O scrisoare pierdută

„O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, jucată în 1884 și publicată în 1885, este o comedie de moravuri în patru acte: observă realist societatea politică a vremii și respectă construcția clasică a intrigii. Acțiunea se petrece, după prima didascalie, „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”, în ajunul alegerilor. O scrisoare de dragoste a prefectului Tipătescu către Zoe Trahanache ajunge pe mâna lui Nae Cațavencu, care o folosește ca să obțină candidatura. Tema este lupta pentru putere sub masca discursului despre principii: toți vorbesc despre „moral” și „prințip”, dar negociază funcții și protecție.

Cum evoluează intriga, act cu act. În actul I, Tipătescu citește în „Răcnetul Carpaților” articolul care îl numește „vampir”; Cetățeanul turmentat povestește că a găsit scrisoarea pe drum, la ieșirea de la întrunire, iar Cațavencu a luat-o de la el sub un felinar. În actul II, Tipătescu îl arestează pe Cațavencu, dar Zoe, speriată că scrisoarea va fi publicată, cere să i se sprijine candidatura, iar Farfuridi și Brânzovenescu bănuiesc o trădare în propriul partid. În actul III, la adunarea electorală, Trahanache anunță candidatul comitetului, Agamiță Dandanache, iar Cațavencu strigă „Trădare!”; în încăierare, el își pierde pălăria, în a cărei căptușeală ascunsese scrisoarea. În actul IV, Cetățeanul turmentat găsește scrisoarea tocmai când încearcă să lărgească pălăria și i-o dă Zoei. Cațavencu rămâne fără armă, iar toți se împacă.

Personajele sunt tipuri. Tipătescu, prefectul, are puterea administrativă, dar scrisoarea îl face vulnerabil. Zoe conduce acțiunea cu hotărâre. Trahanache, soțul ei, crede în formule și în „puțintică răbdare”. Cațavencu este demagogul, Farfuridi și Brânzovenescu sunt rivalii înfricoșați, Pristanda este subalternul servil, iar Cetățeanul turmentat este alegătorul care nu știe pentru cine votează. Dandanache, „vechi luptător de la 48”, apare în actul IV și povestește cum și-a obținut sprijinul: i-a cerut „un coledzi” („colegiu”) unei persoane însemnate, amenințând că altfel dă scrisoarea ei de amor la ziarul „Răsboiul”. Șantajul lui repetă, în alt loc, șantajul lui Cațavencu.

Comicul se obține pe mai multe căi. Comicul de limbaj: „Curat murdar!”, formulele greșit folosite („soțietate fără moral și fără prințip”). Comicul de situație: scrisoarea trece din mână în mână și ajunge la cine nu trebuie. Comicul de caracter: demagogia lui Cațavencu, servilismul lui Pristanda. Comicul de nume: Farfuridi, Brânzovenescu, Dandanache.

Didascaliile fixează tonul și gestul. Cațavencu apare în final „foarte amețit, împleticindu-se-n limbă, dar tot îngrășându-și silabele”: indicația arată că demagogia lui a devenit reflex. La examen, nu copia didascalia, ci explică ce adaugă ea replicii.

Exemplu lucrat — discursul lui Cațavencu (actul III): el spune că „industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”, apoi cere ca și România să aibă „faliții săi”, ca Anglia și Franța. Primul enunț se contrazice singur, al doilea cere imposibilul ca dovadă de progres. Concluzie: discursul este instrument electoral, nu convingere; comicul de limbaj arată caracterul demagog.

Exemplu lucrat — Pristanda (actul I, scena I): Tipătescu rostește pe rând „Caraghioz!”, „Mișel!”, „Murdar!”, iar subalternul repetă fiecare cuvânt cu „curat” în față: „Curat murdar!”. Pristanda nu judecă nimic: repetă ca un ecou ce spune superiorul. Alăturarea „curat murdar” unește doi termeni opuși, deci produce comic de limbaj, iar ecoul servil arată caracterul personajului. Concluzie: aceeași replică susține comicul de limbaj și comicul de caracter.

În final toți ciocnesc la o petrecere comună. Cațavencu îi spune lui Tipătescu: „toți ne iubim țara, toți suntem români! … mai mult, sau mai puțin onești!”. Împăcarea este de interes, iar conflictul nu a dispărut: critica morală stă tocmai în acest final vesel.

Greșeli frecvente

• Greșit: Dandanache este ales fiindcă rezolvă șantajul lui Cațavencu.
  Corect: El este candidatul comitetului, iar sprijinul și-l obținuse printr-un alt șantaj.
• Greșit: „Curat murdar!” este o constatare logică.
  Corect: Contradicția din replică produce comicul de limbaj.
• Greșit: Finalul comediei arată că personajele s-au schimbat în bine.
  Corect: Împăcarea este de interes; moravurile rămân aceleași.

Înainte și după