompune amidonul în zaharuri mai simple, cum este maltoza, care au gust dulce.
4. Concluzie: digestia amidonului începe în gură, dar zaharurile sunt puține, pentru că hrana nu stă mult timp acolo.

Organizare. Parotida este cea mai mare glandă, așezată în fața urechii; canalul ei (Stensen) se deschide în vestibulul bucal, în dreptul molarului al doilea superior. Secreția ei este seroasă, apoasă, bogată în amilază. Submandibulara, sub mandibulă, are canalul Wharton, care se deschide lângă frâul limbii; secreția este mixtă. Sublinguala, sub limbă, are secreție mucoasă și mai multe canale mici. Glandele mici labiale, jugale, palatine și linguale sunt împrăștiate în mucoasă.

Reglare. Parasimpaticul (nervii facial și glosofaringian) produce salivă abundentă și apoasă; simpaticul produce o salivă puțină și vâscoasă. Secreția este continuă și crește la stimulare.

Rolul. Saliva umezește și lubrifiază hrana prin mucină, dizolvă substanțele care dau gustul, începe digestia amidonului prin amilază, curăță gura și o apără prin lizozim și imunoglobuline, iar bicarbonatul menține pH-ul. Se secretă zilnic aproximativ 1–1,5 L.

Exemplu rezolvat 1: acțiunea amilazei. Într-o eprubetă se pune soluție de amidon cu salivă la 37 °C; într-o a doua, amidon cu salivă fiartă; într-o a treia, amidon cu apă. După 10 minute se adaugă iod.

1. Prima eprubetă rămâne galbenă: amidonul a fost hidrolizat de amilaza activă la temperatura corpului.
2. A doua devine albastră: fierberea a denaturat enzima.
3. A treia devine albastră: fără enzimă, amidonul nu se hidrolizează.
4. Concluzie: amilaza salivară este o enzimă proteică, sensibilă la temperatură, care acționează numai asupra amidonului.

Exemplu rezolvat 2: un caz clinic. Un copil de 6 ani are febră și o umflătură dureroasă în fața urechilor, care se accentuează la mestecat.

1. Localizarea în fața urechilor indică parotidele.
2. Febra și umflarea ambelor parotide sugerează parotidita epidemică (oreion), produsă de un virus.
3. Complicațiile pot fi orhita la băieți și meningita; prevenția se face prin vaccinul rujeolă-oreion-rubeolă.
4. Alte afecțiuni: calculii salivari, care blochează un canal, și xerostomia, care favorizează cariile.

Glandele salivare conțin două tipuri de celule secretoare. Acinii seroși produc o secreție apoasă cu amilază; acinii mucoși produc mucus. Parotida are numai acini seroși, sublinguala predominant mucoși, iar submandibulara ambele tipuri. Reflexul salivar necondiționat pornește de la receptorii gustativi și tactili din cavitatea bucală, iar cel condiționat, de la vederea, mirosul sau gândul la hrană; calea ajunge la nucleii salivatori superior și inferior din trunchiul cerebral, iar eferențele merg prin nervii facial și glosofaringian. Saliva contribuie și la protecția dinților: după masă, ea diluează și neutralizează acizii produși de bacteriile care fermentează zaharurile, iar în lipsa salivei (xerostomie) cariile apar mai ușor. Lizozimul distruge peretele unor bacterii, iar imunoglobulina A secretorie oprește fixarea microbilor pe mucoasă.

Reflexul salivar condiționat a fost studiat de I. P. Pavlov: la câine, după asocieri repetate ale unui clopoțel cu hrana, sunetul singur provoca salivație. Secreția este foarte redusă în timpul somnului, ceea ce explică gura uscată de dimineață.

Glandele parotide, submandibulare și sublinguale secretă zilnic aproximativ 1 000–1 500 ml de salivă. Ea conține aproximativ 99,5% apă, săruri, mucină, lizozim și amilază salivară. Amilaza începe hidroliza amidonului preparat până la maltoză și este inactivată de aciditatea stomacului. Secreția salivară poate fi declanșată prin reflexe necondiționate, de contactul hranei cu receptorii bucali, și condiționate, de vederea sau mirosul hranei.

pH-ul salivei este în jur de 6,8. Valoarea pH-ului variază cu debitul și stimularea secreției.

Canalul Wharton se deschide pe caruncula sublinguală, de o parte și de alta a frâului limbii. Amilaza salivară (ptialina) este activată de ionii de clor, hidrolizează amidonul până la dextrine și maltoză și are pH optim în jur de 6,8. În stomac, bolul alimentar se acidifică treptat, de aceea acțiunea ei se oprește.

Saliva primară, formată în acini, este izotonă; în canale, ionii de sodiu și de clor sunt reabsorbiți, iar cei de potasiu și bicarbonat sunt secretați, deci saliva finală este hipotonă.

Un al doilea exemplu, calculat: un adult secretă 1 200 ml de salivă pe zi, iar apa reprezintă 99,5%. Substanțele dizolvate sunt $100\%-99,5\%=0,5\%$ din masa salivei. Cu densitatea aproximativ 1 g/ml, masa este 1 200 g, deci substanțele dizolvate (săruri, mucină, lizozim, amilază) cântăresc $1200\cdot 0,005=6$ g.

Exemplu în format de admitere (complement grupat). Referitor la glandele salivare:

1. Canalul Stensen al parotidei se deschide în vestibulul bucal.
2. Amilaza salivară acționează optim la pH acid, în stomac.
3. Stimularea parasimpatică produce salivă abundentă și apoasă.
4. Secreția declanșată de contactul hranei cu mucoasa bucală este un reflex condiționat.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: b. 1 este adevărată. 2 este falsă: amilaza are pH optim aproape neutru și este inactivată în stomac. 3 este adevărată: parasimpaticul stimulează secreția apoasă. 4 este falsă: secreția declanșată de contactul hranei cu mucoasa bucală este un reflex necondiționat, înnăscut; reflexele condiționate se formează prin asociere, de exemplu la vederea sau la mirosul hranei.

Greșeli frecvente

• Greșit: Hrana intră în glandele salivare.
  Corect: Saliva iese din glande și ajunge în gură.
• Greșit: Amilaza salivară digeră toate componentele mesei.
  Corect: Acționează în principal asupra amidonului.
• Greșit: Saliva se produce numai când mâncăm.
  Corect: Secreția salivară este continuă, iar mirosul, vederea sau mestecarea o măresc.

Înainte și după