Digestia bucală

Digestia începe când hrana intră în cavitatea bucală. Dinții o taie și o mărunțesc, iar limba o deplasează și o amestecă cu saliva. Acesta este începutul digestiei mecanice. Bucățile mai mici oferă o suprafață mai mare pe care pot acționa substanțele din salivă. Din amestec rezultă un bol alimentar care poate fi înghițit.

Saliva umezește și lubrifiază hrana. Ea conține amilază salivară, care începe digestia chimică a amidonului. Nu transformă instantaneu toată pâinea sau tot orezul în glucoză; procesul este parțial și continuă în alte segmente ale tubului digestiv. Alte componente ale salivei ajută la protejarea cavității bucale.

După ce bolul este pregătit, limba îl împinge spre faringe, iar înghițirea îl conduce spre esofag. Căile alimentară și respiratorie se întâlnesc într-o regiune comună, de aceea coordonarea înghițirii este importantă. Dacă bei apă sau mănânci prea repede, poți simți că te îneci; acest exemplu arată că traseele trebuie protejate, nu că mâncarea ar trebui să intre în trahee. Când urmărești digestia bucală, desparte mărunțirea, amestecarea cu saliva și începutul hidrolizei amidonului.

Cavitatea bucală și dinții. Cavitatea bucală este delimitată de buze, obraji, palat și planșeul bucal și conține limba și dinții. Dentiția temporară (de lapte) are 20 de dinți, iar cea permanentă are 32. Un dinte are coroană, colet și rădăcină; smalțul acoperă coroana, dentina formează corpul dintelui, iar pulpa conține vase și nervi.

Masticația. Masticația mărunțește hrana prin mișcările mandibulei, singurul os mobil al capului, articulată cu osul temporal prin articulația temporo-mandibulară. Mușchii masticatori sunt maseterul, temporalul și pterigoidienii medial și lateral, inervați de ramura mandibulară a nervului trigemen (V). Maseterul și temporalul ridică mandibula și închid gura, pterigoidianul lateral o coboară și o împinge înainte, iar contracția alternativă a pterigoidienilor produce mișcările de lateralitate. Dinții lucrează diferit: incisivii taie hrana, caninii o sfâșie, iar premolarii și molarii, cu suprafața lor lată și cuspizi, o zdrobesc și o macină. Masticația este un act voluntar cu ritm reflex, iar cu cât hrana este mai mărunțită, cu atât suprafața pe care acționează amilaza este mai mare.

Glandele salivare. Există trei perechi mari: parotidele (secreție seroasă, bogată în amilază; canalul Stenon se deschide în dreptul molarului al doilea superior), submandibulare (secreție mixtă; canalul Wharton) și sublinguale (secreție predominant mucoasă). La acestea se adaugă glandele mici din mucoasa bucală.

Saliva. Se produc 1–1,5 L pe zi, cu pH 6,35–6,85. Saliva conține 99% apă, mucină (lubrifiază și leagă bolul), amilază salivară (ptialină), lizozim (distruge bacterii), ioni ($\mathrm{N}{\mathrm{a}}^{+}$, ${\mathrm{K}}^{+}$, $\mathrm{C}{\mathrm{l}}^{-}$, $\mathrm{HC}{\mathrm{O}}_3^{-}$) și anticorpi IgA. Funcțiile ei sunt umezirea, formarea bolului, dizolvarea substanțelor sapide, apărarea și digestia chimică.

Amilaza salivară hidrolizează legăturile $\alpha$-1,4 din amidonul fiert și din glicogen și produce dextrine și maltoză. Are nevoie de ioni de clor și lucrează la pH apropiat de neutru; amidonul crud este atacat foarte slab.

Deglutiția are trei timpi: bucal, voluntar (limba împinge bolul spre faringe); faringian, reflex (palatul moale se ridică, laringele urcă, epiglota acoperă laringele); esofagian, reflex (unda peristaltică duce bolul în stomac).

Exemplu rezolvat 1: acțiunea salivei asupra amidonului. Se pregătesc trei eprubete cu soluție de amidon 1%: A cu salivă diluată, la 37 °C; B cu salivă fiartă în prealabil, la 37 °C; C cu salivă, pe gheață, la 0 °C. După 15 minute se ia o probă din fiecare și se testează cu iod și cu reactiv Fehling (la cald).

1. Iodul colorează amidonul în albastru-violet; reactivul Fehling dă precipitat roșu-cărămiziu cu zaharurile reducătoare (maltoza, glucoza).
2. Eprubeta A: culoare slabă cu iodul și Fehling pozitiv, deci amidonul a fost hidrolizat în dextrine și maltoză.
3. Eprubeta B: culoare albastru-violet intensă și Fehling negativ, deoarece fierberea a denaturat amilaza.
4. Eprubeta C: amidonul rămâne în mare parte, pentru că la 0 °C activitatea enzimei este foarte scăzută, fără ca enzima să fie distrusă.
5. Concluzie: amilaza este o enzimă a cărei activitate depinde de temperatură și de integritatea proteinei, iar produsul ei este un zahăr reducător.

Exemplu rezolvat 2: câți dinți permanenți apar fără predecesori? Pe o jumătate de maxilar, dentiția temporară are 2 incisivi, 1 canin și 2 molari, iar cea permanentă are 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari și 3 molari.

1. Dinți temporari: $(2+1+2)\times 4=20$.
2. Dinți permanenți: $(2+1+2+3)\times 4=32$.
3. Incisivii (8) și caninii (4) temporari sunt înlocuiți de 12 dinți permanenți; cei 8 molari temporari sunt înlocuiți de cei 8 premolari. Sunt înlocuiți 20 de dinți.
4. Dinții fără predecesori: $32-20=12$, adică cei 12 molari permanenți. Primul molar permanent apare în jurul vârstei de 6 ani, în spatele molarilor temporari.

Controlul secreției salivare este exclusiv nervos. Centrul salivator se află în bulbul rahidian. Parasimpaticul (nervii facial VII pentru glandele submandibulare și sublinguale, glosofaringian IX pentru parotide) produce salivă abundantă, apoasă, bogată în amilază; simpaticul produce salivă puțină, vâscoasă, bogată în mucină. Reflexul necondiționat pornește de la stimularea mucoasei bucale, iar cel condiționat (Pavlov) de la vederea, mirosul sau gândul la hrană. Atropina, care blochează receptorii colinergici muscarinici, usucă gura (xerostomie).

Amilaza salivară este inactivată de pH-ul acid, dar în interiorul bolului alimentar, neatins încă de sucul gastric, își continuă o vreme acțiunea în stomac. Produșii ei sunt dextrinele și maltoza, nu glucoza. Saliva nu conține proteaze. Reține locul canalelor: Stenon (parotidă), Wharton (submandibulară). Fazele deglutiției: bucală voluntară; faringiană și esofagiană reflexe, coordonate de bulb.

Exemplu rezolvat 3: gura uscată după atropină. Un pacient tratat cu atropină se plânge de gură uscată și de dificultăți la înghițirea pâinii.

1. Salivația este stimulată de parasimpatic, care eliberează acetilcolină pe receptorii muscarinici ai glandelor salivare.
2. Atropina blochează acești receptori, deci acetilcolina nu mai poate declanșa secreția. Rezultă salivă puțină (xerostomie).
3. Fără salivă, hrana uscată nu se umezește și nu se leagă într-un bol cu mucină, iar înghițirea timpului bucal devine dificilă. Se reduce și protecția cavității bucale prin lizozim și IgA.
4. Concluzie: efectul se explică prin blocarea căii parasimpatice, nu prin lipsa vreunui hormon digestiv.

Referitor la digestia bucală, sunt corecte afirmațiile:

1. Saliva parotidă este predominant seroasă și bogată în amilază.
2. Amilaza salivară atacă și celuloza din legumele crude.
3. Stimularea parasimpatică a glandelor salivare produce salivă abundantă și fluidă.
4. Amidonul este transformat în cavitatea bucală în glucoză, produsul final al amilazei salivare.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: b. Afirmația 1 este adevărată: parotidele au secreție seroasă, cu amilază. Afirmația 2 este falsă: omul nu are celulază, iar amilaza hidrolizează amidonul. Afirmația 3 este adevărată: parasimpaticul produce salivă fluidă, abundentă. Afirmația 4 este falsă: produșii sunt dextrine și maltoză.

Greșeli frecvente

• Greșit: În gură are loc numai digestie mecanică.
  Corect: Începe și digestia chimică a amidonului, prin amilaza salivară.
• Greșit: Saliva digeră complet toate proteinele.
  Corect: Saliva nu conține enzime pentru proteine; rolul ei enzimatic privește amidonul.
• Greșit: Amilaza salivară transformă amidonul direct în glucoză.
  Corect: Produșii ei sunt dextrinele și maltoza; glucoza se formează mai târziu, în intestinul subțire.
• Greșit: Secreția salivară este reglată prin hormoni digestivi.
  Corect: Este reglată nervos, prin reflexe, de parasimpatic și simpatic.

Înainte și după