Informație veche și nouă

Într-un enunț, tema informațională este ceea ce cititorul știe deja sau poate identifica din context; rema este informația adăugată. Nu o confunda cu tema literară a unei opere. În „Povestea lui Harap-Alb”, împăratul Roș pune să se încălzească o casă de aramă până devine „roșie cum e jăraticul”, ca să-i piardă pe oaspeți. Dacă întrebăm „Cine răcorește casa?”, răspunsul nou este Gerilă. Dacă întrebăm „Ce face Gerilă?”, numele lui este deja cunoscut, iar noutatea este că răcorește casa. Aceeași propoziție are deci teme și reme diferite după întrebarea la care răspunde.

Informația dată poate fi reluată printr-un nume, un pronume ori o expresie descriptivă: „Gerilă”, „el”, „năzdrăvanul”. Rema poate fi evidențiată prin accent sau prin construcții cu „numai” și „chiar”. Nu identifici mecanic tema cu primul cuvânt sau cu subiectul gramatical: întrebarea și textul precedent arată ce este deja cunoscut.

Articolul ajută la recunoaștere. Articolul nehotărât introduce de obicei un referent nou („o casă de aramă”), iar articolul hotărât sau pronumele îl presupun cunoscut („casa”, „ea”). De aceea un text începe cu „Era o casă de aramă”, nu cu „Era casa de aramă”, dacă cititorul nu a auzit încă de ea.

Testul întrebării. Partea care răspunde direct la întrebare este rema, restul este tema. Un enunț poate răspunde la întrebări diferite și are atunci reme diferite.

Mijloace de marcare a remei:

• accentul pe cuvântul nou („GERILĂ răcorește casa”);
• particulele de focalizare („chiar”, „numai”, „și”);
• construcțiile cu „este … cel care” („Gerilă este cel care răcorește casa”);
• topica: schimbarea locului cuvintelor poate muta accentul informațional.

Activ și pasiv. Diateza schimbă tema: „Gerilă răcorește casa” are ca temă personajul, iar „Casa este răcorită de Gerilă” are ca temă casa. Aceeași faptă este prezentată din alt unghi, după ce vrea vorbitorul să pună în prim-plan.

Topicalizarea. Un complement poate fi mutat la începutul enunțului pentru a fi pus în prim-plan, iar un pronume neaccentuat îl reia: „Cartea am citit-o ieri”. Complementul antepus este aici tema, iar rema este restul enunțului.

Coerența. Un text bine construit pornește de la informații cunoscute și adaugă informații noi. Dacă fiecare enunț aduce doar elemente noi, cititorul nu poate urmări textul.

Exemplu lucrat — testul întrebării. Povestitorul spune despre tovarășii lui Harap-Alb: „Setilă sorbea apa de prin bălți și iazuri”.

1. La „Ce făcea Setilă?”, numele este cunoscut din context; rema este „sorbea apa de prin bălți și iazuri”.
2. La „Cine sorbea apa de prin bălți și iazuri?”, activitatea este cunoscută; rema este „Setilă”.
3. Observi că textul nu se schimbă, dar împărțirea tema–remă depinde de întrebare.

Concluzie: tema și rema se stabilesc din întrebarea la care răspunde enunțul, nu din locul cuvintelor.

Exemplu lucrat — coerența unui text. Vrei să scrii despre casa de aramă. Începi cu „Casa de aramă era înroșită de foc”. Următorul enunț poate fi „Gerilă a răcorit-o”. Casa a fost introdusă și apoi reluată prin pronumele „-o” (informație dată), iar noutatea este fapta lui Gerilă. Dacă ai fi început cu „Gerilă a răcorit o casă”, cititorul nu ar fi știut despre ce casă este vorba.

Exemplu lucrat — topicalizare. În „Casa a răcorit-o Gerilă” complementul „casa” este mutat la început și reluat prin „-o”. Casa este tema, iar rema este „a răcorit-o Gerilă”. Fraza răspunde bine la întrebarea „Ce s-a întâmplat cu casa?”.

Greșeli frecvente

• Greșit: Tema informațională este obligatoriu primul cuvânt din propoziție.
  Corect: Se stabilește după context și după întrebarea la care răspunde enunțul.
• Greșit: Gerilă îi apără pe tovarăși de frig în casa de aramă.
  Corect: Casa fusese înroșită de foc; Gerilă o răcește.
• Greșit: Rema este întotdeauna ultimul cuvânt din propoziție.
  Corect: Rema este informația nouă, stabilită după întrebarea la care răspunde enunțul; poate fi și la început.

Înainte și după