G. Călinescu

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București) este critic și istoric literar, romancier, poet și dramaturg, membru al Academiei Române din 1948. Se citește la liceu pentru două lucruri: „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), cea mai amplă sinteză de acest fel scrisă de un singur autor, și romanul „Enigma Otiliei” (1938), model de roman realist de tip balzacian. Întrebarea de reținut la un autor ca el este: în ce rol vorbește Călinescu, cel de critic sau cel de romancier?

Viața. Născut la București, a fost adoptat de familia Călinescu din Iași, unde și-a petrecut copilăria. În 1924 a plecat cu o bursă la Școala Română din Roma, apoi a predat filosofie sau limba italiană la licee din Timișoara și București (1928–1935). A obținut doctoratul la Universitatea din Iași (1936) cu o lucrare despre Eminescu, a fost profesor la Iași și, din 1945, șef de catedră la Facultatea de Litere din București. Din 1949 a condus Institutul de Istorie Literară și Folclor al Academiei.

Criticul și istoricul literar. A debutat editorial cu monografia „Viața lui Mihai Eminescu” (1932), urmată de „Opera lui Mihai Eminescu” (cinci volume, 1934–1936) și „Viața lui Ion Creangă” (1938). Aceste cărți pregătesc „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), în care autorul nu înșiră date, ci schițează portretul fiecărui scriitor și îl așază într-o epocă. Ca estetician a scris „Principii de estetică” (1939) și „Estetica basmului” (1965).

Romancierul. Cele patru romane ale lui Călinescu au drept spațiu orașul: „Cartea nunții” (1933), „Enigma Otiliei” (1938), „Bietul Ioanide” (1953) și „Scrinul negru” (1960). „Enigma Otiliei” aplică formula balzaciană: descrierea străzii și a casei, intriga moștenirii, personajele-tip și naratorul omniscient. Titlul indică faptul că Otilia nu poate fi cunoscută deplin: o văd diferit Felix, Pascalopol și familia Tulea. Prin Felix, romanul urmărește și formarea unui tânăr, de la sosirea la București pentru studii de medicină până în epilog. Epilogul reia, la zece ani după, descrierea exterioară a casei lui Costache, în simetrie cu începutul. Personajele și conflictul sunt analizate în lecția „Enigma Otiliei”.

Poetul și dramaturgul. A publicat versuri în volumele „Poezii” (1937) și „Lauda lucrurilor” (1963) și piese de teatru, între care „Șun sau Calea neturburată” (1943).

Exemplu lucrat — personaj-tip. Cerința: „Arată că Aglae Tulea este un personaj-tip.” Pas 1: alegi trăsătura dominantă. Aglae urmărește moștenirea fratelui ei și își apără copiii cu orice mijloc. Pas 2: citezi o caracterizare directă din roman, rostită de alt personaj: „Este baba absolută, fără cusur în rău”. Pas 3: legi citatul de fapte, pentru că între ele nu trebuie să existe contradicție: Aglae îl trimite pe Simion la sanatoriu pentru a scăpa de povară. Pas 4: formulezi concluzia: Aglae reprezintă tipul rudei lacome și autoritare, nu o ființă singulară, iar acesta este un procedeu balzacian.

Exemplu lucrat — critic sau romancier. Cerința: „Precizează în ce rol scrie Călinescu în fiecare operă.” „Opera lui Mihai Eminescu” (1934–1936) este studiu critic, cu argumentație și interpretare. „Enigma Otiliei” este ficțiune: acolo vorbește un narator, nu autorul ca istoric. Verificarea este mereu aceeași: cine vorbește și ce angajament are față de fapte reale.

Greșeli frecvente

• Greșit: Felix este fiul lui Costache Giurgiuveanu.
  Corect: Costache este tutorele lui Felix și unchiul lui; Felix este orfan.
• Greșit: Otilia este fiica Aglaei Tulea.
  Corect: Otilia este fiica vitregă a lui Costache Giurgiuveanu; Aglae este sora lui Costache.
• Greșit: „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a apărut în 1938.
  Corect: a apărut în 1941; în 1938 a apărut „Enigma Otiliei”.
• Greșit: Călinescu a fost doar critic literar.
  Corect: a scris și romane, versuri și teatru, între care „Cartea nunții” și „Lauda lucrurilor”.

Înainte și după