Electrocardiograma

Inima bate deoarece celulele ei produc și conduc semnale electrice care coordonează contracțiile. Electrocardiograma, prescurtat ECG sau EKG, este o înregistrare a variațiilor electrice detectate la suprafața corpului. Se obține cu electrozi așezați pe piele; aparatul nu trimite curent în inimă pentru a o face să bată.

Pe o înregistrare obișnuită apar forme repetate. Unda P este legată de activarea electrică a atriilor, complexul QRS de activarea ventriculelor, iar unda T de refacerea stării electrice a ventriculelor. Aceste forme arată evenimente electrice, nu sunt desenul direct al cantității de sânge pompată. Contracțiile mecanice apar după semnalele electrice corespunzătoare.

ECG-ul înregistrează manifestările electrice ale activității cardiace, în timp ce contracția și debitul sanguin sunt evenimente mecanice distincte. Interpretarea lor se face împreună cu alte date clinice. O linie neobișnuită pe ECG poate avea explicații diferite și trebuie interpretată de personal calificat, în contextul persoanei și al modului de înregistrare. La lecție, urmărește ordinea P → QRS → T și ce parte a inimii este asociată fiecărei forme.

ECG-ul de suprafață înregistrează suma variațiilor de potențial produse de activitatea electrică a inimii, văzută din derivații diferite. Unda P corespunde depolarizării atriale, complexul QRS depolarizării ventriculare, iar unda T repolarizării ventriculare. Repolarizarea atrială este de obicei mascată de QRS. Intervalele pot oferi informații despre timp de conducere și ritm, dar interpretarea clinică necesită metodă și context. Semnalul electric precede răspunsul mecanic, fără a fi identic cu el.

Unda P exprimă depolarizarea atriilor, complexul QRS depolarizarea ventriculelor, iar unda T repolarizarea ventriculară. Intervalul PR include conducerea dintre atrii și ventricule. De exemplu, dacă fiecare undă P este urmată de un QRS, conducerea atrioventriculară este prezentă; ritmul și intervalele trebuie apreciate împreună, nu după un singur vârf.

Derivațiile. Electrocardiograma standard are 12 derivații: trei bipolare ale membrelor (D1, D2, D3, descrise de Einthoven), trei unipolare ale membrelor (aVR, aVL, aVF) și șase precordiale (V1–V6). Fiecare privește inima din alt unghi, deci aceeași activitate electrică are forme diferite în derivații diferite. Hârtia se deplasează cu 25 mm/s, iar un pătrat mic (1 mm) înseamnă 0,04 s; un pătrat mare (5 mm) înseamnă 0,2 s. Amplitudinea de 1 mV corespunde la 10 mm.

Valori normale. Unda P durează sub 0,12 s; intervalul PR (de la începutul undei P la începutul complexului QRS) este de 0,12–0,20 s și cuprinde conducerea atrioventriculară; complexul QRS durează sub 0,10–0,12 s; intervalul QT este de aproximativ 0,35–0,43 s și corespunde depolarizării și repolarizării ventriculare; segmentul ST este de obicei izoelectric. Ritmul normal (sinusal) are o undă P înaintea fiecărui QRS și frecvența de 60–100 bătăi pe minut.

Exemplu rezolvat 1: frecvența cardiacă din ECG. Distanța dintre două unde R consecutive este 20 mm.

1. Durata unui ciclu: $20\cdot 0,04=0,8$ s.
2. Frecvența: $\frac{60}{0,8}=75$ bătăi pe minut (sau $\frac{1500}{20}=75$).
3. Ritmul este regulat dacă toate intervalele R–R au aceeași lungime.

Exemplu rezolvat 2: ce arată modificările ECG?

1. Fibrilația atrială: undele P lipsesc, iar intervalele R–R sunt neregulate; atriile nu se contractă eficient.
2. Infarctul miocardic acut: segmentul ST este supradenivelat în derivațiile corespunzătoare zonei afectate.
3. Blocul atrioventricular de gradul I: intervalul PR este peste 0,20 s, de exemplu 0,28 s; fiecare undă P este urmată de QRS, dar cu întârziere.
4. Concluzie: ECG depistează tulburări de ritm, de conducere și ischemia, dar interpretarea necesită context clinic.

ECG se poate înregistra și în efort sau în decurs de 24 de ore (aparatul Holter) pentru a surprinde tulburări de ritm care apar rar. Artefactele (mișcări, tremor muscular, curenți din rețea) pot deforma traseul, de aceea înregistrarea se face în repaus, cu pacientul relaxat.

Asociază P — depolarizare atrială, QRS — depolarizare ventriculară, T — repolarizare ventriculară. Nu numi QRS „contracția ventriculelor” în sens strict: este semnalul electric care o precede. Dacă o grilă cere interpretare, verifică derivația și intervalele date în enunț; nu diagnostica o boală doar din forma unei unde izolate.

Reține: ECG se înregistrează cu electrozi pe piele, este nedureroasă și nu trimite curent în inimă. Unda P — depolarizare atrială; PR — conducere atrioventriculară; QRS — depolarizare ventriculară; T — repolarizare ventriculară. Repolarizarea atrială este mascată de complexul QRS. Frecvența se calculează cu formula $FC=\frac{60}{\text{durata R–R ıˆn secunde}}$. Supradenivelarea segmentului ST indică ischemie acută.

Pentru întrebările cu interpretare, urmărește succesiunea: dacă lipsește unda P, nodul sinoatrial nu comandă ritmul; dacă QRS este lărgit, conducerea ventriculară este întârziată; dacă ST este supradenivelat, miocardul este ischemic. Unda P normală este pozitivă în derivația D2. ECG de repaus nu poate depista toate bolile coronariene, pentru că tulburările pot apărea numai în efort. Frecvența de peste 100 pe minut este tahicardie, iar sub 60 este bradicardie.

Exemplu rezolvat: interpretarea unui traseu. Un traseu înregistrat la 25 mm/s are distanța R–R de 12 mm, fiecare complex QRS este precedat de o undă P, iar intervalul PR este de 0,16 s.

1. Durata unui ciclu: $12\cdot 0,04=0,48$ s.
2. Frecvența: $\frac{60}{0,48}=125$ bătăi pe minut, deci peste 100: tahicardie.
3. Fiecare QRS este precedat de P, iar PR (0,16 s) este între 0,12 și 0,20 s: nodul sinoatrial comandă ritmul, iar conducerea atrioventriculară este normală.
4. Concluzie: tahicardie sinusală. Poate apărea fiziologic în efort sau emoție, deci traseul singur nu stabilește o boală.

Exemplu în formatul examenului (complement grupat). Despre electrocardiogramă sunt corecte afirmațiile:

1. Unda P reprezintă repolarizarea atrială.
2. Complexul QRS reprezintă depolarizarea ventriculară.
3. Intervalul PR normal depășește 0,20 s.
4. Unda T reprezintă repolarizarea ventriculară.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: c. Afirmația 1 este falsă, deoarece unda P reprezintă depolarizarea atrială, iar repolarizarea atrială este mascată de complexul QRS. Afirmația 3 este falsă, deoarece intervalul PR normal este de 0,12–0,20 s; peste 0,20 s se vorbește de bloc atrioventricular de gradul I. Afirmațiile 2 și 4 sunt adevărate.

Greșeli frecvente

• Greșit: ECG-ul arată direct cât sânge pompează inima.
  Corect: Înregistrează activitatea electrică de la suprafața corpului.
• Greșit: Unda T reprezintă activarea electrică inițială a atriilor.
  Corect: Este asociată repolarizării ventriculelor.
• Greșit: Complexul QRS reprezintă repolarizarea atriilor.
  Corect: Complexul QRS reprezintă depolarizarea ventriculelor; repolarizarea atrială este mascată de el.

Înainte și după