Modul conjunctiv

Conjunctivul este modul care exprimă o acțiune dorită, necesară, posibilă sau ținta unei alte acțiuni. Îl recunoști după particula „să” și după forma verbului: „să citesc”, „să citești”, „să citească”. Într-o propoziție, urmărește cine trebuie să facă acțiunea: „Vreau să citesc” exprimă dorința mea, iar „Vreau să citești” arată că acțiunea este a altei persoane.

Conjunctivul prezent se formează din „să” și forma de prezent a verbului. La majoritatea verbelor, persoanele I și a II-a coincid cu cele ale indicativului prezent („eu cânt – să cânt”, „tu cânți – să cânți”, „noi cântăm – să cântăm”), dar persoana a III-a diferă: „el cântă – să cânte”, „el face – să facă”, „el tace – să tacă”, „el vine – să vină”. Excepțiile sunt două. Verbul „a fi” are forme proprii la conjunctiv chiar și la persoanele I și a II-a („eu sunt – să fiu”, „tu ești – să fii”). La verbele „a bea”, „a ști”, „a vrea”, „a lua”, persoana a III-a coincide cu cea a indicativului: „el bea – să bea”, „el știe – să știe”, „el vrea – să vrea”, „el ia – să ia”. La persoana a III-a, singularul și pluralul au aceeași formă: „să cânte” pentru el și pentru ei.

Conjunctivul exprimă:

• dorința: „Vreau să citesc.”
• necesitatea: „Trebuie să plecăm.”
• scopul: „Am venit să te ajut.”
• posibilitatea: „S-ar putea să plouă.”
• un îndemn: „Să mergem!”

Negativul se formează cu „să nu”: „Să nu uiți.” Verbul „a fi” are la conjunctiv formele „să fiu”, „să fii”, „să fie”, „să fim”, „să fiți”, „să fie”, iar verbele în -ez sau -esc păstrează tema: „el lucrează – să lucreze”, „el citește – să citească”. Conjunctivul perfect, „să fi citit”, arată o acțiune încheiată anterior celei despre care vorbești.

Aceeași formă de persoana a III-a servește pentru un singur subiect sau pentru mai mulți, deci contextul arată cine face acțiunea: „Vreau să plece” poate privi un om sau mai mulți.

Alege conjunctivul când verbul regent exprimă voința, dorința sau necesitatea: „vreau”, „doresc”, „trebuie”, „e bine”.

Exemplu lucrat: Transformăm „El citește” în propoziția cu conjunctiv „Vreau ____ citească”.

1. Verbul regent este „vreau”; subordonata cere conjunctivul.
2. Formăm conjunctivul persoanei a III-a singular: „să citească”.
3. Propoziția completă: „Vreau să citească.”

Concluzie: conjunctivul este introdus de „să” și depinde de verbul de voință.

Transformă „Eu citesc” în „Vreau să citesc”, schimbă apoi persoana și verifică forma verbului. Citește enunțul întreg pentru a păstra sensul.

Conjunctivul apare în subordonate care exprimă voința, necesitatea ori posibilitatea: „Îți cer să vii” (completivă directă), „Este necesar să răspunzi” (subiectivă), „Am venit să te ajut” (finală). În propoziții independente, „Să vii mâine!” are valoare imperativă, „Să fii sănătos!” exprimă o dorință (valoare optativă), iar „Să fie el oare?” exprimă îndoiala.

Conjunctivul perfect are structura „să fi” plus participiu, cu „fi” invariabil: „să fi cântat”. Exprimă o acțiune încheiată înaintea altei acțiuni sau o supoziție despre trecut: „Se poate să fi greșit”. Distinge „să fi ajuns” (perfect) de „să fii atent” (conjunctiv prezent al verbului „a fi”, persoana a II-a singular): litera „i” de la final schimbă forma și sensul.

Pronumele atone. Între „să” și verb stau pronumele atone sau „nu”: „să-l ajut”, „să nu-i spun”, „să se spele”. Particula „să” rămâne înaintea lor, iar verbul își păstrează forma de conjunctiv.

Conjunctiv și indicativ. După unele verbe se folosește conjunctivul, după altele indicativul sau „că”: „Vreau să vină” (dorință, conjunctiv), dar „Spun că vine” (afirmație, indicativ). Verbele de voință, de necesitate și de scop cer conjunctivul; verbele de declarație cer de obicei „că” plus indicativ.

Conjunctiv și condițional. În „Aș vrea să plec”, „aș vrea” este la condițional, iar „să plec” la conjunctiv; ele nu alcătuiesc un singur timp compus.

După conjuncții și locuțiuni. Conjunctivul poate apărea după „ca să”, „pentru ca să”, „fără să”, „până să”. În „Am plecat fără să mă vadă”, „fără să mă vadă” arată un mod de petrecere a acțiunii.

Exemplu lucrat: Stabilim modul și timpul formei „să fi plecat” din „Se poate să fi plecat deja”. Forma conține „să”, auxiliarul invariabil „fi” și participiul „plecat”. Modul este conjunctiv, timpul este perfect. Sensul este de supoziție asupra trecutului. Concluzie: „să fi plecat” este conjunctiv perfect.

Exemplu lucrat: Alegem forma corectă în „Vreau ca el (să aibă / să aibe) timp”. Verbul „a avea” are la conjunctiv, persoana a III-a, forma „să aibă”; „să aibe” nu este literară. Enunț corect: „Vreau ca el să aibă timp.”

Exemplu lucrat: Transformăm în conjunctiv, după „Vreau”, verbele din „El crede”, „Ea lucrează” și „El se spală”. Pași: (1) identificăm persoana a III-a singular; (2) trecem la forma de conjunctiv, care diferă de indicativ: „crede” – „creadă”, „lucrează” – „lucreze”; (3) păstrăm pronumele reflexiv între „să” și verb: „se spală” – „să se spele”. Rezultat: „Vreau să creadă”, „Vreau să lucreze”, „Vreau să se spele”.

Exemplu lucrat: Stabilim valoarea conjunctivului din „Să ne revedem sănătoși!”. Propoziția este independentă și nu depinde de niciun verb regent. Ea exprimă o urare, deci conjunctivul are valoare optativă, nu imperativă.

Marca conjunctivului este „să”. La persoana a III-a, singularul și pluralul au aceeași formă („să aibă” pentru el și pentru ei), spre deosebire de indicativ. Testul de admitere cere formele corecte la verbele cu tipare dificile:

• a continua – să continue; a apărea – să apară; a plăcea – să placă; a tăcea – să tacă;
• a lua – să ia; a veni – să vină; a ține – să țină; a rămâne – să rămână;
• a avea – să aibă; a fi – să fie (persoana a II-a: să fii); a sta – să stea; a bea – să bea; a ști – să știe; a vrea – să vrea; a da – să dea.

Formele literare sunt „să aibă”, „să stea”, „să vină”, „să ia”, „să continue” și „să apară”. Formele „să aibe”, „să steie”, „să vie”, „să ieie”, „să continuie” și „să apare” nu respectă norma literară; „să vie” este învechit și popular.

Nu confunda „să fi greșit” (conjunctiv perfect) cu „să fii atent” (conjunctiv prezent al lui „a fi”, persoana a II-a), nici cu „aș fi greșit” (condițional perfect) sau „voi fi greșit” (viitor anterior).

În „Vreau să plec” și „Trebuie să citești”, verbul subordonat este la conjunctiv, iar verbul regent este la indicativ.

Exemplu lucrat: Care este forma corectă a verbului „a veni” la conjunctiv, persoana a III-a? a) să vie, b) să vină, c) să viniă, d) să veni. Norma literară cere forma „să vină”; „să vie” este învechit și popular. Răspuns: b.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Vreau să aibe timp și să steie acasă.”
  Corect: „Vreau să aibă timp și să stea acasă.”
• Greșit: „Să fi atent!” când te adresezi unei persoane.
  Corect: „Să fii atent!”
• Greșit: În „Trebuie să mergem”, „să” este marca infinitivului.
  Corect: „Să” este particula conjunctivului; infinitivul are marca „a” („a merge”).

Înainte și după